Mihai Ghimpu: Dosarul lui Dorin Chirtoacă este politic

Mihai Ghimpu: Dosarul lui
Dorin Chirtoacă este politic

FOTO pl.md

Liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu a declarat într-o conferinţă de presă că cercetarea penală a primarului Dorin Chirtoacă, prim-vicepreşedinte al PL, se face în cadrul unui dosar politic intentat la comanda celor care deţin puterea în Republica Moldova, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mihai Ghimpu spune că anchetarea lui Dorin Chirtoacă a început în momentul în care PL a atras atenţia aliaţilor din coaliţia de guvernare că Republica Moldova nu merge pe drumul european, pe care a pornit iniţial.  Potrivit lui Mihai Ghimpu, nu sunt probe care pot demonstra vinovăţia primarului, iar plasarea acestuia în arest la domiciliu demonstrează că este un dosar politic.
 
Potrivit lui Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă a fost arestat în baza unei ordonanţe din 2015, iar timp de doi ani nu au fost acumulate probe relevante şi s-a mers pe calea arestări viceprimarului Nistor Grozavu, a şefului Direcţiei transport Igor Gamreţchi şi a secretarului CMC Valeriu Didenco, care au semnat certificatul de urbanism privind parcările. Apoi l-au arestat pe primar, iar ceilalţi au fost eliberaţi. Liderul PL crede că acest lucru s-ar întâmpla fie la comanda fostului coleg Anatol Şalaru, fie a socialiştilor care vor să preia Primăria capitalei, fie a liderului democrat Vlad Plahotniuc, care ar dori înlăturarea politicienilor incomozi, spune Mihai Ghimpu.
 
Deputatul PL Ion Casian, avocat de profesie, crede că înlăturarea din proces a  avocaţilor primarului este o dovadă în plus că dosarul e politic. „Motivul invocat este unul sfidător. Cum puteau să se implice în relaţiile contractuale dintre avocat şi client? Atât dosarul, cât şi procesele aplicate faţă de Dorin Chirtoacă comportă conotaţie politică adâncă. Republica Moldova de multe ori a fost condamnată la CEDO din această cauză şi va fi condamnată şi de data aceasta”, a spus Ion Casian.
 
Dorin Chirtoacă a fost arestat pe 25 mai în dosarul parcărilor cu plată. Peste două zile a fost plasat în arest la domiciliu, unde se află şi în prezent. Procurorul Dumitru Robu, care instrumentează cazul, a declarat recent că dosarul este aproape la final şi că va fi trimis în viitorul apropiat în judecată.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările