Propaganda, arma regimului Putin în statele ex-sovietice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Putin

Trebuie să ne punem întrebări cum se poziţionează societatea moldovenească faţă de războiul ruso-ucrainean ca naţiune, ca stat. „Ceea ce observăm în ultimul timp pe social media este că părerile oamenilor sunt diferite. Sunt moldoveni care consideră în mod eronat că reconstituirea URSS ar fi o certitudine. Or, trebuie să ţinem cont că regimul Putin foloseşte propaganda pro-URSS în toate statele ex-sovietice”.

Astfel a comentat Zinaida Gribincea, expert în psihologie, jurnalism şi existenţa în Republica Moldova a unei categorii numeroase de cetăţeni care susţin invazia Federaţiei Ruse faţă de Ucraina. Declaraţiile au fost făcute la dezbaterea publică „Cine aprobă războiul şi de ce?”, organizate de Agenţia de presă IPN.

Potrivit psihologului, deşi şi Ucraina, şi Republica Moldova s-au desprins de URSS, mulţi cetăţeni au rămas, pe de o parte, cu nostalgia după trecut, iar, pe de altă parte, cu frica faţă de agresorul din Est. „Deşi avem frică, suntem pe alocuri solidari cu ceea ce face el acum în Ucraina”, a spus ea.  

Întrebată cum se face că mulţi oameni din Moldova susţin, războiul din Ucraina, la fel ca şi mulţi dintre oamenii din Federaţia Rusă, Zinaida Gribincea a precizat că „ucraineni, moldoveni şi ruşii sunt victimele unui război informaţional de lungă durată care este în derulare. De la începutul războiului, în mesajul propagandistic au predominat anumite sintagme care au suscitat interesul celor nostalgici. Este vorba de noţiunea „URSS” care atrage atenţia unui public numeros, în special celor care au trăit în acele vremuri. Iar sintagmele „laboratoarele chimice”, „fascism”, „nazişti” au polarizat masele. Bătăliile din spaţiile virtuale sunt efectele propagandei care s-a făcut în mod grosolan şi a dezarmat populaţia. Este foarte dificil ca după atâţia ani de propagandă să aduci oamenii în realitatea prezentă”.

Specialista afirmă că populaţia este victima propagandei urmare a educaţiei civice, media şi democratice foarte slabe.

„Oamenii se bazează pe emoţii şi mai puţin abordează logic subiectul. Nu degeaba fostul preşedinte al SUA, Richard Nixon, spunea că un dolar investit în propagandă este mai valoros decât zece dolari investiţi în armament. Armele s-ar putea să nu împuşte niciodată, dar propaganda îşi atinge ţinta. Acest lucru se observă în Republica Moldova”, a punctat Gribincea.

Psihologul afirmă că propagandiştii Kremlinului ştiu foarte bine cum să acţioneze asupra maselor.

„Regimul de a Moscova are dictonul „divizează şi cucereşte” şi îl aplică cu succes în toate statele post-sovietice. Acolo unde nivelul de civilizaţie, al culturii politice şi educaţiei sunt la un nivel înalt, ţinta propagandistică este foarte greu de atins”, a menţionat Zinaida Gribincea.

Ea a spus că în prezent propaganda este diseminată prin diferite surse, inclusiv partide, mass media şi social media.

„Ceea ce trebuie să facem este să dezvoltăm cultura noastră politică, să înţelegem că într-un război informaţional sunt victime şi acele victime suntem noi. Atunci când oamenii vor înţelege că informaţiile false sunt nocive pentru conştiinţa lor, lucrurile poate se vor schima în bine. Moldovenii ar trebui să privească dincolo de ce este vizibil la moment. Acceptând tacit un război, de fapt accepţi atrocităţile şi preţul enorm plătit de un popor pentru declararea independenţei şi identităţii ca naţiune. Atenţie la ştirile pe care le consumăm”, a concluzionat Zinaida Gribincea.

Dezbaterea publică la tema „Cine aprobă războiul şi de ce?”, organizată de IPN, a fost ediţia a 229-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite