Ilan Şor: Moldova e în doliu, astăzi comemorăm un an de când a venit PAS la putere şi a început dezastrul pentru ţară
0
Moldova comemorează un an de când PAS a venit la putere şi a început dezastrul pentru Republica Moldova. De aceea, 11 iulie ar trebui declarată zi de doliu naţional, iar drapelul naţional, coborât în bernă, a declarat liderul Partidului „ŞOR”, deputatul fugar Ilan Şor. Potrivit lui, astăzi se împlineşte un an de când Moldova „a intrat pe un drum al declinului şi degradării.”
„Astăzi, 11 iulie, drapelul Republicii Moldova ar trebui coborât în bernă, în semn de doliu naţional. Mi-am pus această panglică neagră la piept, pentru că astăzi comemorăm un an de când a început dezastrul pentru Moldova. La alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 s-a produs cea mai mare fraudă din istoria ţării noastre - li s-a furat oamenilor stabilitatea, încrederea în ziua de mâine şi speranţa unui viitor prosper. A fost ziua în care moldovenilor li s-au furat vremurile bune, chiar dacă ei sunt cei care au promis că le vor aduce””, a declarat Ilan Şor pe Facebook.
Ilan Şor a adăugat că, astăzi, la 12 luni distanţă, PAS, „arhitectul crizelor din Moldova, este deja un partid în moarte clinică, iar cele mai recente sondaje arată că Maia Sandu şi PAS şi-au pierdut ireversibil mai bine de jumătate din electoratul care i-a adus la putere.”
„Nu a mai rămas mult până când acest partid îşi va da obştescul sfârşit. Noi însă începem să-i cântăm prohodul anticipat. PAS, într-un singur an, a reuşit „performanţa” să provoace cele mai mari crize din istoria ţării. Vă amintesc doar câteva recorduri negative: cel mai mare nivel al inflaţiei din istorie, cel mai mare preţ al carburanţilor, cele mai mari preţuri la gaze, energie electrică, produse alimentare. Şi şirul exemplelor poate continua mult şi bine. PAS a venit la putere având un singur scop - să distrugă această ţară”, a spus Ilan Şor.