VIDEO Voronin, către Siegfried Mureşan: Caută-ţi de treabă în România. Nu-ţi băga nasul în problemele noastre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Voronin

Fostul preşedinte al ţării Vladimir Voronin este indignat de criticile aduse de către eurodeputatul român Siegfried Mureşan, la adresa prim-ministrului Ion Chicu. Liderul comunist consideră că doar cetăţenii R. Moldova au dreptul să-şi critice guvernarea, iar cetăţenii străini o pot face doar prin poziţia oficială a instituţiilor pe care reprezintă.

„Cu ce ocazie cetăţeanul altei ţări îşi bagă nasul şi critică prim-ministrul nostru? E bun, e rău, dar e al nostru. Tu critică-l pe prim-ministrul vostru, Orban, sau cum îl mai cheamă, dacă tu eşti aşa deştept. Eu am voie să-l critic pe acest prim-ministru pentru că sunt alegătorul lui, dar nu tu eşti alegătorul acestui prim-ministru. Dacă tu ai împuterniciri la UE, hotărăşte prin Comisia Europeană. Dar şi aici este o problemă, noi avem oficiul UE în Chişinău, condus de Peter Michalko. Să nu vii să comanzi aici cu noi. Cautăţi de treabă la tine în harmanul tău, acolo în România, de ce te bagi la noi aici? Asta-i probelma, mai mult nimic (...) Nu-ţi băga nasul în problemele noastre şi oamenii noştri”, a declarat Vladimir Voronin la emisiunea „Puterea a patra” de la N4.

Premierul Ion Chicu a venit cu o reacţie dură la adresa eurodeputatului român Siegfried Mureşan, după ce acesta a declarat că „Guvernul Republicii Moldova eşuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eşuat şi în implementarea reformelor”.

MAE de la Bucureşti a reacţionat la afirmaţiile lui Ion Chicu, considerându-le denigratoare şi inadecvate în contextul actual al pandemiei în care România a ajutat Republica Moldova. Totodată, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a discutat deja cu omologul său de la Chişinău pe acest subiect, iar ambasadorul Moldovei a fost convocat la Minister.

Ulterior, Ion Chicu a avut o întrevedere cu ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă. Prim-ministrul a oferit inclusiv explicaţii despre mesajul său în care l-a atacat pe eurodeputatul român Siegfried Mureşan, fapt ce a stârnit un scandal diplomatic între Bucureşti şi Chişinău.

„Am ţinut să-i exprim Domnului Ambasador regretul pentru modul cum a fost interpretat şi apreciat unul din comentariile mele pe reţelele de socializare, care (în opinia mea) în mod absolut neîntemeiat şi eronat a fost catalogat drept denigrător în adresa României. Am tot respectul şi admiraţia pentru poporul român, care ca şi cetăţenii din Republica Moldova merită o viaţă cu mult mai bună. Totodată, cred că oficialii guvernamentali din ambele state trebuie să se preocupe de soluţionarea problemelor în propria ţară”, a afirmat Chicu.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Siegfried Mureşan a scris că „Guvernul Republicii Moldova eşuează în gestionarea crizei COVID-19 fiindcă a eşuat şi în implementarea reformelor”.

„Guvernarea slabă în vremuri liniştite afectează cetăţenii în vremurile de criză. În ultimii 5 ani de zile, Republica Moldova a avut parte de mai multe guverne slabe. Guvernele Partidului Democrat şi cel al Partidului Socialiştilor au destabilizat situaţia politică din Republica Moldova şi au împovărat cetăţenii. Din această cauză, criza COVID-19 a prins Republica Moldova nepregătită”, a afirmat Mureşan.

Eurodeputatul a accentuat că „raportul publicat zilele acestea de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European privind punerea în aplicare a Acordului de Asociere a UE, inclusiv a Acordului de liber schimb profund şi cuprinzător (DCFTA) cu Republica Moldova, confirmă că Republica Moldova este în urmă în ceea ce priveşte implementarea reformelor. Sunt aceleaşi probleme despre care eu vorbesc de 5 ani încoace”.

„Instabilitatea politică, schimbările frecvente ale guvernului şi evenimentele politice din ultimii ani au contribuit semnificativ la diminuarea ritmului de implementare a reformelor. În plus, o serie de evenimente au dus la deteriorarea standardelor democratice şi a statului de drept, arată raportul Parlamentului European. Toate acele reforme cerute de UE ar fi întărit instituţiile Republicii Moldova, ar fi redus corupţia şi incompetenţa din instituţii, iar Republica Moldova ar fi fost mai pregătită să-şi apere cetăţenii în faţa crizei COVID-19”, a declarat europarlamentarul.

El a specificat că, deşi actualul guvern şi-a declarat disponibilitatea de a continua integrarea cu Uniunea Europeană, acelaşi raport spune că viitorul reformelor rămâne incert, pentru că succesul final al modificărilor din domeniul de justiţie şi anticorupţie va depinde de voinţa politică a actualelor autorităţi, care tind să-şi favorizeze persoanele asociate guvernării.

„Guvernul Republicii Moldova nu trebuie să mai întârzie cu reforme precum consolidarea independenţei instituţiilor statului, garantarea separării puterilor în stat şi independenţa sistemului judiciar şi a celui de urmărire penală. Trebuie să lupte împotriva corupţiei, să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale cetăţenilor şi nu în ultimul rând, să avanseze în investigarea fraudei bancare din 2014”, a mai spus Mureşan.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite