EXCLUSIV Cristian Paţurcă: „Sunt primul pe lista de aşteptare”

La 1 octombrie 2010, Cristian Paţurcă părea un optimist incurabil. Era convins că este pe drumul cel bun. Nu regreta decât divorţul de prima soţie, pentru că nu a putut să-şi crească fiul. De la biroul său de la sediul Asociaţiei 21 Decembrie din strada Batişte din Capitală, era în stare sa  ajute pe oricine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Punea mâna pe telefon şi încerca să rezolve problemele tuturor celor care veneau la el. Pe sub mustăţile rare îşi atârna în permanenţă o ţigară. „N-are nimic că fumez, sunt vindecat“, explica el de îndată. Acesta a fost ultimul interviu pe care Cristian Paţurcă l-a dat, la 1 octombrie 2010.

Citeşte şi:

EXCLUSIV Cristi Paţurcă: ultimul interviu acordat ziarului „Adevărul de Seară”

AdS: Anul acesta (n.red. 2010) a fost un an greu pentru dumneavoastră. Cum vă simţiţi acum?
Cristi Paţurcă: Mulţumită lui Dumnezeu sunt destul de bine şi pot spune şi colegii mei care au fost alături de mine săptămâna trecută în cele două spectacole pe care le-am avut, după patul de spital, în comă, am reuşit să ţin chitara o oră şi jumătate. A fost bine, a fost foarte bine. Am cântat cu Maria Gheorghiu. A fost o campanie mai amplă. Sunt foarte mulţumit că atât CD-ul cât şi cartea mea, merg foarte bine pe piaţă, s-au epuizat, trebuie să mai scot o transă. Cu sănătatea se pare  că merge bine, analizele mi-au ieşit bine. Am avut un moment de cumpănă acum două săptămâni, am fost şi în comă, trei-patru ceasuri.

Sunt primul pe lista de aşteptare pentru transplant de ficat. O să păşesc şi eu pe calea pe care a fost şi colegul meu Cristi Minculescu. Am găsit o persoană compatibilă cu mine, este nu soţia, dar este prietena mea, la fel ca şi în cazul lui Cristi. Să vă spun ceva? Atât motivul cirozei mele, cât şi a lui Cristi, care se ştie a fost alcoolul, cât şi evoluţia ulterioară a bolii noastre sunt absolut asemănătoare. La plămâni sunt vindecat. Acolo chiar a ieşit soarele pe strada mea, sunt vindecat. Sigur, mai sunt sub tratament, care va mai dura vreo două luni, tratament care durează de un an jumătate. Diagnosticul TBC. Am stat în sanatoriu la Drajna, judeţul Prahova.

AdS: Unde locuiţi acum?
C.P.:
Locuiesc undeva la Piaţa Moghioroş cu chirie, am nişte promisiuni pentru luna asta. Trebuie să recunosc că, spre deosebire de ceilalţi preşedinţi, Traian Băsescu, tot ce mi-a promis când a fost la mine la spital la Babeş, a făcut totul la virgulă. A reuşit să-mi scoată indemnizaţia de acum 21 de ani, iar acum mi-a promis că o sa-mi găsească şi o locuinţă.

„Cât am trăit eu şi cu Sterian, noi  nu îi cântam lui Iliescu «Mulţi ani trăiască», noi îi cântam «Măi animalule!»”

AdS: În februarie aţi primit o vizită neaşteptată, la sanatoriu…
C. P.: De când a fost Traian Băsescu la mine, viaţa mea s-a schimbat, pentru că şi-a făcut treaba. A trebuit să treacă 21 de ani să avem un preşedinte care să facă ceva. Atunci când a fost la mine am stat câteva ceasuri de vorbă i-am explicat mai sunt şi alţii în situaţia asta.
Cât am trăit eu şi cu Sterian, noi  nu îi cântam lui Iliescu „Mulţi ani trăiască”, noi îi cântam „Măi animalule!”. Sterian îi cânta „Măi, dragă domnule, jos!” şi s-a tot tergiversat clarificarea situaţiei mele. Am trecut prin toate furcile caudine ale generalului Voinea şi s-a dovedit că sunt din acela pe bune şi că nu sunt impostor. Am fost acolo la Dalles, pe 21 decembrie, înainte de a cădea Ceauşescu, acolo mi-am pierdut logodnica, pe Ruxandra Mihaela Marcu, cu care trebuia să mă căsătoresc în ianuarie, pentru că era post, şi pe solistul vocal al formaţiei noastre, Mihai Gâtlan.  Continui să cred că se va face dreptate.


AdS: Cu ce gust aţi rămas după 21 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989?
C. P.:
Pe 21 decembrie, când, reţine, Ceauşescu încă era la putere, armata a început să tragă noaptea, şi aveam chiar gustul acela, un gust înfipt în cerul gurii cu miros de sânge, pipi cald şi miros de praf de puşcă şi oameni care urlau. Cum de nu m-a nimerit şi pe mine un glonţ, nu ştiu. Este un sentiment foarte greu de reprodus, de comentat.
Mai ales de comemorările care au loc în decembrie, când se dau la televizor videoclipurile mele, chiar îmi vine în gură gustul acela. E paradoxal. Mă simţeam prăbuşit fizic.

După aceea au urmat evenimentele cu mineriada. Bine că nu m-au marcat toate acestea. Cum spuneau şi colegii mei, am ajuns pe scenă la trei zile după comă.

AdS.: Cu ce vă ocupaţi acum?
C. P.:
Ultimul concert l-am avut cu ocazia lansării de disc al Mariei Gheorghiu, pe 27 septembrie. Mai scriu şi literatură. Am o carte care se numeşte „Mi-e greu titlul de erou”, care se referă la culisele balconului Pieţei Universităţii. Eu fiind acolo zilele acelea cu staţia şi imprimând acolo tot ce se putea. Eu am văzut acolo tot circul. Se pare că a prins foarte bine la public, pentru că s-a vândut foarte bine.

Acum pregătesc partea a doua a cărţii. Urmează un CD de colinde cu Maria Gheorghiu. Un băiat şi o fată care cântă colinde, altfel decât s-a cântat. Să nu vă gândiţi la Hruşcă, va fi cu totul altceva. Este imprimat, este gata. În aprilie va fi lansat volumul 2 al discului „La majorat”.

AdS: Ce s-a întâmplat de fapt acum doi ani, când aţi fost evacuat din casă?
C. P.:
Nu puteam să mă opun evacuării, pentru că era dreptul lor. Am locuit după aceea, o perioadă aici în asociaţie, prin bună-voinţa colegilor mei şi a domnului Mărieş, după aceea am plecat în spital, unde am stat câteva luni, iar acum locuiesc într-un apartament. În spital am profitat de timpul  pe care-l aveam şi era gârlă, şi am scris cartea.
Niciodată nu am fost al nimănui, toţi colegii mei de asociaţie au fost cu mine la spital. Am avut parte de nişte medici extraordinari. Şi soţia mea şi copilul meu au fost alături de mine.

„Glonţul care ţi-e ţie destinat, nu-l auzi”

AdS: De câte ori v-a trecut glonţul pe la ureche?
C. P.:
Mi-a trecut de multe ori glonţul pe lângă ureche. E o vorbă: glonţul care ţi-e ţie destinat, nu-l auzi. Ei, eu le-am auzit pe toate. Trebuie să spun, fără ruşine, că în noaptea de 20 spre 21 decembrie, Dumnezeu ştie cum am scăpat, mergând pe stradă cu prietena mea de atunci, am descoperit cu stupoare că blugii mei, pe piciorul drept, erau uzi: făcusem pe mine, evident că nu de bucurie, ci de frică. Nu mie ruşine să spun asta.

AdS: Dacă aţi recupera unul dintre acela gloanţe, cui l-aţi dărui?
C. P.:
Dacă ar fi să recuperez unul dintre gloanţele care mi-au trecut atunci pe lângă ureche, i l-aş dărui lui Iliescu. Am şi făcut lucrul acesta. Acum 15 ani, recuperasem trei gloanţe de acolo şi când am fost odată în ’95 cu asociaţia i-am oferit acele trei gloanţe lui Iliescu. I-am oferit şi discul cu „Măi, animalule”. Vali Sterian i-a dăruit discul cu „Vino, Doamne”. Este istorie deja.

Cu stupoare am constatat într-o zi cu ceva ani în urmă, când băieţelului unei cunoştinţe era în clasa a unsprezecea care mi-a arătat versurile „Imnului Golanilor” în manualul de istorie.

AdS: Care este istoria imnului?
C. P.:
Povestea cântecului este drăguţă. Am mers în Piaţă, azi aşa, mâine aşa, după care a venit un băiat care a cântat. Ia uite mă, aici se cântă. Vine o fătucă slăbuţă, frumuşică. Laura Botolan. Am şi eu un text. Unde să mergem, hai în wc. Femeia de serviciu ne-a adus două scaune. Aşa am compus cântecul. L-am cântat o dată, l-am cântat de două ori, ca să mă trezesc că toată piaţa îl cânta. Aveam un casetofon, l-am cuplat la mixer şi am tras o variantă a cântecului şi după aia nu mai cântam că nu mai puteam. Punem banda şi apoi mimam.

Titlul de erou îmi apăsă mai tare în primul rând sufletul. Umerii au cărat boxe. Luam o boxă în spate şi-o căram, pe urmă am început să cânt. Aveam o chestie în Piaţă, căci fraţi noi suntem. Oamenii nu veneau cu brichete, veneau cu lumânări şi se puneau în genunchi. Când m făcut tâmpenia să mă uit la ei, n-am mai putut că mi s-a pus un nod în gât. De atunci cânt doar cu ochii închişi.

Am trecut de etapa nodului în gât. Toţi am avut parte de necazuri. Sterian nu mai e de exemplu. A murit pe nedrept.

AdS: După 21 de ani, în ce mai credeţi?
C. P.: Cred şi acum în ceea ce am crezut în ’89.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările