Bucureşti: 24 DECEMBRIE 1989: „Revoluţia a învins!“

Măsurile impuse de FSN vizau încetarea focului pe tot teritoriul ţării. Se cere judecarea Ceauşeştilor.

În ziua de 24 decembrie armata este declarată singura instituţie a statului ce poate deţine arme de foc, iar persoanele care aveau arme urmau să le predea până a doua zi, la ora 17.00. Totodată, se anunţă oficial că unităţile Ministerului de Interne se vor integra Ministerului Apărării Naţionale.
Revoluţia şi FSN primesc binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române, iar membrii Sfântului Sinod semnează un mesaj de solidaritate cu cauza libertăţii şi democraţiei.

Se instalează ordinea

În Ajunul Crăciunului, Televiziunea şi radioul difuzează în premieră colinde.
Bucureştiul era împânzit de echipe de militari şi tineri care asigurau ordinea în intersecţii, la gurile de metrou, precum şi în preajma obiectivelor strategice.
În unele zone ale oraşului se mai auzeau sporadic focuri de armă, iar cerul era survolat de avioane militare care supravegheau Capitala.
Tot în 24 decembrie se reconstituie Partidul Social Democrat Român (PSDR).

La Timişoara se aprind lumânări

Timişorenii sărbătoresc victoria Revoluţiei. În locurile unde au căzut oameni se aprind lumânări şi se depun jerbe de flori. Noile autorităţi iau măsuri de asigurare a dispozitivelor de apărare a instituţiilor din oraş, precum şi pentru intrarea în normalitate a activităţii.

Unitatea militară din Târgovişte în care se află arestat cuplul Ceauşescu este survolată, în repetate rânduri, de ţinte aeriene neidentificate împotriva cărora se ripostează. De asemenea, unitatea este supusă unor atacuri terestre cu armament de infanterie.
Schimburi de focuri între forţele de apărare şi persoane neidentificate au loc şi la Cluj-Napoca, Arad şi Craiova.

Procesul şi execuţia dictatorilor

În ziua de 25 decembrie 1989 a avut loc procesul lui Nicolae Ceauşescu şi al Elenei Ceauşescu în faţa Tribunalului Militar Extraordinar.

Capetele de acuzare au fost:

1. Genocid.

2. Subminarea puterii de stat.

3. Distrugerea bunurilor obşteşti.

4. Subminarea economiei naţionale.

5. Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste 1 miliard de dolari depuse la bănci străine.

Pentru aceste fapte inculpaţii Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu au fost găsiţi vinovaţi. Tribunalul Militar Extraordinar i-a condamnat la moarte şi la confiscarea averii.

Sentinţa a fost executată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: