FOTO Evreii vor avea o casă nouă. Clădirea sinagogii din centrul Chişinăului va fi reconstruită

FOTO Evreii vor avea o casă nouă. Clădirea sinagogii din centrul Chişinăului va fi reconstruită

Din sinagoga de pe strada Rabbi Ţirilson a rămas doar scheletul FOTO: Dumitru Goncear

Cândva izvor de cultură, fosta sinagogă din Chişinău este astăzi o adunătură de pietre. Evreii au hotărât să reconstruiască locaşul sfânt uitat în paragină de autorităţi timp de zeci de ani

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul secolului XX, pe teritoriul Basarabiei existau circa 360 de sinagogi şi case evreieşti de rugăciune pentru o comunitate de peste 200.000 de oameni. Astăzi, la Chişinău mai activează doar una, unde iudaicii abia de încap. Majoritatea au fost distruse, iar altele sunt în paragină.

Construită în al doilea deceniu al secolului XX, fosta sinagogă din strada Rabbi Ţirilson 8 este astăzi în stare avansată de deteriorare. Clădirea a fost distrusă în timpul unui cutremur şi de atunci nu a mai fost renovată.

Pentru că vor să păstreze şi să-şi promoveze valorile, evreii din Moldova au decis să restaureze monumentul de arhitectură. Astfel, la sfârşitul anului 2010, ei au răscumpărat cu cinci milioane de lei ruinele complexului.

Aşa arăta clădirea sinagogii în anii '80 FOTO: Comunitatea Evreiască

„În alte ţări, statul le restituie evreilor proprietăţile, conform legii retrocedărilor. La noi - nu, de aceea a trebuit s-o răscumpărăm“, explică directorul executiv al Comunităţii Evreieşti din Moldova, Marina Lecarţeva.

„Este un proiect foarte important pentru că reprezintă moştenirea noastră. Transmiterea bunurilor culturale generaţiilor viitoare este o practică sfântă la evrei. Tinerii trebuie să-şi cunoască rădăcinile, cultura şi tradiţiile“, o completează Mihail Gorbaciov, director adjunct.

Investiţii de ordinul milioanelor

Doi arhitecţi au elaborat conceptul şi schiţele noii clădiri, iar autorităţile locale au eliberat autorizaţia pentru demararea lucrărilor. Rămâne să fie anunţat un concurs pentru selectarea companiei care va reda locaşului aspectul de altădată.

„Suntem gata demult, dar există problema privatizării terenului, întrucât municipalitatea şi statul nu se pot înţelege cui aparţine pământul. De aceea nu putem spune când anume va fi renovată sinagoga. Cum rezolvăm problema, cum începem lucrările“, dă asigurări Marina Lecarţeva.

Potrivit ei, până în prezent au fost investite 500.000 de euro şi urmează să fie cheltuite alte câteva milioane de euro. Banii sunt donaţi de zece persoane, membri ai Comunităţii Evreieşti.

Schiţa viitorului locaş evreiesc FOTO: Comunitatea Evreiască

Şcoală, baie şi muzeu

Complexul din strada Rabbi Ţirilson era constituit din două clădiri - sinagoga şi un azil pentru bătrâni, unite printr-o anexă. Potrivit proiectului, în urma renovării, pe suprafaţa de 3.200 de metri pătraţi se vor regăsi sinagoga, o instituţie de învăţământ superior religios (ieşiva), o baie rituală (mikva), un muzeu şi un centru de cultură evreiască, un magazin şi un restaurant cu bucate tradiţionale.

Ansamblul destinat celor circa 15.000 de beneficiari va avea două etaje, subsol şi mansardă, iar proiectanţii şi-au propus să păstreze stilul eclectic cu elemente de baroc. Spaţiul din împrejurimi va fi, de asemenea, reamenajat.

Locuitorii din zonă salută iniţiativa. „Este o idee binevenită. Ca orice chişinăuian, regret că majoritatea monumentelor istorice sunt distruse. E mare păcat. Dacă reconstruiesc sinagoga, va fi mult mai plăcut“, ne-a spus Corneliu Vasilachi, care trăieşte în curtea vecină.


Leib Ţirelson - personalitate marcantă

Leib Ţirelson (1859-1941), numele căruia l-a purtat sinagoga, a fost marele rabin al Chişinăului şi Basarabiei în perioada dintre cele două războaie mondiale, autor de cărţi religioase, om de stat şi activist. A înfiinţat la Chişinău grădiniţe de copii, un liceu religios şi o ieşivă. A fost deputat de Lăpuşna în Parlamentul român, iar apoi – senator. Lucrările sale au fost publicate post-mortem în Statele Unite. Mai multe străzi din marele oraşe ale Israelului, inclusiv din Tel-Aviv, îi poartă numele. A fost ucis de nazişti şi înmormântat la vechiul cimitir evreiesc din Chişinău.

citeste totul despre: