La prima mea vizită în interiorul palatului Ştirbey, în noiembrie 2010, se mai aflau câteva sobe din faianţă albă (Meissen sau Hardtmuth?) şi colorată. Marea majoritate erau unitare din punct de vedere stilistic, decorate cu elemente clasicizante (fronton, cornişă cu denticuli, frize, cartuşe, medalioane, mascheroni, volute, ghirlande, cornuri ale abundenţei, capul Meduzei, acrotere). Într-unul dintre grupurile sanitare se găseşte astăzi şi o sobă în stil Art Nouveau, altele din fostele saloane de la parter prezentând şi elemente Art Deco.

Evocând Palatul Ştirbey, Nicolae Vătămanu indica fabricaţia vieneză şi lombardă pentru sobele de origine, fără a preciza însă sursele de informaţie: „(...) interiorul palatului era mobilat cu un lux rafinat. Plafoanele erau pictate, sobele monumentale erau aduse de la Viena şi din Lombardia.”(Sursa: Nicolae Vătămanu, Odinioară în Bucureşti, Editura Domino, Bucureşti, 2007, p. 39)

În fondurile documentare ale Institutului Naţional al Patrimoniului, se regăsesc informaţii referitoare la momentul 1983, când în palatul Ştirbey se amenaja Muzeul ceramicii şi al porţelanului şi se instalau sobe Art Nouveau provenind din ruinele de la cutremurul din 1977. Am identificat o serie de dispoziţii referitoare la cahlele sobelor (de origine?) ale palatului şi la acoperirea parchetului originar: „cahlele sobelor în încăperea de sub scara principală de lemn să fie inventariate; toate sobele de la parter se vor demonta şi cahlele se vor depozita; să se stabilească în 7 zile ce se va întâmpla cu sobele de la etaj; 2 sobe de la etaj din încăperea scării de lemn se vor demonta; parchetul de la etaj se acoperă cu polietilenă şi foi de PFL” (I.N.P., fond D.M.A.S.I., Proiect Bucureşti, 1994, neîndosariat, raport ing. Badea din 12 august 1983)

Actualele sobe neoclasice albe de la etajul I se regăsesc fotografiate şi în aceste fonduri documentare, deci am putea presupune că aparţin interioarelor de odinioară. Totuşi se mai amintea şi de o sobă săsească la etajul 2, neidentificabilă însă în 2010. Tot în acest dosar se constata că toţi pereţii înglobaseră, în afară de coşurile pentru sobe, canale de ventilaţie ce au fost probabil concepute odinioară ca un sistem de încălzire al pereţilor.

Din păcate, este greu de spus astăzi dacă aceste sobe sunt cele de origine al fostei reşedinţe domneşti şi princiare. În ipoteza că unele sobe ar fi aparţinut interioarelor Ştirbey, ele ar constitui mărturii autentice ale decoraţiei clasice de odinioară, marcă stilistică a întregului monument.

 

Fotografii realizate de Cristian Gache in noiembrie 2012 pentru lucrarea „Reşedinţele Ştirbey din Bucureşti şi Buftea: arhitectura şi decoraţia interioară”, Editura ACS, Bucureşti, 2013, din care face parte şi fragmentul de mai sus