Un grup de cetăţeni din Transnistria a semnat o petiţie în susţinerea democraţiei: Regretăm că şi aceste „alegeri prezidenţiale” sunt trucate

Un grup de cetăţeni din Transnistria a semnat o petiţie în susţinerea democraţiei: Regretăm că şi aceste „alegeri prezidenţiale” sunt trucate

Un grup de cetăţeni ai Republicii Moldova din Transnistria semnalează îngrădirea dreptului şi a libertăţilor de a alege şi de a fi ales. Într-o petiţie, dată publicităţii de Biroul politici de reintegrare, semnatarii acuză  „acţiuni ilegale ale grupului criminal condus de Vadim Krasnoselskii”, avându-l în vedere pe liderul transnistrean, care candidează pentru un nou mandat la alegerile din regiune, fixate pentru 12 decembrie, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Krasnoselskii şi gruparea criminală care se află la conducerea Transnistriei a determinat excluderea şi retragerea abuzivă din cursa electorală a candidaţilor de la alegerile prezidenţiale din 12 decembrie 2021. Regretăm mult că şi aceste alegeri prezidenţiale sunt manipulate şi trucate, iar victoria lui Krasnoselskii este deja asigurată prin manipulare şi fraudă. În condiţiile în care unicul contracandidat al actualului preşedinte este o persoană necunoscută publicului din regiune, alegerile sunt doar o formalitate de a legitima acest regim criminal de la Tiraspol”, se menţionează în petiţie.  Semnatarii se adresează instituţiilor de stat, organizaţiilor internaţionale şi mass-mediei internaţionale cu apelul de a acorda atenţie şi de a lua măsuri privind „fărădelegile care au loc în desfăşurarea procesului electoral din RMN”. „În ultimele trei decenii am fost şi continuăm a fi limitaţi în drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului din cauza regimului dictatorial şi izolării pe plan internaţional a teritoriului în care locuim, restricţionarea libertăţii opiniei şi a exprimării prin acţiuni represive ale conducerii de la Tiraspol. Ultimele modificări ale Codului electoral al RMN (posibilitatea de a vota „împotriva” tuturor şi excluderea pragului de prezenţă la vot) au demonstrat totalmente aspectele dictatoriale ale administraţiei faţă de cetăţenii de rând”, se precizează în petiţie. Autorii petiţiei consideră că vocea or trebuie auzită, iar opiniile cetăţenilor trebuie ascultate, deoarece aplicarea unor metode de constrângere şi limitare faţă de populaţie nu mai pot continua. „Suntem dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă în localităţile noastre, vrem să ne decidem soarta în mod democratic şi neforţaţi de sistemul totalitar, corupt şi criminal al lui Krasnoselskii. În caz contrar, Transnistria nu mai are viitor”, se menţionează în documentul dat publicităţii. Semnatarii au chemat oamenii la sabotarea alegerilor şi la nerecunoaşterea rezultatelor acestora. „Rugăm populaţia să se mobilizeze împotriva regimului dictatorial al lui Krasnoselskii, care trebuie alungat din Transnistria. Ne asumăm dreptul de a protesta la Chişinău, Kiev, Moscova, Bruxelles, Strasbourg, Geneva şi alte oraşe pentru a ne exprima nemulţumirile faţă de regimul mafiot ce ne conduce şi ne limitează în acţiuni. Nu vom protesta la Tiraspol pentru că suntem constrânşi şi vom supune riscului viaţa noastră şi a celor apropiaţi”, menţionează semnatarii petiţiei. Ei se adresează şi autorităţilor ruse – preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, şefului adjunct al Administraţiei prezidenţiale ruse, Dmitrii Kozak, „să nu mai susţină conducerea criminală a nerecunoscutei RMN în fărădelegile sale contra populaţiei şi să nu permită participarea observatorilor ruşi la scrutinul din 12 decembrie 2021, oficializând aflarea la putere a lui Vadim Krasnoselskii”. „Solicităm comunităţii internaţionale, preşedintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, şi prim-ministrului, doamna Natalia Gavriliţa, să întreprindă toate acţiunile pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor din stânga Nistrului. Pentru redresarea situaţiei, credem că ar fi bine cel puţin să ne aliniem la standardele democratice ale Chişinăului”, au specificat semnatarii petiţiei. Primele aşa-zise „alegeri prezidenţiale” în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, care este în afara controlului autorităţilor constituţionale, au avut loc pe 1 decembrie 1991, câştigător fiind declarat Igor Smirnov. Liderul transnistrean şi-a reconfirmat mandatul de trei ori, deţinând funcţia timp de 20 de ani, până la finele anului 2011, când a fost înlocuit de Evgheni Şevciuk. Actualul lider transnistrean, Vadim Krasnoselskii, a câştigat alegerile din decembrie 2016 şi candidează pentru un nou mandat.  

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările