Cazul Pleşu. Poveste despre cel care îţi scuipă în farfurie

Celor care speră că mitingul de susţinere a lui Andrei Pleşu şi reclamaţia de la CNA vor fi de natură să cureţe aerul ce ne înconjoară, împuţit cumplit de către cei de la Antena 3, trebuie să le dăm o veste proastă: nu se va întâmpla nimic. Antena 3 va fi tot aici, aşa cum o ştim, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului va fi tot o glumă, aşa cum îl ştim.

Suntem din ce în ce mai puţini cei care am făcut armata în regim obligatoriu, aşa că ţin să evoc aici un specimen care era destul de răspândit prin cazărmi în acele vremuri. Era individul veşnic flămând, care îi identifica, precum un radar, pe cei mai slabi de înger sau mai ipohondri. Apoi, ca să le înşface în folos propriu gamela de fasole cu carnaţi, venea pe furiş din spate şi, fără somaţie, dar cu mare talent - punct ochit-punct lovit - le slobozea la fix un scuipat în mâncare. Ce să faci? Poţi mânca în continuare dacă eşti slab de înger sau ipohondru? Evident că nu, îi laşi gamela specimenului şi aştepţi următoarea masă, în speranţa că victima va fi altcineva. Scopul evident al celui care îţi scuipa în farfurie era acela de a te evacua din sala de mese, în aşa fel încât să rămână el seniorul locului.

Ceea ce a păţit Andrei Pleşu în seara de 11 martie la Antena 3, adică deja celebra execuţie televizată, nu este doar efectul comentariului pe care l-a scris cu o zi înainte în ”Adevărul”. Ci este parte a unei campanii mult mai ample, premeditate şi întinse deja pe mai mulţi ani a grupului de presă fondat de domnul Dan Voiculescu. Nu ştiu dacă domnul Dan Voiculescu a făcut armata, dar aproape pot paria că, dacă a făcut-o, trebuie să fi fost unul dintre cei care scuipau în farfurie - aşa de bine seamănă strategia sa de evacuare a unor oameni onorabili şi credibili din sala de mese care se cheamă spaţiul public românesc.

Primul cred că a fost Mircea Cărtărescu. După ani buni în care a făcut şi literatură, şi publicstică, când scuipaţii Antenelor i-au umplut farfuria pe motiv că publicistica lui nu se potrivea cu grila postului, a anunţat, intempestiv, că renunţă la publicistică şi rămâne în afara cetăţii - şi acolo a rămas. Punct ochit, punct lovit.

A urmat Horia Roman Patapievici, uluitorul şoarece de bibliotecă ce a reuşit să facă din Institutul Cultural Român o instituţie total atipică faţă de cultura instituţională jalnică din România. Patapievici a rezistat cu tenacitate atacurilor, inclusiv infamului scandal cu poneiul roz - instrumentat tot la Antena 3 de un ins care acum combate fără apăsări etice din partea cealată a baricadei - până când a venit ”voinţa politică” şi l-a înlocuit pe Patapievici cu stupefiantul Andrei Marga, patriarhul caloriferului românesc. S-a ales praful de ICR şi nimeni dintre demolatorii săi – Ponta&Antonescu, voinţa politică, of course -  nu pare să dea socoteală pentru asta. Rămâne doar evidenţa că flegma şi-a atins din nou ţinta: punct ochit-punct lovit.

Gabriel Liiceanu a scăpat, până acum, oarecum mai ieftin faţă de cei de mai sus - deşi nu foarte ieftin - mai cu seamă din cauza faptului că, ocupat cu Humanitasul său, a avut mai puţine tangenţe cu funcţiile publice. Acest detaliu a încurcat întrucâtva misiunea celor care distribuie scuipaţi în farfurii. Dar asta nu va dura mult: simplul fapt că deunăzi s-a prezentat la CNA ca să pledeze în favoarea lui Andrei Pleşu i-a asigurat deja miercuri seara, la aceeaşi Antena 3, o consistentă porţie de salivă în castron.

Un caz aparte este Andrei Pleşu. Deşi e cel mai bonom şi, aparent, cel mai inofensiv dintre companionii săi de spaţiu intelectual, a fost atât cel mai implicat în activităţi publice, cât şi cel mai activ şi longeviv în publicistica de zi cu zi. Or asta nu se iartă uşor. Trebuie să-i recunoaştem acest merit lui Andrei Pleşu: a rezistat cel mai mult în faţa celor care l-au vrut, cu scuipaţii lor, evacuat din viaţa cetăţii. A fost punctul ochit pe care flegma, deşi l-a lovit, nu pare să-l fi atins. Nu e puţin lucru...

Dintr-un motiv birocratic, CNA a decis în primă instanţă să amâne judecarea cazului Pleşu. Prezent la şedinţă, Gabriel Liiceanu crede că s-a întâmplat asta tocmai pentru că, după vizionarea materialului ghilotinard de la Antena 3, infamia era atât de proaspătă, atât de şocantă, atât de evidentă, încât aliaţii Antenelor din CNA - care par majoritari - au simţit nevoia unui răgaz de tras sufletul sau de tras de timp.

Decizia CNA în privinţa cazului Pleşu nu va avea nici o relevanţă dacă aceasta nu va fi atât de şocantă, într-un sens sau în altul, încât să zdruncine cumva insuportabila stare de lucruri din momentul de faţă. Într-un sens ar fi să exonereze de orice responsabilitate Antena 3 pentru ce a făcut, ceea ce ar fi o invitaţie pentru toate posturile de televiziune să procedeze la fel, cu toate consecinţele previzibile. În celălalt sens, ar fi să aplice o sancţiune într-atât de descurajantă, încât toate posturile de televiziune să se gândească de două ori înainte de a proceda la fel.

În cazărmile de odinioară, cel care trebuia să rezolve într-un fel sau altul problema celor care scuipau în farfuriile altora era plutonierul de companie. Un subofiţer stupid şi îndeobşte alcoolic, mai interesat de gestiunea izmenelor decât de otrava care, indiferent de motiv, se insinua între soldaţi. Ca să fiu sincer, plutonierul de companie alegea întotdeauna soluţia să nu rezolve nicicum problema. Se ascundea între izmene şi aştepta ziua de soldă.

CNA are, cu ocazia cazului Pleşu – Antena 3, şansa de a-şi proba vocaţia: e un autentic organism de reglementare sau doar un biet plutonier de companie?