Proprietatea se află pe fosta uliţă a Boteanului/Clemenţei/Karl Lueger chiar pe vizavi de lăcaşul de cult, Biserica Bradu Boteanu, reconstruit de Comisiunea Monumentelor Istorice în perioada 1908-1911. În imediata apropiere se află o serie de monumente istorice sau clădiri cu valoare istorică ridicată: Ateneul Român, Muzeul Theodor Aman, Hotel Lido, Palatul Cesianu, Casa Butculescu-Angelescu. Fiind situată pe colţ, de la etajele reşedinţei Zottu se pot observa şi imobilele moderniste de pe bulevardul Magheru.

În 1909 aici se ridica locuința impunătoare a generalului Vasile Zottu (1853-1916). Acesta deţinuse fosta casă a dr. Patzelt din str. Pitar Moş nr. 5, afectată deja de exproprieri în 1896 în vederea lărgirii străzii; în 1911 casa din Pitar Moş era deja în proprietatea lui C. Mironescu, care o va vinde în 1936 Institutului Sf. Maria, pentru extinderea corpurilor pensionatului de fete. (A se vedea ArhiTur nr. 6/2019, Ed. Istoria Artei)

Personalitate marcantă a Armatei Române, Vasile Zottu a fost comandantul Corpului 2 Armată (şi al Garnizoanei Bucureşti), fiind implicat atât în Războiul de Independenţă cât şi în Primul Război Mondial (Şef al Marelui Cartier General). În Bucureşti Zottu îşi leagă numele şi de Palatul Cercului Militar, asigurând preşedinţia comisiei de coordonare a lucrărilor de construcţie. În Salonul Fondatorilor se află şi bustul generalului Zottu, o lucrare a sculptorului Vasile Ionescu-Varo (1887-1966). Odihneşte la Bellu Ortodox, în fig. 92bis, loc 1, într-un sarcofag cu efigia sa.

Proiectul reşedinţei Zottu este semnat de arhitectul Ministerului de Război, August Reisz, iar antreprenor a fost arhitectul Carol Ingor. Puternic influențat de stilul oriental promovat de Ion N. Socolescu la extinderea casei Butculescu-Angelescu din imediata apropiere, Reisz apelează la bovindouri, cupole, arcuri în acoladă, funia triplă răsucită dar și la multe elemente vegetale și simboluri militare, pentru a ilustra bogăția și statutul profesional al proprietarului. Este vorba de o interpretare a stilului neoromânesc, care prinsese avânt după Expoziţia Generală Română din 1906 şi care îşi găseşte o formă originală în acest caz. Judecând după modul în care tratează bovindoul din dreapta, arhitectului Reisz nu i-a scăpat celebra gravură a lui Charles Doussault în care acesta imortaliza în 1843 o stradă din Bucureştiul oriental. (Vezi http://imagoromaniae.ro/imagini/stradă-din-bucureşti.html)

Antreprenorul italian Josef Piantini va extinde casa principală în 1913, adăugându-i în partea dreaptă (pe strada N. Golescu) corpul garajului şi locuinţa şoferului. Clădirea a mai suferit intervenţii şi în 1923-1924, acestea fiind consemnate tot în zona corpurilor de pe str. N. Golescu nr. 1.

Reşedinţa Zottu văzută dinspre str. N. Golescu (Sursa: biblioteca arh. Mădălin Ghigeanu)

În toamna anului 1920 aici a locuit temporar, până şi-a început misiunea diplomatică la Atena, omul politic liberal Trandafir Djuvara (1856-1935). Din amintirile nepotului său, Neagu Djuvara, reiese că a preferat să fie găzduit în casa cumnatei sale, văduva generalului Zottu fiind sora celei de-a doua sale soţii. (Sursa: Trandafir G. Djuvara, Misiunile mele diplomatice, Ed. Institutul European, Iaşi, 2009, p.8)

Istoria acestei case s-ar fi putut încheia în 1939, când Ana gen. Zottu comanda arhitectului Sady Herivan un imobil bloc de 7 etaje şi mansardă, proiect rămas nerealizat în contextul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

În prezent aici functioneaza cabinetul de notar public al doamnei Gabriela Georgescu, căreia îi mulţumim pentru permisiunea de vizitare si fotografiere; 2 apartamente sunt scoase la vanzare de către Regatta Imobiliare

Surse primare:

Serviciul Municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale, fond Primăria Municipiului Bucureşti, Serviciul Tehnic, dosar din 1909

Arhiva Primăriei Generale, dosare din 1913, 1923, 1924

Bibliografie:

Ruxandra Nemţeanu, Vilă în stil neoromânesc, Ed. Simetria, Bucureşti, 2014

Oana Marinache, Maria Poştea, Bogdan Gărgăriţă, Detaliul Neoromânesc/The NeoRomanian Style - Bucureşti, Ed. Intaglio, Bucureşti, 2020