Pachetul de legi ce vizează UTA Găgăuzia, votat în primă lectură

Pachetul de legi ce vizează UTA Găgăuzia, votat în primă lectură

Deputaţii Socialişti, Partidul Şor şi cei din Platforma Pentru Moldova au votat  joi, în primă lectură, un pachet de legi ce vizează UTA Găgăuzia. Unul dintre proiecte prevede că orice modificare la Lega cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei poate fi adoptată de Parlament numai după avizarea pozitivă de către Adunarea Populară de la Comrat. Avizul Adunării Populare se dă cu votul majorităţii deputaţilor locali, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Autorii iniţiativei, un grup de deputaţi PSRM, precizează că modificările propuse sunt inspirate din recomandările înaltului comisar al OSCE pentru minorităţile naţionale şi ale Consiliului Europei, prevederile Cartei europene a autonomiei locale, precum şi din experienţa de funcţionare a altor regiuni autonome, studiate de Grupul de lucru care a elaborat pachetul de legi.

O altă iniţiativă legislativă a PSRM vine să modifice şi să completeze Legea privind administraţia publica locală şi Legea privind descentralizarea administrativă, astfel încât în cadrul legal naţional să fie introdus termenul de „Autorităţi ale administraţiei publice locale de nivel special”. Aceeaşi iniţiativă precizează competenţele Adunării Populare din Găgăuzia. „Considerăm că proiectul în cauză, prin concretizarea raporturilor dintre autonomie şi centru, va contribui la aprofundarea relaţiilor dintre acestea, asigurând un grad înalt de credibilitate”, se spune în nota informativă a proiectului.

Încă un proiect de lege prevede modificarea şi completarea Legii cu privire la organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Se propune ca în legislaţie, cuvintele „raioane, oraşe şi sate” să fie substituie cu cuvintele prevăzute de norma constituţională: ,,sate, oraşe, raioane şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia”.

Potrivit PSRM, pentru a exclude orice interpretare neadecvată a statutului special de autonomie al unităţii teritorial autonome Găgăuzia, se propune un nou alineat cu următorul cuprins: ,,Statutul special de autonomie al unităţii teritorial autonome Găgăuzia se reglementează de art.111 din Constituţia Republicii Moldova şi Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).

Proiectele de legi urmează să fie aprobate în lectură finală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările