Revista avea 16 pagini şi conţinea un roman în serial scris de N. Batzaria, Suflete de viteji, povestiri, fabule  şi poezii compuse de diverşi autori  şi cel puţin câte o ilustraţie pe fiecare pagină, desenată de Marin  Iordache (care va semna mai târziu Marin Iorda). În fiecare număr o pagină este rezervată povestirilor în imagini (benzilor desenate) şi chiar din primul apare o scurtă BD de Iorda, Pescarul şi vânătorul.

Mai existaseră reviste pentru copii până la acea dată, Revista copiilor şi a Tinerimii, Amicul Copiilor, Lumea Copiilor etc. dar niciuna nu rezistase prea mult pe piaţă, din cauza difuzării deficitare, dar şi datorită faptului că editorii lor erau persoane fizice sau mici edituri, fără anvergură financiară.

Constantin Mille, directorul şi proprietarul ziarului Adevărul a început să editeze, din 1904, ziarul Adevărul de dimineaţă, redenumit, mai târziu în acelaşi an, Dimineaţa. Treptat, au mai fost editate şi alte publicaţii, Adevărul literar şi artistic, Realitatea ilustrată, Magazin, Cinema, Rebus, Radiofonia şi... Dimineaţa Copiilor care, împreună, vor forma trustul de presă Adevărul-Dimineaţa.

Născut la Cruşovo, Macedonia, într-o familie de aromâni, Nicolae Batzaria (1874-1952) se pare că a început să publice în ziarul Adevărul încă de pe vremea când era la liceu. După mulţi ani de viaţă tumultoasă, care ar putea oricând face subiectul unui roman de aventuri – a fost, pe rând, parlamentar şi ministru al fostului Imperiu Otoman, dar şi membru în mai multe legislaturi al Parlamentul României -  N. Batzaria se consacră gazetăriei şi prozei pentru copii. Publicând de mai mulţi ani în coloanele ziarului Adevărul, la un moment dat propune conducerii acestuia editarea unei reviste pentru copii.

Va fi Dimineaţa Copiilor, cu apariţie săptămânală vreme de 14 ani. În paginile ei vor publica scriitori pentru copii, Petre Dulfu,Theodor Speranţa, Teodor Castrişanu, Lia Hârsu, graficieni talentaţi, precum  Dem Demetrescu, caricaturistul Dragos, C Benedek, Anatol Sirin, Victor Ion Popa (da, chiar el, dramaturgul V. I. Popa, care a semnat mai multe coperte frumoase ale revistei) şi mai ales Marin Iorda, cel mai important creator de benzi desenate din perioada interbelică.

Pe scenarii în versuri scrise de N. Batzaria (care semnează Moş Nae), Marin Iorda îl inventează grafic pe Haplea  încă din numărul doi al revistei. Aproape în fiecare număr de acum înainte vor apărea aventurile lui Haplea (Măgarul lui Haplea, Vaca lui Haplea, Ochelarii lui Haplea,Haplea judecător, Doctor Haplea, Haplea negustor  etc.), ale familiei sale, coana Frosa, Hăplina şi Hăplişor şi ale vecinilor Prostilă şi Tănase.  Ca o curiozitate, Moş Nae apare ca personaj în unele dintre BD-urile cu Haplea, în calitatea sa de naş al celebrului cuplu. 

Trebuie subliniat şi faptul că, deşi revista avea numeroşi colaboratori, mai mult de jumătate din textele apărute săptămânal în paginile sale erau scrise de N. Batzaria, care le semna cu numele său sau diverse pseudonime: Ali-Baba, N. Macedoneanul, Vasile Stănoiu, Vintilă Bratu, Vlad Astronomu, Azorel, Ştie-tot etc.

În paralel, în fiecare lună, este organizată câte o şezătoare „Dimineaţa Copiilor”, în cadrul căreia Batzaria susţine conferinţe de popularizare a artelor şi ştiinţelor şi se joacă piese de teatru scrise tot de el, precum Haplea servitor, Haplea doctor, Haplea avocat, O păţanie a lui Haplea şi a Frosei etc.

Copiii primesc cu entuziasm noua revistă şi trimit săptămânal sute de scrisori, cu rezolvări de careuri şi cuvinte „în cruce”, răspunsuri la ghicitori şi chiar propuneri de colaborări. De aceea ultima pagină va fi consacrată rubricii „Poşta Redacţiei”.

Apar bineînţeles şi reclame, unele desenate de Marin Iorda, pe versuri scrise, probabil, de Batzaria:


”Hai copii să ne jurăm,

 Tot „Suchard” noi să mâncăm

Ciocolata cea gustoasă

E cu lapte, delicioasă.

 

 Marca „Bittra” ia tu, tată,

Mămiţico, „Velma”, ţie;

                                  „Milka” fina ciocolată

          Dă-mi-o toată,  dă-mi-o mie.”

În 1933 creşte formatul revistei, care se tipăreşte pe o hârtie mai bună, pe utilaje tipografice noi şi moderne, ceea ce va permite publicarea mai multor fotografii de o calitate excelentă pentru epocă. Apar şi noi colaboratori, precum poetul damnat Radu Gyr, care publică poezii şi poveşti. Iorda semnează desenele la Cadouri dela şi pentru cei din Hăpleşti, Haplea şi duhurile sale, Haplea cloşcă, iar un nou colaborator, Gusty, desenează Cât ţinea Haplea la Coana Frosa, toate însă pe scenarii  de Moş Nae.

În 1934 Marin Iorda, pasionat şi de teatru, înfiinţează la Braşov Teatrul pentru copii şi răreşte colaborarea sa cu revista. În acest an apare o singură bandă desenată în serial, Norocul fierarului, desenată de Gusty.

La începutul lui 1935 se reiau BD-uri publicate anterior de Iorda. Apoi este angajat  Vladimir  Grescenco  care, practic, semnează toată ilustraţia revistei, coperte, desene de interior şi benzi desenate:  Ultima  aventură a lui Făt Frumos, Viaţa plină de aventuri a lui Neaţă şi Mogâldeaţă, Noacă şi cu Moacă, Galoşul lui Trăsnilă, Guţă şi cu Tărtăcuţă, Savantul Gogo în Sahara.

În nr. 648 din iulie 1936, numele lui Batzaria dispare de pe frontispiciul  revistei: îşi dăduse  demisia de la Dimineaţa Copiilor şi se va muta la Universul Copiilor

De când se înfiinţase ziarul Adevărul, a existat o concurenţă acerbă între acesta şi mai bătrânul - cu patru ani - Universul. De fapt, era concurenţa între doi mari patroni de presă: Constantin Mille (şi proprietarii ulteriori) versus Stelian Popescu.

Invidios pe succesul Dimineţei Copiilor, Stelian Popescu editează şi el din 1925 Universul Copiilor, „furându-l” pe Teodor Castrişanu de la redacţia celei dintâi. Aşa că va da o adevărată lovitură de presă  racolându-l, în 1936, pe însuşi fondatorul şi directorul revistei Dimineaţa Copiilor.

Acest fapt trebuie plasat şi în contextul epocii tulburi. 1936 este anul în care legionarii se luptă pe toate căile, inclusiv şi mai ales prin  violenţă, să ia puterea în România, pe fondul degringoladei „bătrânelor” şi uzatelor partide politice tradiţionale. De exemplu, în acest an, legionarii iau cu asalt şi vandalizează sediul Partidului Social-Democrat şi al Confederaţiei Generale a Sindicatelor. Ziarişti de la Adevărul şi  difuzorii de presă social-democrată (Adevărul, Dimineaţa, Fapta) sunt atacaţi şi bătuţi de „bandele de fascişti” instigaţi de articolele şi editorialele inflamatoare din ziarul Universul.

Fost politician şi observator fin al politicii internaţionale, Batzaria nu putea să nu-şi dea seama că va urma la putere un regim autoritar de dreapta, aşa că va face ceea ce ar fi făcut orice om raţional în acele timpuri: va sări în barca celui mai puternic ziar al vremii, Universul, preluând direcţiunea revistei Universul Copiilor. Dar asta e o altă poveste...

În 1937 revista Dimineaţa Copiilor este condusă de Marin Iorda, care publică aici propriile benzi desenate (Neaţă şi Nătăfleaţă) în alternanţă cu cele ale lui Vladimir Grescenco.

În 1938 este numit un nou director, ziaristul şi scriitorul Tudor Teodorescu Branişte, care micşorează spaţiul alocat BD-urilor, privilegiind textul -  poveşti, snoave, poezii. Mai apar doar câteva scurte benzi desenate de Iorda şi câteva preluări americane, înainte ca apariţia revistei să fie suspendată.

La sfârşitul lui decembrie1937, guvernul de extremă dreapta Goga – Cuza interzisese deja apariţia ziarelor  „pro-evreieşti” şi de stânga, Adevărul şi Dimineaţa. Iar în februarie 1938 regele Carol II-lea  va demite şi guvernul respectiv, va dizolva parlamentul şi va prelua personal frâiele puterii, instaurând dictatura regală.

Revista Dimineaţa Copiilor, prin politica de „educaţie prin distracţie” a directorului său,  Nicolae Batzaria, a contribuit la culturalizarea unei întregi generaţii de copii în perioada interbelică.

Printre multele merite ale acestei publicaţii, poate cel mai important a fost că a permis genialului tandem  N. Batzaria / Marin Iorda să dea naştere celui mai cunoscut personaj de benzi desenate din România: nemuritorul Haplea.

„ Haplea e, după cum îl arată numele,… un Haplea. Cam ce ar putea însemna acest cuvânt? Că omul este un prost, un nerod şi un lesne încrezător. E… şi nu prea e aşa. Fiindcă Haplea nu e un nerod de rând, nici un prost sadea. De multe ori, dacă înţelege anapoda unele lucruri, nu-i de vină el, ci acei cu care trebuie să stea de vorbă. Şi când înţelege pe dos anumite vorbe sau întâmplări, vina n`o poartă mintea lui, pe care nu i-o bănuiesc prea săracă, ci tocmai o isteţime neaşteptată, ce-l face să se ducă cu gândul mai departe decât ceilalţi muritori. Şi cu toate acestea, uneori, este uluitor de simplu în ce face şi ce spune. Şi simplitatea lui porneşte din aceia că are un suflet neasemuit de bun şi de cinstit. Încrezător în oameni, în gândurile şi sufletele lor, el nu le pune la îndoială nici vorbele. […] Cinstit în gânduri şi fapte, el nu-i crede nici pe ceilalţi oameni răi sau vicleni.” …scrie Marin Iorda.

De fapt, trăgându-şi seva direct din Caragiale, Haplea este prototipul românului obişnuit, în egală măsură  naiv şi „dăştept”, fraier şi şmecher, fricos şi curajos. Şi astăzi, la aproape 90 de ani de la naşterea sa, îl  întâlnim în fiecare zi pe stradă şi chiar îl vedem în oglindă, atunci când suntem sinceri cu noi înşine.

 

                                                                                                               Domnului Virgil Tomuleţ,
                                                                                                    cititor în epocă al acestei reviste


Bibliografie

... colecţia ziarului Adevărul, 1936

... colecţia revistei Dimineaţa Copiilor, 1924-1938

Iorda, Marin, Haplea la stăpân, Institutul de Arte Grafice „Luceafărul” SA, Bucureşti, 1938

Niţă, Dodo, Istoria Benzii Desenate Româneşti 1981-2010, Editura Vellant, Bucureşti, 2010

Scurtu, Ioan, Viaţa politică din România 1918-1944, Editura Albatros, Bucureşti, 1982