O altă metodă de protecţie presupune efortul gramatical minim. Cînd mesajul trebuie complet codificat, e de ajuns să fac acordul între subiect şi predicat.

Aţi observat că sîntem în plin scandal. Mai mult! În plină criză naţională! Ce ne facem? SRI nu mai poate intercepta tot. Rămînem cu un gol de ascultare. Of! DNA şi DIICOT se tăvăle de necaz. Le lipsesc interceptările şi palpează podeaua cu mînceca suflecată şi vena expusă. Jena şi prudenţa au dispărut măturate de furie şi interes. O orgie audio şi ORL bîntuie fără oprire. Toată lumea răcneşte fără ruşine despre dreptul şi datoria de a intercepta, despre scule, preţuri şi bugete de ascultare. E incredibil dar, în nesimţirea lor oarbă, toate aceste instituţii cer interceptări şi dotări, ca într-o controversă comercială purtată la bordel, pe tarife şi poziţii. Lipsa de pudoare şi lejeritatea discuţiei spun că viciul e atotputernic iar combatanţii se ştiu stăpînii locului.

Deodată, rosturile şi pîrghiile ţării au ieşit la suprafaţă. Celor ce repetă refrenul „Securitatea a murit!”, li se cuvine o singură replică: despre morţi ştim că sînt bine! 

Cel mai grav e că în plin dezmăţ, nimeni nu-şi mai dă seama că sîntem pierduţi. Sîntem, adică, ţara în care interceptările şi ascultările sînt cel mai susţinut, cel mai frecvent şi cel mai eficient efort naţional. Industria, legea, sistemul politic, administraţia, agricultura şi alte ocupaţii secundare sînt tolerate. Supraveghera, denunţul, arestul bine programat şi filajul rămîn ocupaţia genetică a statului. Nu avem autostrăzi, dar avem cu ce-i asculta pe fraierii de pe drumurile naţionale. Îşi mai închipuie cineva că în spatele încăierării se ascunde dorinţa pionerească de a prinde oamenii răi? O armată de urechiaţi dotaţi cu bugete muntoase şi tehnici făloase se ceartă cu mîinile în şold şi noi ne închipuim că bieţii de ei ne vor binele? Uşurinţa cu care aceşti oameni discută tehnică de lucru la marginea eşafodului spune lucruri sinistre. Trupa de care vorbim face politică.

Iată de ce îmi declar amical dispreţul total pentru DNA, DIICOT şi alte instituţii de care ar trebui să ne doară în cot.

Nu sînteţi credibili! V-aţi trezit, aşa, întîmplător, prin 2014. Pînă atunci nu era nimic de ascultat? Lucraţi prea mult în subteran, arestaţi selectiv, aţi făcut din detenţia preventivă o organizaţie de caritate forţată. Sînteţi falşi! Sînteţi un partid care controlează partide, arestează în pregătirea campaniilor electorale şi ascultă cu năvodul. Securiştii erau nişte mîrlani autentici. Voi sînteţi nişte măscărici perverşi. V-aţi pitit în spatele sloganurilor anticorupţie şi lucraţi, de acolo, după vechiul obicei. În prostia voastră ţanţoşă şi informată, credeţi că dacă aţi trecut la cusut cu aţă albă pe fond alb, nu se mai vede firul.

Caragiale e biblia noastră politică şi morală. Voi aţi extins-o cu versete şi personaje noi. Duşi sînt jandarmii lui Pristanda care te umflau pe stradă. Acum avem o dăscălime punitivă care umblă cu antemergători etici culeşi la kilogram din scoietatea civilă. Totul pe fundal de psalmi europeni şi cu prapurii imaculaţi ai statului de drept. Nu e aşa, doamnă Kovesi?

În statele europene pe care le parodiaţi sistematic, un magistrat care apare la tv şi face bilanţuri de arestări, explicînd că aşa trebuie speriaţi hoţii, îşi dă demisia. Cine vrea să fie sperietoare se poate duce în lan. Nu e departe. Începe chiar la ieşirea din Bucureşti. După atîtea palme pe obrazul bunului simţ, e cazul să vă daţi demisia. Ce-o să ne facem singuri? Ne apucăm de trafic cu căciuli. Avem destule şi ştim să le furăm abil, dar vrem să fim siguri că fiul croitorului nu cade pe inteceptări şi că mascaţii nu umblă cu vîna de bou prin mol, la standul de căciuli.

Ca întotdeauna în situaţii de şah-mat moral, operaţiunea de bază e şantajul. Vreţi o ţară fără hoţi? Atunci, ne lăsaţi să ne facem de cap, noi şi aparatura noastră de import. Cine se opune e prietentul corupţiei. O clipă! Da, serviciile trebuie să îşi facă treaba. Dar asta nu exclude întrebarea: ce v-aţi fi făcut, dacă eram o ţară de muţi fără telefoane? Aţi fi şomat? Aţi fi emigrat în Rusia? V-aţi fi ascultat între voi?

O împrejurtare personală face să cunosc situaţia din Marea Britanie. Stat naiv şi neprotejat! Interceptările cu hoţi şi stenogramele în care şefii de clan discută de curve lipsesc. Nu există. Justiţia se face cu capul şi merge strună. Singurele cazuri în care apar interceptări sînt procesele de terorism. Publicul ascultă înregistrări din care află că o trupă de cretini retuşaţi pe creier se pregătea să arunce metroul în aer. Atît. În rest, nici urmă de tras cu urechea. Oare de ce? N-or fi dotaţi? N-or avea fonduri? Or fi timizi?

Nimeni nu neagă că, aşa cum a stabilit marele gastronom I.V. Stalin, ca să faci omletă trebuie să spargi ouăle. Numai că nu e clar de ce trebuie să le furi din casa altuia şi să dai cu ele de pereţi. Ascultatul îşi are şi el rosturile lui. Cînd şi le pierde, produce boli ale timpanului care se suie repede la cap.

Dacă ştiam că aşa vor sta lucrurile, poate nu ne mai deranjam în decembrie 89. După atîta amar de democraţie: şi ascultaţi, şi cu banii luaţi!