Sergiu Sîrbu: „Dezbaterea pe tema unei eventuale schimbări a sistemului electoral în cazul alegerilor anticipate e doar o manipulare grosolană”

Sergiu Sîrbu: „Dezbaterea pe tema unei eventuale schimbări a sistemului electoral în cazul alegerilor anticipate e doar o manipulare grosolană”

Deputatul PDM Sergiu Sîrbu consideră că „dezbaterea pe tema unei eventuale schimbări a sistemului electoral în cazul alegerilor anticipate e doar o manipulare grosolană”. În opinia sa, „până şi binomul Maia-Năstase ştie că nu se poate face asta, dar promovează tema ca să justifice de ce aruncă ţara în alegeri anticipate”.

„E o temă complet falsă şi nu are legătură cu agenda de priorităţi a cetăţenilor, care vor ca politicienii să le rezolve problemele sociale cu care se confruntă, nu să se războiască în presă”, a scris Sergiu Sîrbu pe pagina sa de Facebook.

Deputatul susţine că „schimbarea sistemului electoral pentru alegeri anticipate nu se putea face oricum, existând o mulţime de restricţii foarte clare în acest sens, inclusiv reieşite din practica internaţională”.

„Deci nici măcar nu era necesară sesizarea CC pe această temă, sistemul electoral nu putea fi schimbat şi în lipsa decizie de azi”, a mai spus democratul.

Curtea Constituţională din Republica Moldova a hotărât vineri, 26 aprilie, că alegerile anticipate din Republica Moldova se pot desfăşura doar în cadrul sistemului electoral în care s-a petrecut scrutinul ordinar. Aceasta înseamnă că eventualele alegeri anticipate vor avea loc în cadrul sistemului mixt.

Lidera PAS, Maia Sandu, a criticat hotărârea Curţii Constituţionale, ce prevede că alegerile anticipate nu se pot desfăşura în cadrul altui sistem electoral, decât în cel în care au fost petrecute alegerile ordinare.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: