Mi-am zis că ar fi bine să iau totuşi un taxi, pentru că nu am şanse să car bagajul de la metrou până acasă. M-am îndreptat spre zona cu taxiuri „sigure“, unde se găsesc şi vreo câteva aparate cu ajutorul cărora poţi solicita o maşină. Ajunsă acolo, am remarcat că niciun aparat nu funcţionează. Un domn care remarcase acelaşi lucru ca mine s-a oprit în faţa unui aparat şi a început să-i care picioare. M-am uitat la el: părea un om normal, avea cu el un troler, era îmbrăcat îngrijit şi totuşi dădea cu piciorul într-un aparat de chemat taxiurile. Între timp, a venit un paznic. S-a apropiat de bărbat şi i-a zis: „Nu mai lovi aparatul, că îţi arăt eu ţie“. Bărbatul care lovea aparatul s-a întors şi s-a uitat la paznic, apoi a continuat să lovească aparatul. Paznicul a spus din nou: „Ţi-am zis să nu mai loveşti aparatul, că altfel îţi arăt io ţie“. Bărbatul s-a oprit din nou, s-a uitat la paznic, a zis: „Du-te, mă, în pizda mă-tii“, apoi a continuat să lovească aparatul. Paznicul a dat din umeri şi a plecat.

Am ieşit în parcarea Gării de Nord, unde erau două taxiuri. Un bărbat m-a împins, mi-a luat-o înainte şi s-a repezit spre primul taxi. A deschis uşa şi l-a întrebat pe taximetrist dacă îl ia. Taximetristul i-a răspuns flegmatic că nu. Bărbatul a insistat. Taximetristul s-a ţinut tare pe poziţii. Bărbatul, nervos, a trântit uşa taxiului şi a dat să păşească pe trotuar, dar piciorul i s-a prins între maşină şi bordură. Bărbatul a căzut şi s-a împrăştiat pe trotuar. O femeie a strigat: „Manoooooooole, ce faci, măăăăăă, Manooooole!“. Manole s-a ridicat, pentru că nu era de porţelan.

Mi s-a făcut frică de taximetristul care l-a refuzat pe Manole, aşa că am zis să încerc la celălalt taximetrist. Am bătut cu groază în geam şi am întredeschis uşa. „Nu vă supăraţi, sunteţi liber?“. „Unde mergi?“. Aici mi s-a pus o pată albă pe ochi, deoarece nu-mi place să fiu întrebată unde merg. Pata a dispărut totuşi repede, deoarece erau doar 2 grade afară, aşa că am zis unde merg. Taximetristul mi-a cerut 30 de lei. I-am spus că nu-i ok, cu 30 de lei mă duc până la Otopeni. De fapt, doar în cap la mine am spus asta, pentru că în realitate am avut curaj să spun doar „Ok, mulţumesc, lăsaţi“.

M-am gândit, oare cum scap eu de aici? Am stat pe trotuar, cu bagajul lângă mine, şi am închis ochii aşteptând un miracol. Am auzit pe cineva chicotind şi, când am deschis ochii, le-am văzut lângă mine pe cele două prostituate scoase din Twin Peaks. Ce mirare, nici până acum nu li se făcuse frig.