Bucureştiul - de la stâna lui Bucur la cetatea de scaun a lui Vlad Ţepeş

Bucureştiul - de la stâna lui Bucur la cetatea de scaun a lui Vlad Ţepeş

Biserica Sfântului Tanasie, de la Radu Vodă, pare a fi piatra de temelie a Bucureştiului

Istoria Bucureştiului porneşte, conform izvoarelor istorice, de la stâna ciobanului Bucur, care, dorind să se apere de otomani, îşi clădeşte pe malul Dâmboviţei o cetate şi o biserică. Câteva sute de ani mai târziu, datorită creşterii economice şi demografice a populaţiei din acea vreme, devine cetatea de scaun a domitorului Tării Româneşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sursele istorice referitoare la întemeierea oraşului Bucureşti sunt extrem de puţine. Cea mai populară legendă daspre originea capitalei spune povestea unui cioban, Bucur, care acum mai bine de 700 de ani a ajuns în luncile Dâmboviţei păscându-şi animalele. Legenda spune că ciobanul Bucur era un om foarte avut, cu o turmă de oi foarte mare dar şi multe slugi. Şi-a aşezat stâna pe malul Dâmboviţei şi, ajutat de slujitorii săi, reuşeşte să îşi întemeieze o gopspodărie foarte mare.

Cum vremurile acelea erau foarte tulburi, gospodăria ciobanului bucur era atacată constant de prădători. Într-unul din atacuri, fata ciobanului Bucur este răpită şi drept răzbunare, tatăl fetei, pleacă împreuna cu slujitorii săi să o recupereze din mâinile tătarilor. Legenda spune că, după lupte crâncene, Bucur reuşeşte să-şi salveze fiica din mâinile tâlharilor şi întors acasă, porunceşte slugilor sale să transforme stâna şi gospodăria într-o cetate greu de penetrat.

Pentru a-şi arăta recunoştiinţa faţă de Dumnezeu, Bucur ridică şi o biserică, în apropierea cetăţii sale.
Cu timpul, oamenii care treceau prin zonă, au început să se aşeze în jurul bisericii şi a fortăreţei lui Bucur, şi astfel, se naşte prima comunitate pe malurile Dâmbăviţei.

Prima lucrare ştiinţifică scrisă, care căuta rădăcinile Capiutalei noastre actuale, a fost elaborată de locotenentul-colonel Dimitrie Papazoglu. Acesta, în 1891, a adunat toate poveştile ţesute în jurul Cetăţii lui Bucur, din secolul XIV până în secolul XIX, denumindu-şi lucrarea ”Istoria fondrei oraşului Bucureşti - capitala Regatului român - de la 1330 până la 1850. Recent lucrarea a fost republicată, la editura Curtea Veche.

Legenda ciobanului Bucur este susţintută şi de consulului britanic William Wilkinson în 1820, in monografia sa asupra Principatelor. Acesta nota "Se spune că acest oraş îşi trage numele de la un oarecare cioban sau, după cum spun alţii, haiduc vestit, care se chema Bucur. Acesta îşi păştea oile în acea câmpie de pe marginea râului Dâmboviţa şi poate că pe acolo îşi făcea şi haiduciile lui. În urmă a clădit o biserică (...) şi a început să construiască şi câteva case pentru el şi pentru alţii".

În ceea ce priveşte numele oraşului, mai exstă două variante ambele la fel de plauzibile. Un călător elveţian nota în jurnalul său de călători din 1871 că denumirea oraşului nostru vine de la ”bucurie, bucuros, a se bucura - deci Bucureşti” Trei decenii mai târziu, o altă scriere a unui vienez ajuns prin aceste locuri susţine că numele de Bucureşti vine de la pădurile de fag din jurul aşezării, numite ”Bukove”.

Secolul XV a fost unul foarte agitat şi deosebit de periculos din cauza atacurilor otomane, iar oamenii acelor vremuri erau nevoiţi să-şi ducă viaţa în ceţăţi, unde le era mai uşor să se apere. Din acest motiv, aşezările urbane cunosc o creştere demografică fără precedent până la acea vreme, ajutate şi de dezvoltarea economică si agricolă, din acea vreme.

Cercetările arheologice din ultimii 50 de ani au relevat faptul că, între secolele XIV şi XVI, pe malurile Dâmboviţei şi ale Colentinei erau nu mai puţin de 41 de aşezări săteşti. Unele dintre ele, sunt şi acum recunoscute ca localităţi, precum Ştefăneşti, Miliotari sau Bragadiru, unde majoritatea oamenilor munceau pe câmpuri şi îşi vindeau produsele în incinta Cetăţii Bucur.

În următoarele secole, aşezarea de pe maul Dâmboviţei cunoaşte o dezvoltare puternică, şi astfel, în a două jumătate a secolului XV, Cetatea Bucur devine cetatea de scaun a Domnitorului Ţării Româneşti - Vlad Ţepeş. Fiind amplasată la întretăierea a două drumuri comerciale foarte importante, condiţiile dezvoltării multilaterale sunt foarte favorabile. Prima menţiune scrisă referitoare la Bucureşti apare în 20 septembrie, 1459, într-un hrisov semnat de Vlad Ţepeş adresat lui Andrei, Iova şi Drag, prin care îi scuteşte pe cei trei de la obligaţiile faţă de Curtea Domnească.

Istoricul Dan Falcan este unul dintre susţinătorii teoriei conform căreia, cetatea Bucureştiului este rezultatul condiţiilor vitrege de trai din acele vremuri şi a dezvoltării comerţului local. „La răspântia celor două drumuri comerciale s-a construit acea fortificaţie menită să apere drumurile de  tâlharii, bandiţii şi cotropitorii care hălăduiau pe vremea aia. În jurul fortificaţiei s-a dezvoltat pe urmă centrul politic. Vlad Ţepeş şi-a construit Curtea Domnească, însă actuala Curte Domnească nu este opera lui Vlad Ţepeş, ci a lui Mircea Ciobanul (1545 – 1558). În jurul Curţii s-au dezvoltat breslele, cei care deserveau Curtea Domnească, zarafi, blănari, lipscani etc. Încetul cu încetul, oraşul s-a dezvoltat pe măsura expansiunii economice şi demografice, iar în devenirea lui a înglobat satele care existau în jurul lui” a declarat istoricul Dan Falcan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: