VIDEO Cum (nu) a respectat Igor Dodon carantina la revenirea în ţară. Un deputat cere ca preşedintele să fie amendat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

Igor Dodon a revenit recent din Moscova, acolo unde a fost pentru câteva zile la un sanatoriu. La revenirea în ţară, preşedintele nu a stat 14 zile în autoizolare, aşa cum e în cazul moldovenilor reveniţi de la odihnă sau de la muncă de peste hotare. Dodon a sugerat că este scutit de obligativitatea de a sta în carantină de o prevedere din legislaţie, ce permite cetăţenilor care pleacă peste hotare în scop de tratament să nu stea în autoizolare.

Deşi anunţase anterior că va sta câteva zile în carantină şi va da testul pentru COVID-19, Igor Dodon a participat la evenimente publice îndată ce a revenit în ţară. Mai mult decât atât, în unele cazuri nici vorbă nu era de distanţă socială şi mască.

Mai întâi, Igor Dodon a participat, luni, la ședința săptămânală cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi ,și prim-ministrul, Ion Chicu. Apoi a înmânat distincţii de stat unor cetăţeni, a participat la ceremonia de transmitere Muzeului militar a 150 tub-cartușe de calibru 14,5 mm cu pământ prelevat de la mormintele și memorialele ostaşilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, din circa 160 de localități ale țării. După care, Dodon s-a întâlnit la Pensiunea Butuceni cu mai mulți interpreți autohtoni, în cadrul Campaniei Naționale „Iubesc Moldova”. Acest fapt a stârnit o serie de reacţii critice pe Facebook atât la adresa preşedintelui, cât şi la adresa interpreţilor, pe motiv că aceştia dau un exemplu negativ societăţii în lupta cu COVID-19.

Deputatul Platformei DA Alexandru Slusari a cerut Poliţiei să-l amendeze pe Igor Dodon. „Cer ca poliţia să amendeze imediat şeful statului în conformitate cu prevederile Codului Administrativ pentru încălcarea demonstrativă a normelor antiepidemioligice. În caz contrar, autorităţile abilitate nu vor avea dreptul moral să ceară respectarea regulilor sanitare de la populaţia ţării şi vor purta principala răspundere pentru extinderea pandemiei în Moldova şi pentru decesele oamenilor”, a scris Alexandru Slusari pe Facebook.

Igor Dodon
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite