Povestea de dragoste interzisă a lui Mircea Eliade cu indianca Maitreyi Devi

Povestea de dragoste interzisă a lui Mircea Eliade cu indianca Maitreyi Devi

Mircea Eliade şi Maitreyi Devi. FOTO Adevărul

În timpul studiilor din India, marele filosof Mircea Eliade a trăit o frumoasă poveste de dragoste interzisă alături de indianca Maitreyi Devi. Forţat să se întoarcă în România, Mircea Eliade se hotărăşte să adune toate scrisorile şi bileţele de dragoste pentru a scrie cunoscutul roman „Maitreyi”, dedicat frumoasei indience.

Ştiri pe aceeaşi temă

După terminarea Facultăţii de Filosofie din Bucureşti în anul 1928, tânărul Eliade porneşte într-o călătorie la Roma, loc din care îi trimite o scrisoare maharajahului mecenat (n.r. Protector al artelor şi al ştiinţelor) Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar căruia îi solicită o bursă pentru a studia filosofia indiană cu celebrul profesor de filosofie Surendranath Dasgupta, tatăl lui Maitreyi.

Răspunsul maharajahului nu a întârziat să apară şi i-a oferit filosofului român sprijinul de care avea nevoie pentru a-şi continua studiile. Mircea Eliade ajunge în luna noiembrie a aceluiaşi an în Calcutta acolo unde, câteva zile mai târziu, la Biblioteca Imperială, îl întâlneşte pe marele filosof indian Surendranath Dasgupta, alături de care a studiat intens gramatica sanscrită şi filosofia hindusă.

Mircea Eliade era un student desăvârşit, pasionat şi apreciat, motiv pentru care profesorul Dasgupta i-a propus lui  Eliade să se mute în casa sa. În noua locuinţă, studentul a dat nas în nas cu fiica de 16 ani a profesorului, pentru care nu a simţit nicio atracţie la început, după cum recunoaşte chiar în romanul său.

„Mi se părea urâtă ― cu ochii ei prea mari şi prea negri, cu buzele cărnoase şi răsfrânte, cu sânii puternici, de fecioară bengaleză crescută prea plin, ca un fruct trecut în copt. Când i-am fost prezentat şi şi-a adus palmele la frunte, să mă salute, i-am văzut deodată braţul întreg gol şi m-a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntâlnit până atunci, s-ar fi spus de lut şi de ceară”, fragment din romanul „Maitreyi”.

Povestea de dragoste secretă

Cu toate acestea, Eliade a prins drag  de frumoasa şi misterioasa Maitreyi cu care a început să se iubească pe ascuns. Pentru a ţine departe de ochii lumii această relaţie, tânărul student a apelat la un şiretlic inedit. Acesta a învăţat-o limba franceză pe fumoasa bengaleză pentru a putea trimite scrisori de dragoste fără a ridica suspiciuni din partea familiei. La rândul ei, Maitreyi l-a învăţat pe Eliade bengaleza.

„Maitreyi e neînchipuit de senzuală, deşi pură ca o sfântă. De fapt, acesta e miracolul femeii indiene: o fecioară care ajunge amanta perfectă în cea dintâi noapte”. (Fragment din romanul „Maitreyi”)

După mai multe escapade şi zile petrecute alături de frumoasa indiancă, tânărul de numai 23 de ani se hotărăşte să o ceară în căsătorie pe Maitreyi, în ciuda orientărilor şi credinţelor diferite ale familiei. „Cu tot ce putea separa o sensibilitate şi o cultură indiană de una occidentală, cu toate neîndemânările sau îndrăznelile noastre, dragostea a crescut şi s-a împlinit aşa cum îi era destinul”, menţiona Eliade în Memoriile sale.

Intenţia de a trece la hinduism

După ce a obţinut acordul mamei, şi a dovedit că are un salariu lunar de 35 de lire sterline, filosoful a vrut să treaca la hinduism, de dragul viitoare soţii. „ Într-o zi va trebui, repet eu. Va trebui să te cer de soţie. Am să le spun că ne iubim, şi d. Sen nu poate să ne refuze”, mărturiseşte filosofiul în romanul „Maitreyi”.

Maitreyi a acceptat într-un final propunerea făcută de Eliade, în ciuda riscului de a dezamăgi familia. Povestea lor de dragoste, durează până în momentul în care, tatăl viitoarei soţii a lui Eliade află de relaţia celor doi. Acesta reacţionează radical atunci când vine vorba de o relaţie între fiica sa şi un creştin. În cele din urmă, îl alungă pe student din casa sa.

Dumneata eşti un străin şi eu nu te cunosc. Dar, dacă eşti capabil să consideri ceva sacru în viaţa d-tale, te rog să nu mai intri în casa mea, nici să încerci să vezi sau să scrii vreunui membru al familiei mele. Dacă vrei să mă vezi personal, caută-mă la birou, şi, dacă ai vrea vreodată să-mi scrii, scrie-mi numai acele fapte pe care un necunoscut le poate scrie unui necunoscut, sau un funcţionar superiorului său”.(Fragment din scrisoarea trimisă de tatăl lui Maitreyi către Eliade)

Plecarea din India

În anul 1931, Eliade este nevoit să se întoarcă în România pentru a începe stagiul militar. Nostalgia, toate momentele petrecute alături de Maitreyi şi sentimentul unei iubiri eşuate l-au determinat pe marele filosof să adune toate materialele pe care la avea, de la corespondenţă, jurnalul zilnic pe care îl ţinea, scrisorile de dragoste şi chiar o fotografie veche, pentru a da viaţa celui mai important roman de dragoste din literatura română.

În 1933, atunci când Eliade avea doar 26 de ani, apare romanul „Maitreyi”, care s-a bucurat de o apreciere din partea publicului şi a criticilor vremii.

Romanul-răspuns

Cu toate acestea, în anul 1971, Maitreyi Devi se întâlneşte cu sanscritologul român Sergiu. Al. George, cel care îi  povesteşte pentru prima dată despre romanul care îi poartă numele. Această veste cutremurătoare o determină pe Maitreyi să scrie romanul-răspuns „Dragostea nu moare”, după 42 de ani de la terminarea poveştii de dragoste. 

Cartea-răspuns a lui Maitreyi avea să apară în 1974 cu titlul în sanscrită „Na Hanyate” / „Nu moare” şi a fost premiată de Academia de Litere din India. În 1976, a fost tradusă din bengali în engleză, demistificările şi completările lui Maiytreyi având drum liber către cititorii din întreaga lume.

Zac întrebându-mă de ce a distrus el această iubire, un dar al lui Dumnezeu. Şi ce, dacă el trebuia să plece? Dacă am fi izbutit ca, în zece ani, să ne scriem câte o singură scrisoare, ar fi fost de ajuns. Cu această unică scrisoare, noi am fi trecut peste oceanele şi continentele care ne despărţeau. Cele două euri ale noastre ar fi redobândit desăvârşirea. Dar pot oare occidentalii să înţeleagă toate astea? Pentru ei, desăvârşirea iubirii are loc în pat. Totuşi, el ştia, cu siguranţă ştia. Mă pot vedea din nou pe mine însămi, în braţele lui, în chenarul uşii. El îmi şopteşte: Nu trupul tău, Amrita. Eu vreau să-ţi ating sufletul”. (fragment din cartea „Dragostea nu moare” scrisă de Maitreyi Devi)

Cei doi s-au mai revăzut o singură dată în viaţă, în anul 1973, la Chicago, imediat după publicarea romanului-răspuns al indiencei.

Nu fi deznădăjduită, Amrita, vei izbuti să mai aduci lumină în ochii lui.
- Când? întreb eu cu patimă?
 Şi ea îmi răspunde:
Când îl vei întâlni în Calea Laptelui...”  (Maitreyi Devi, final „Dragostea nu moare”)
 

 

 

citeste totul despre: