Metrorex: Este afectat iluminatul în staţia Eroii Revoluţiei, din cauza unei avarii la reţeaua de electricitate. Măsurile dispuse

Metrorex: Este afectat iluminatul în staţia Eroii Revoluţiei, din cauza unei avarii la reţeaua de electricitate. Măsurile dispuse

Călătorii sunt informaţi prin sistemul de sonorizare de la peronul staţiilor despre această situaţie FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Compania Metrorex anunţă că, din cauza unei avarii la reţeaua de alimentare cu electricitate, este afectat "iluminatul normal" în staţia Eroii Revoluţiei, fiind funcţional iluminatul de siguranţă. "Pentru siguranţa călătorilor aflaţi la metrou, s-a dispus circulaţia trenurilor fără oprire în staţia de metrou Eroii Revoluţiei", arată sursa citată.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Informăm publicul călător că astăzi, 22.09.2021, începând cu ora 13:55 din cauza unei avarii la alimentarea cu energie electrică, pe Magistrala 2, în staţia de metrou Eroii Revoluţiei a fost afectat iluminatul normal. Pe durata avariei, în staţiile Metrorex intră automat iluminatul de siguranţă. 

Pentru siguranţa călătorilor aflaţi la metrou, s-a dispus circulaţia trenurilor fără oprire în staţia de metrou Eroii Revoluţiei", a transmis Metrorex. 

Conform sursei citate, călătorii sunt informaţi prin sistemul de sonorizare de la peronul staţiilor despre această situaţie şi sunt îndrumaţi de către personalul Metrorex spre transportul public de suprafaţă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările