Fortificaţiile din jurul Capitalei. Istoria celei mai negre zile a Bucureştiului

Fortificaţiile din jurul Capitalei. Istoria celei mai negre zile a Bucureştiului

Harta originală a fortificaţiilor din jurul Bucureştiului

Şoseaua de centură a Bucureştiului ascunde o comoară arhitecturală, o pagină a istoriei româneşti. Pe toată lungimea de 70 de kilometri a centurii a fost construit, între anii 1885-1899, un inel de fortificaţii, menite să apere Capitala în cazul unor eventuale atacuri inamice. Proiectul, deşi era considerat unul vital înaintea Primului Război Mondial, s-a dovedit a fi sortit eşecului, nefiind folosit niciodată.

Ştiri pe aceeaşi temă

La mai bine de 130 de ani de la conceperea lor, majoritatea acestor vestigii istorice zac dosite în spatele depozitelor şi a sediilor de firme înşirate pe marginea şoselei de centură, acoperite de gunoaie şi vegetaţie, prădate de hoţii de fier vechi în timp ce foarte puţini  trecători ştiu de existenţa lor.

Şoseaua de centură a Bucureştiului, împreună cu linia ferată de centură, au fost construite concomitent cu sistemul defensiv şi integrate în partea interioară pentru a putea fi folosite şi pe timpul unui eventual atac.

Cele 36 de fortificaţii - 18 forturi şi 18 baterii au fost construite pe vremea domniei lui Carol I, cu o frecvenţă aproximativă de doi kilometri, adică bătaia unui tun de calibru mic din acea vreme, fiind unite între ele printr-un set de tuneluri subterane, menite să faciliteze apărarea sau abandonarea fiecărui punct al centurii.

Dintre acestea, numai 17 forturi şi 14 baterii îşi mai păstrează forma iniţială, restul fiind distruse în urma unor explozii de armament. Dintre cele care încă mai stau în picioare, un singur fort beneficiează de instalaţie de curent electric funcţională, fiind restaurat anul acesta, pentru a fi transformat într-un muzeu.


Necesitatea unui sistem de apărare al Capitalei

Cele trei mari puteri ale acelor vremuri: Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar şi Rusia exercitau presiuni enorme asupra României, şi astfel, domnitorul Principatelor Unite, Carol I, care era militar de profesie, ordonă mai multor comisii de ofiţeri să studieze şi să elaboreze un plan de fortificare a unor obiective strategice din Câmpia Română. Cele mai importante obiective erau ”Cetatea Bucureşti”  şi Linia Fortificată Focşani - Nămoloasa - Galaţi, ambele menite să oprească atacurile ruşilor, au fost selectate ca priorităţi ale acestui proiect strategic.

Cum presiunile erau tot mai mari, domnitorul român, încercând să evite tensionarea relaţiilor externe, cere în secret ajutorul Belgiei, o ţară neutră Triplei Alianţe dar şi celorlalte forţe. Astfel, în 1882, Carol I îl invită la Bucureşti pe generalul Henri Alexis Brialmont, proiectantul fortificaţiilor din Liege şi Anvers, pentru a elabora planurile finale ale viitoarelor fortificaţii.  

Intenţia Principatelor Române de a se apăra în acest mod a iritat la acea vreme toate marile puteri, mai ales atunci când serviciile de informaţii rus şi austro-ungar au descoperit adevăratul scop al călătoriei generalului belgian la Bucureşti.
Aceste descoperiri aveau să şubrezească şi mai grav relaţiile diplomatice ale României, iar situaţia se va aplana abia un an mai târziu, când România aderă la Puterile Centrale (Tripla Alianţă).

Planurile finale ale generalului Brialmont prevedeau o linie principală de rezistenţă dispusă pe 72 de kilometri, compusă din 18 forturi, câte unul la 4 kilometri ş altei 18 baterii intermediare, numite şi redute. Totodată, generalul belgian a mai conceput şi un nucleu al cetăţii, care nu a fost construit niciodată.

Inelul de fortificaţii
al Cetăţii Bucureşti a fost conceput cu un diametru care variază între 21 şi 28 de kilometri, iar distanţa medie faţă de Bucureştiul anului 1884 era de opt kilometri. Cele 36 de forturi au fost construite, oficial, în doar 10 ani, din 1884, până în 1894, însă unele finisaje şi adaptări ulterioare au mai fost făcute până în anul 1903.

La nouă ani de la demararea ambiţiosului proiect, era finalizată numai partea de nord a centurii, compusă din zece forturi, însă din acel moment lucrările reintră în lista de priorităţi ale administraţiei şi cu toate că fondurile sunt tăiate drastic de către Parlament, se finalizează şi restul de 26 de puncte în numai doi ani.

Totuşi datorită evoluţiei tehnologiei, planurile iniţiale nu mai puteau fi urmate cu stricteţe deoarece forturile nu ar fi corespuns nevoilor Armatei Române. Apariţia obuzelor torpilă, a tancurilor tot mai performante dar şi din cauza reducerii bugetului, mai multe baterii şi forturi sunt reconcepute, mult mai simplist, mai mici şi fără reduit.

Astfel, numai forturile Chitila, Mogoşoaia, Otopeni şi Jilava apucă să fie finalizate după planurile originale, cu reduit central şi număr maxim de depozite, spaţii de cazare şi alte camere. Restul obiectivelor au fost redimensionate şi simplificate. În 1890 Direcţia Generală a Lucrărilor de Fortificaţiune, comandată de generalul Anton Berindei, care avea în administrare întregul inel de fortificaţii ale Capitalei afirmă oficial încheierea lucrărilor la cele 36 de puncte strategice, construite după mai multe modele – tipuri.

Forturi de tip 1 (Fortul 1 Chitila, Fortul 3 Otopeni), tip 2 (Fortul 2 Mogoşoaia şi Fortul 13 Jilava), tip 3 (Fortul 4 Tunari – tip 3 modificat, Fortul 7 Pantelimon, Fortul 8 Cernica, Fortul 9 Căţelu, Fortul 10 Leurdeni, Fortul 11 Popeşti, Fortul 12 Berceni, Fortul 14 Broscărei, Fortul 15 Măgurele, Fortul 16 Bragadiru, Fortul 17 Domneşti, Fortul 18 Chiajna), tip 4 (Fortul 5 Ştefăneşti– acvatic), tip 5 (Fortul 6 Afumaţi – numit şi tip 2 modificat).

Bateriile au fost clasate astfel:
Tip 1 (Bateria 1-2 Chitila, Bateria 4-5 Tunari, Bateria 5-6 Ştefăneşti, Bateria 6-7 Afumaţi, Bateria 7-8 Pantelimon), tip 2 (Bateria 13-14 Jilava şi Bateria 14-15 Broscărei), tip 3 (Bateria 2-3 Mogoşoaia, Bateria 8-9 Cernica, Bateria 9-10 Căţelu, Bateria 15-16 Măgurele, Bateria 16-17 Bragadiru, Bateria 17-18 Domneşti, Bateria 18-1 Chiajna), tip 4 (Bateria 3-4 Otopeni) şi tip mixt (Bateria 10-11 Leurdeni, Bateria 11-12 Berceni, Bateria 12-13 Berceni)

Cea mai neagră zi a Bucureştiului

În anul 1914, în pragul Primului Război Mondial, România dispunea de două lucrări ample de fortificaţii: Cetatea Bucureşti şi Linia intărită Focşani-Nămoloasa-Galaţi, precum şi de două intăriri în construcţie: Capul de pod de la Cernavodă şi Capul de pod de la Turtucaia, ambele amplasate pe Dunăre.

La momentul declanşării Primului Razboi Mondial, o parte din armamentul depozitat în cele 36 de fortificaţii din jurul Bucureştiului fusese mutat la capetele de pod de la Cernavodă şi Turtucaia, astfel că o parte din forturile din jurul Bucureştiului au rămas descoperite.

Insuficienţa garnizoanei,  a trupelor de geniu şi a armamentului performant, precum şi întreţinerea din ce în ce mai greoaie şi mai costisitoare a forturilor, au condus la dezactivarea completă a centurii de fortificaţii din Bucureşti în anul 1914.Tot atunci, se ordonă şi dezarmarea completă a celor 36 de fortificaţii existente, iar în 1916 România intră în război. Armata noastră pierde bătaliile de la Neajlov şi Argeş, iar trupele sunt nevoite să se retragă spre Moldova.

Armata germană, pregătită exemplar pentru o campanie de invazie a Capitalei, a avut parte de o mare surpriză atunci când se apropie de Bucureşti şi descoperă că Cetatea Bucureştiului fusese dezarmată chiar înainte de intrarea în război.

Serviciile de spionaj, destul de bine cotate de inamic, dădusera greş. Bucureştiul a fost ocupat fără luptă pe 23 noiembrie / 6 decembrie 1916.



 

citeste totul despre: