Peter Michalko: Problemele care au existat în trecut, nu au dispărut, nu au fost rezolvate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peter Michalko

„Trebuie spus că din păcate multe fenomene negative care au fost prezente în trecut, nu au plecat, nu au dispărut, nu au fost rezolvate şi rămân sau reapar din nou. Există momente de îngrijorare care sunt foarte grele”. Declaraţia a fost făcută de către şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova, Peter Michalko, notează IPN.

Diplomatul a făcut trimitere la faptul că un număr mare de persoane publice, asupra căror planează suspiciuni de corupţie şi acţiuni ilegale, revin în sistem, reapar în spaţiul public.

„Am văzut recent situaţia referitor la cei care au fost implicaţi în cazul spălării banilor prin schema Laundromat. Un scandal foarte mare, o crimă extraordinar de mare şi am văzut că acei care au participat, judecători, au fost scoşi de sub urmărire penală şi repuşi în funcţii. Nimeni după şase ani de la descoperirea acestei crime nu este pedepsit pentru asta, nu a fost pronunţată nicio sentinţă şi asta reprezintă un eşec din punct de vedere a angajamentelor Republicii Moldova în domeniul justiţiei faţă de partenerii internaţionali”, a declarat Peter Michalko în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Potrivit oficialului european, acest lucru reprezintă un semnal negativ pentru societate şi pentru justiţia din ţară. Prin astfel de acţiuni, încrederea cetăţenilor în sistemul justiţiar este subminată.

Peter Michalko a precizat că frauda bancară din Moldova pentru care nimeni nu a făcut închisoare, este un alt exemplu. Iar, cei care au fost implicaţi sunt eliberaţi de sub lupa anchetatorilor.

Întrebat cine are un cuvânt greu de spus în aceste cazuri, şeful Delegaţiei UE afirmă că o mare responsabilitate cade pe umerii procuraturii.

„Este clar că aici un mare rol îl joacă procuratură. Vedem că aceste eliberări s-au făcut din partea procuraturii şi după aceasta urmează şi deciziile curţilor sau ale structurilor care sunt responsabile pentru funcţionarea sistemului justiţiei. Este exemplu CSM, dar acest lucru s-a întâmplat după ce Procuratura a luat decizia respectivă. Au fost şi alte cazuri, cum ar fi profesorii turci. Tot ceea ce a făcut justiţia este foarte problematic. Multe dintre aceste decizii sunt pronunţate cu uşile închise. Şedinţele curţilor se desfăşoară netransparent. Este vorba despre unele dintre precondiţiile încrederii cetăţenilor faţă de cum lucrează justiţia în ţară”, a concluzionat ambasadorul.  

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite