Consiliul local a hotărît să anuleze distincţia acordată în decembrie 2015 cu ocazia centenarului scriitorului, după ce, invocînd legea 217/2015 şi o sentinţă a Tribunalului Poporului din 1946, prin care Vintilă Horia a fost condamnat pentru „crime de război“, Institutul Naţional pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“ a cerut expres retragerea acestui titlu.

Deşi academicieni, intelectuali şi jurnalişti au încercat nuanţarea cazului Vintilă Horia, scriitor cu o operă de maturitate remarcabilă, recunoscută internaţional, distins cu premiul Goncourt, dar şi autor, în tinereţe, al unor articole de propagandă fascistă, acuzaţiile aduse de Tribunalul Poporului în urmă cu 70 de ani prevalează în interpretarea şi aplicarea, azi, a contestatei Legi 217/2015, privind crimele împotriva umanităţii şi crimele de război. În urma adresei Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Consiliul Local din Segarcea – localitatea unde s-a născut scriitorul – decide, în şedinţa din 10 februarie 2016, revocarea titlului de cetăţean de onoare, acordat în decembrie 2015 lui Vintilă Horia ca o recunoaştere a valorii operei sale.

În rezumat, lui Vintilă Horia i se retrage titlul de cetăţean de onoare, acordat în calitatea sa de scriitor cu o importantă operă, cu argumentul că, potrivit interpretării legii, ar fi o formă de cult al personalităţii faţă de un „criminal de război“.

Întreaga dezbatere, la care au participat, în săptămânile precedente, Andrei Pleşu, Basarab Nicolescu şi Eugen Simion, pe de o parte, şi Radu Ioanid şi Alexandru Florian pe de altă parte, o puteţi reciti aici.

Pe blogul său de la Adevărul, filozoful Andrei Pleşu a vorbit despre necesitatea implicării, în dezbaterea din jurul cazului Vintilă Horia, a Academiei Române, a Ministerului Culturii, a Institutului Cultural Român şi a Ministerului Justiţiei:

Am pomenit Ministerul Justiţiei pentru că socotesc urgentă reconsiderarea riguroasă a deciziilor luate de Tribunalele Poporului de la mijlocul anilor `40, invocate adesea de «Institutul Elie Wiesel» drept argument al propunerilor lui de «epurare», consideră Andrei Pleşu.

Dezbaterea a adus precizări referitoare la distincţia între „Tribunalele Poporului”, ale căror decizii ar fi fost legitime şi „Tribunalele populare”, apărute după 1948, şi compromise de ideologia comunistă: „Primele erau  «speciale», fără  «asesori populari», fără altă preocupare decît cea legată de crimele de război, comentează Andrei Pleşu, şi adaugă: „Trec peste faptul că intre 1945 şi 1948 comunismul nu era chiar absent din mecanismele puterii (… ) Dar iată cum arată completul de judecată care l-a condamnat pe Vintilă Horia în 1946: preşedinte: celebrul Voitinovici; membri: 2  «judecători ai poporului», 2 învăţători, 1 muncitor CFR, 1 comerciant, 1 fost consilier la Camera de Muncă, 1  «judecător delegat», 1 grefier, 1 acuzator public şi 1 (unul singur!) magistrat. Nu s-ar zice că avem de a face cu o echipă de  «experţi»... “ concluzionează Andrei Pleşu.

Cristina Horia, fiica scriitorului care trăieşte la Madrid, face demersuri pentru a deschide în România o acţiune judiciară în vederea anulării sentinţei din 1946. Anularea sentinţei n-ar fi doar o reparaţie morală, ci şi dezavuarea abuzurilor în modul de a recurge la memoria culturală în cazuri precum cel al scriitorul Vintilă Horia, crede fiica acestuia:

În condiţiile actuale, orice persoană – lipsită total de înţelepciune istorică, umană, culturală şi transcendentală, cu un spirit întunecat de minciuni şi ranchiuni sterile şi anacronice – poate s-o aplice oricînd“ comentează Cristina Horia.