Monica Babuc: „Consider războiul de pe Nistru un război dintre R. Moldova şi Federaţia Rusă, în care armata rusă a jucat rol de agresor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputata PDM Monica Babuc a negat că dânsa ar promova o politică prorusă şi că s-a detaşat de parcursul european al Republicii Moldova. În acest sens, deputata a declarat că nu susţine afirmaţiile controversate ale ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, subliniind: „Consider războiul de pe Nistru un război dintre R. Moldova şi Federaţia Rusă, în care armata rusă a jucat rol de agresor”.

„Să insinuiezi Monicăi Babuc că a renunţat la valorile identitare, este un fals şi un neadevăr”, a spus Monica Babuc într-o conferinţă de presă.

Întrebată de ce a votat în cadrul Biroului Permanent al Parlamentului contra moţiunii de cenzură împotriva lui Aurel Ciocoi, deputata a răspuns că, dacă moţiunea ar fi fost pusă în dezbatere în plenul Parlamentului, deputaţii PDM ar fi susţinut-o, însă la Biroul Permanent moţiunea nu ar fi trecut pe motiv că documentul a fost întocmit cu încălcarea procedurilor.

Deputaţii PAS şi PPDA au blocat tribuna Parlamentului vineri, 21 februarie, în semn de protest că moţiunea de cenzură împotriva ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, a fost blocată de Biroul Permanent. În opinia opoziţiei, moţiunea nu a fost admisă în Parlament prin încălcarea Constituţiei.

Ministrul de Externe, Aurel Ciocoi, ar fi prezentat scuze cetăţenilor pentru declaraţia sa că Federaţia Rusă a intervenit în războil de pe Nistru „pentru a opri vărsările de sânge”. Cel puţin aşa susţin deputaţii din fracţiunea PDM, care l-au invitat pe Aurel Ciocoi la o şedinţă pentru a discuta subiectul moţiunii simple împotriva ministrului, iar după asta au anunţat că nu vor vota pentru demisia ministrului.

Amintim că ministrul de Externe al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, a declarat că nu a existat o agresiune din partea Federaţiei Ruse în conflictul de pe Nistru din 1992. În opinia sa, Armata rusă a intervenit „pentru a opri vărsările de sânge”, iar războiul ar fi fost provocat exclusiv de către forţele separatiste de la Tiraspol.

Preşedintele Igor Dodon consideră că declaraţia controversată a ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, precum că Federaţia Rusă a intervenit în conflictul de pe Nistru „pentru a opri vărsările de sânge”, a fost interpretată greşit. Şeful statului susţine că ministrul s-ar fi referit la misiunea de pacificatori, nu la armata rusă.

Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război-1992 Tiras-Tighina, Anatol Caraman, a afirmat luni, 10 februarie, într-o conferinţă de presă, că nu-l surprind declaraţiile controversate ale ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, cu privire la conflictul de pe Nistru. Colonelul a subliniat că „ani la rând, Partidul Socialiştilor s-a manifestat ca un partid trădător, antinaţional şi antieuropean”.

Asociaţia Obştească „Parlamentul-90”, formată din foştii deputaţi din primul Parlament al R. Moldova, solicită demisia ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, dar şi tragerea acestuia la răspundere penală, pentrud declaraţia că, în 1992, Rusia a intervenit „pentru a opri vărsările de sânge” pe Nistru. Anatol Ţăranu a declarat că afirmaţia lui Ciocoi „nu este o stângăcie politică, este un element bine gândit al politicii de deznaţionalizare”.

Vicepreşedintele PAS Mihai Popşoi a anunţat că formaţiunea condusă de Maia Sandu cere demisia ministrului de Externe, Aurel Ciocoi, în urma declaraţiilor controversate ale acestuia pe subiectul războiului de pe Nistru, care ar fi „dezonorat memoria celor care şi-au dat viaţa apărând independenţa şi integritatea teritorială a ţării”.

Analistul politic Anatol Ţăranu a precizat, pentru Radio Chişinău, că armistiţiul din 1992 a fost semnat de preşedinţii Mircea Snegur şi Boris Elţîn, ceea ce demonstrează că Rusia a purtat un război de facto cu Republica Moldova. 

„Dodon şi ministrul lui nu pot să spună adevărul, fiindcă aceasta ar însemna să lezeze interesele fundamentale ale Federaţiei Ruse”, a adăugat Anatol Ţăranu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite