Peste 2.000 de pelerini, la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou. Şase femei au leşinat

În prima zi a sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou ocrotitorul Bucureştilor pe Dealul Mitropoliei sunt prezenţi peste 2.000 de pelerini şi aproximativ 600 de preoţi. Pentru prima dată, la Catedrala Patriarhală, au fost aduse din Grecia fragmente ale Sfintei Cruci.

Ştiri pe aceeaşi temă

Din cauza aglomeraţiei şi a oboselii, mulţi dintre credincioşi stau de ieri la rând, şase femei au leşinat. Ele au fost transportate la corturile special amenajate de Crucea Roşie, unde au primit îngrijiri medicale.

Ceai şi sandvisuri pentru credincioşi

Pe Dealul Mitropoliei credincioşii stau la coadă pentru a se ruga la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Constantin şi Elena, depuse la Patriarhia Română. Angajaţii Crucii Roşi împart pelerinilor ceai şi sandvisuri.

Oasele sfinte, puse în racle aurite, au fost depuse într-un baldachin de pe Dealul Mitropoliei, după ce s-au făcut două procesiuni: una de la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou şi una care a pornit din curtea Patriarhiei.

Credincioşii pot veni aici până vinerea viitoare să se roage la moaşte. Pelerinajul este organizat cu ocazia sărbătorii lui Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului.

Sfântul Dimitrie cel Nou este sărbătorit în fiecare an în 27 octombrie. În acest an, sărbătoarea va fi de şase zile.

Sute de poliţişti şi jandarmi alături de credincioşi

Ortodocşii, veniţi de prin toaţe colţurile ţării s-au pus la coadă încă de azi-noapte pentru a-şi face o cruce în faţa oaselor sfinte.
Patriarhul Ecumenic al Cosntantinopolului, Bartolomeu, va veni marţi în Capitală pentru a participa la evenimente şi se va întâlni cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

De dimineaţă, cu ocazia pelerinajului „Calea Sfinţilor", Străzile Şerban Vodă, Bibescu Vodă şi Bulevardul Regina Maria au fost închise circulaţiei auto.

În aceste zile, mai multe forţe de la Poliţia Capitalei şi de la Jandamerie vor asigura ordinea.

„Vor fi 204 poliţişti în fiecare zi care vor avea grijă ca lucrurile să meargă bine. Agenţii de la sectoare fac controale în tot Bucureştiul pentre acest eveniment", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările