Ca un copil lipsit de jucării şi cu probleme emoţionale nerezolvate, a comandat un program informatic tip spy, a transformat agenţi ai Politiei locale în voyeuri forfotitori pe lânga uşi şi, în fine, a reuşit să ne facă pe toţi părtaşi la această poveste lugubră. Şi, în calitate de plătitori de taxe, tot noi am achitat cumva neroziile amoroase ale domnului Nichita. Ba chiar, ca o conjectură logică bizară, femeia monitorizată  co-participa, ca orice contribuabil, la propria supraveghere. Literatura bufă s-a născut în cuplul Nichita-Samson!

E un loc comun faptul că oamenii fac tot soiul de năzbătii când se  îndrăgostesc. Se armurează cu inimi de leu şi cu tot soiul de cavalersime, redescoperă  virtuţile curtoaziei şi bunele maniere în amor, sunt, în definitiv, locuiţi de cea mai candidă formă de imbecilitate. Singura formă de imbecilitate de dorit.

Doar ca unii ţin morţis să scuture imbecilitatea asta de orice pliu de candoare şi să o lase nudă. Gheorghe  Nichita e un astfel de îndragostit. Unul periculos, în definitiv.

Nichita iubeşte cu patimă şi  cu sadism. Cu atâta patimă încât nu precupeţeste niciun efort şi nicio doză de ridicol  pentru a-şi monitoriza straşnic iubita. Cu atâta sadism încât o hărţuieşte, o expune nepermis  şi uneori, potrivit declaraţiilor Adinei Samson, orbit de gelozie, o agresează fizic. Din cand în cand, tot din declaraţiile acesteia, o ameninţă cu moartea pentru că, nu-i aşa, unde-i Eros, e şi Thanatos.

Daca ar fi doar atât, am avea încă o poveste de dragoste maladivă şi atât. Un bărbat cu traume, dar care, potrivit Adinei Samson, merge la psiholog şi poate că asta e singurul detaliu pilduitor din poveste. O femeie mult mai tânără decât el, într-un raport asimetric de putere cu acesta şi depedentă profesional de el, pentru  ca Gheorghe Nichita ar fi avut grijă să îi blocheze alternativele de carieră. Tot datorită lui, gurile rele ar presupune că  se datorează şi avansarea Adinei Samson în administraţia locală. Doar că lucrurile nu se opresc  aici:  Nichita nu e doar edilul unui oraş important, nu e doar, de ieri, fostul preşedinte PSD Iaşi şi fostul vicepreşedinte PSD, ci e un agresor. Un bărbat care a lovit o femeie. Într-o ţară în care  cele mai triste cifre arată exact  aşa: 82.000 de cazuri de violenţa în familie raportate în perioada 2004-2011(acestea sunt doar cifrele raportate, însă, estimativ, reprezintă doar 25% din totalul cazurilor), 800 de femei moarte în urma abuzului fizic şi doar 66% dintre români  considerând că sunt necesare măsuri legale  împotriva partenerului care supune partenera abuzului fizic. În sfârsit, ţara în care există de 6 ori mai puţine locuri în adăposturile de refugiu decât ar fi necesare conform standardului european de 1 loc la 10.000 locuitori (conform Raportului WAVE). Da, Nichita este unul dintre bărbaţii care îşi agresează partenera.

Am vrut să ajung la cifrele violenţei pentru că azi este celebrată ziua internaţională a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. O zi în care vor curge dinspre toate partidele valuri de mesaje neinispirate, se va discuta din nou politic  despre ordinul de protecţie, ne vom înduioşa patriotic pe alocuri şi vom vorbi poate despre „cetăţentele acestei ţări”, se vor organiza nişte flashmoburi de bonton, timp în care mii de femei, asemenea Adinei Samson, vor încasa încă o palmă din prea multă iubire. Pentru că, în România, sunt înspăimântător de mulţi Nichita.