De Centenar, Chişinău a respins Eurasia. Bucureştiul, prins în ofsaid

Pe 27 noiembrie 2017, Larics publica un material intitulat „«Regele» Dodon este mort. Soluţia nucleară: alegeri anticipate în Chişinău“. Punctul de plecare era eşecul socialiştilor lui Dodon la referendumul de la Chişinău din 19 noiembrie pentru demiterea primarului Dorin Chirtoacă, care nu au reuşit să aducă la urne cele 30% necesare pentru a-l valida (au adus doar 110.512 de cetăţeni, respective 17,54%).

Analiză realizată de Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu*

Larics prevedea, pe baza acestui eşec, că „aşa cum au pierdut referendumul socialiştii vor pierde şi anticipatele“. Apelul şi concluzia de atunci sunt relevante inclusiv pentru pentru ce va urma de azi înainte: „eşecul usturător al socialiştilor la referendum deschide posibilitatea, pentru prima dată, ca opoziţia anti-Binom să preia iniţiativa politică în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018. Asul din mâneca Opoziţiei este declanşarea alegerilor anticipate în Chişinău, victoria în alegeri şi scoaterea de la Primărie a omului lui Plahotniuc – pus cu votul consilierilor socialişti ai lui Dodon. Iar odată recâştigată Primăria Chişinăului, opoziţia anti-Binom va reseta complet scena politică din stânga Prutului în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018“.

Demisia lui Dorin Chirtoacă, declanşarea anticipatelor şi victoria lui Andrei Năstase de duminică (3 iunie) sunt cele care au explodat în spaţiul politic din R. Moldova, reconfigurându-l complet.

Dincolo de resetările de la Chişinău asupra cărora vom reveni, ceea ce trebuie să ne intereseze şi mai mult sunt resetările de aici, adică resetările din România.

Ceea ce se petrece cu politica externă românească e un scandal de multă vreme. Ungaria, dosarul mutării/nemutării ambasadei române la Ierusalim, atitudinea faţă de R. Moldova sunt exemplele cele mai frapante.

Cu ocazia dezbaterii (!) dosarului mutării ambasadei României la Ierusalim, a apărut o presiune publică despre cine face şi cine este responsabil pentru politica externă a României. Fiecare s-a grăbit să spună, cu mâna pe Constituţie, „ba eu, ba eu“.

În acest caz, cine e responsabil pentru politica externă a României faţă de Republica Moldova? E obligatoriu să clarificăm asta. Căci dacă trebuie să se schimbe urgent ceva la Bucureşti, este tocmai această politică.

România şi Republica Moldova. Dragoste în vremea holerei

Criza era veche, la fel ca şi minciuna fondatoare pe care se reîntemeia relaţia bilaterală Bucureşti – Chişinău. În paginile Larics am încercat de multă vreme să o dezghiocăm şi să punem în faţa cititorului realitatea din spatele a ceea ce am numit manipulări de partid şi de stat. Alături de manipularea lingvistico-identitară (perpetuarea „europeană“ a minciunii sovietice) sau de chestiunea transnistreană, ideea unei confruntări fără milă între guvernul „pro-european“ (Vladimir Plahotniuc) şi preşedinţia pro-rusă (Igo Dodon) este cea mai mare trişerie care se petrece în stânga Prutului. O manipulare de partid şi de stat.

În ciuda aceste evidenţe, România şi-a asumat fără rest guvernul de la Chişinău, pe care l-a susţinut, sprijinit şi finanţat indiferent de ce ce făcea acesta, indiferent de atitudinea partenerilor europeni şi americani şi indiferent de culoarea guvernărilor succedate la Bucureşti.

Nu ne facem un titlu de glorie că aici, în paginile Larics, am semnalat de multă vreme riscurile pe care România şi le asumă susţinând singură, în pofida partenerilor euroatlantici, Binomul Plahotniuc-Dodon şi nici nu vom mai repeta ceea ce am tot scris cu alte prilejuri.

Câteva lucruri trebuie astăzi spuse cu subiect şi predicat.

După 2009, favorizată şi de agresiunea rusă în Ucraina, Republica Moldova a reuşit să puncteze prin liberalizarea regimului de vize şi semnarea Acordului de asociere cu UE. Nu avea şi nu are nicio perspectivă de integrare clară, dar au fost paşi înainte. Nu a trecut însă multă vreme şi au apărut la suprafaţă cangrenele guvernării aşa zis europene ale lui Vlad Filat, sprijinit şi el, fără rest, de Bucureşti (medaliat cu cele mai înalte distincţii ale statului român, vizitat şi girat până în buza arestării sale intempestive de la Chişinău, în urma căreia niciun guvern european sau niciun om politic nu au îndrăznit să compare cazul cu cel politic al Iuliei Timoşenko din Ucraina). Filat s-a născut talent şi a murit speranţă. A ieşit brusc din viaţa politică şi dus a fost.

Ce a rămas în urmă, printre multe altele, sunt vânzarea aeroportului Chişinău la ruşi şi, mai ales, furtul miliardului. O afacere mizerabilă, muşamalizată până astăzi şi care până în prezent nu are niciun vinovat la nivelul statului Republica Moldova.

România însă nu vede toate aceste lucruri sau se face că nu le vede.

Pe 30 octombrie şi 13 noiembrie (turul al II-lea), au avut loc alegeri prezidenţiale directe la Chişinău. Victoria a revenit candidatului socialist Igor Dodon, cel care îşi afişase fotografia cu liderul rus Vladimir Putin pe panouri în campania electorală. La fel ca şi în alegerile pentru Primăria Chişinăului, Vladimir Plahotniuc şi PDM (partidul de guvernământ), au avut un candidat, pe Marian Lupu, care, în faţa sondajelor care nu îi dădeau nicio şansă să ajungă în turul al doilea a fost retras.

Maia Sandu, liderul PAS de la Chişinău FOTO IPN

În turul al doilea au intrat Igor Dodon (Partidul Socialiştilor/Comuniştilor) şi Maia Sandu (PAS – partid proeuropean neparlamentar). Câştigă primul, cu sprijinul vădit, sistematic şi perfid al reţelelor de televiziune gestionate de Vladimir Plahotniuc.

Binomul Plahotniuc-Dodon „se oficializează“.

Dansând cu lupii

Încă din 2009, Bucureştiul oficial a „adoptat“ cu entuziasm Alianţa pentru Integrare Europeană şi l-a transformat pe arogantul şi gregarul Vladimir Filat în icoana dezrobirii Estului fost sovietic. Politicienii de frunte ai României se întreceau cu ziariştii şi analiştii de la Chişinău în a-i cânta imnuri de laudă lui Filat; Bucureştiul a decis şi a realizat un mini-pod financiar peste Prut: au apărut programul de 100 milioane Euro asistenţă nerambursabilă, au apărut cele 5000 de burse anuale pentru studenţii din Republica Moldova, a apărut programul de „redobândire a cetăţeniei româneşti“, a apărut lobby-ul deschis şi permanent al diplomaţilor români pe lângă instituţiile europene în favoarea „fraţilor de peste Prut“. Rezultatul a fost că România a devenit un avocat mai bun pentru Republica Moldova decât a fost pentru ea însăşi în faţa Bruxelles-ului: dacă Traian Băsescu mai critica pe la Berlin sau Bruxelles anumite aspecte din România, avea numai cuvinte de laudă despre impetuoasa democraţie moldovenească. De la Angela Merkel la Joe Biden, liderii lumii au fost convinşi de guvernanţii de la Bucureşti că la Chişinău s-a născut o stea, că în Republica Moldova este o democraţie deplină, fără legătură cu mafia rusă şi că premiantul Filat îşi merită sincer coroniţa de flori din creştetul capului.

Furtul miliardului şi arestarea lui Vladimir Filat au aruncat R. Moldova la marginea prăpastiei. Salvarea a venit de la Bucureşti, care a găsit soluţia de a salva din nou oligarhia chişinăuiană: un împrumut de 150 milioane Euro, cu dobândă foarte mică şi mai ales fără condiţii referitoare la progresul democratic intern.

Premierul Victor Ponta şi (pe atunci) deputatul PDM Vladimir Plahotniuc, 26 august 2016

Pe 22 septembrie 2015, premierul Victor Ponta anunţa a anunţat împrumutul de 150 de milioane, într-o şedinţă comună de guvern desfăşurată la Neptun (Constanţa). Luna următoare, pe 29 octombrie, guvernul Streleţ de la Chişinău cade prin moţiune de cenzură, iar pe 4 noiembrie 2015, prim-ministrul Victor Ponta şi-a depus mandatul.

Premierul Dacian Cioloş la Chişinău, alături de premierul Pavel Filip

Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloş preia chestiunea de unde o lăsase guvernul anterior. Pe 26 august 2016, Dacian Cioloş anunţa la Chişinău transferul primei tranşe de 60 de milioane de euro, din cele 150 de milioane, semnat şi negociat încă de către foştii premieri Ponta şi Streleţ. Creditul este acordat cu o dobândă extrem de avantajoasă de doar 1,5 la sută. Deosebirea este însă că guvernarea tehnocrată pune o serie de condiţii tehnico-politice, care, între timp, dispar din peisaj. Pe fond, nu s-a schimbat nimic.

Vin alegerile la Bucureşti, guvernul tehnocrat pleacă, dar ajutorul pentru „integrare europeană“ rămâne.

Premierul Pavel Filip şi premierul României Dorin Grindeanu

Pe 23-24 martie 2017, premierul României Sorin Grindeanu se întâlneşte cu premierul R. Moldova Pavel Filip. Se dau asigurările de rigoare don partea României, ancorarea republicii la spaţiul european: „Vom susţine acţiunile de stabilizare şi consolidare a cadrelor instituţionale de la Chişinău şi ancorarea Republicii Moldova în cadrul european“.

Aici trebuie să facem o paranteză. La nici patru luni după discuţiile flamboaiante, Chişinăul „se ancorează profund în spaţiul European“, spre stupefacţia europenilor şi americanilor. În pofida avertismentelor dure ale acestora, Chişinăul se încrâncenează să schimbe legea electorală. Pe 20 iulie 2017 vine votul din Parlamentul Republicii Moldova: binomul Plahotniuc-Dodon a primit 74 de voturi în Parlament (democraţii lui Plahotniuc şi socialiştii lui Dodon au votat cot la cot). Europa reacţionează furioasă. De aici înainte binomul trebuia să devină principala grilă de evaluare a situaţiei (geo)politice de la Chişinău. După votul istoric au venit şi reacţiile europene - dure, urgente, intransigente. Mai puţin ale oficialilor de la Bucureşti sau politicienilor români de la Bruxelles, care, de la premier la europarlamentari social-democraţi şi ALDE, şi-au manifestat susţinerea. O decizie surprinzătoare, inexplicabilă şi extrem de riscantă. Ultima reacţie, foarte dură, a venit de la Ambasada SUA de la Chişinău (23 iulie 2017):

„Statele Unite sunt dezamăgite de decizia Parlamentului şi a guvernului R. Moldova de a ignora cele mai importante recomandări ale Comisiei de la Veneţia şi a OSCE/ODIHR privind revizuirea codului electoral. Adoptarea codului electoral revizuit pune sub semnul întrebării scopul declarat al guvernului pentru un viitor democratic şi european pentru cetăţenii R. Moldova.“

Reacţiile occidentale sunt dure şi Chişinăul se izolează pe plan internaţional. Dar nu pentru multă vreme!

La o zi (!) după votul din parlamentul R. Moldova care a oripilat Bruxelles-ul şi Washington-ul, noul premier Mihai Tudose vine la Chişinău pentru a gira guvernarea. Se vorbeşte iarăşi – cum altfel? – despre integrarea europeană a R. Moldova şi sprijinul necondiţionat al României.

Premierul Mihai Tudose la Chişinău, alături de premierul Pavel Filip

Apa trece, dar pietrele rămân! Nu contează că pleacă din funcţie premierul Tudose, că lucrurile nu se schimbă. „Alte glasuri, aceleaşi încăperi“, dacă ar fi să îl parafrazăm pe Capote. La fel precum miniştrii anteriori, după ce vizitează instituţiile europene, noul premier Viorica Dăncilă merge şi ea în prima vizită bilaterală la... Chişinău! Pavel Filip mai învaţă un nume de premier, ia vechile discursuri şi le modifică adresantul. În rest, acelaşi scenariu.

Premierul Viorica Dăncilă şi premieirul Pavel Filip la Chişinău

Pe 27 februarie 2018, şeful guvernului Viorica Dăncilă, dă, imperturbabil, aceleaşi mesaje: „Proiectele noastre comune sunt menite să contribuie la o conectare mai strânsă a Republicii Moldova la spaţiul european şi la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor“.

România dă bani gratis R. Moldova

Să recapitulăm. Guvernarea democrată 2009-2014 din R. Moldova s-a dovedit a fi un eşec. Astfel încât, sărmanii Merkel şi Biden au fost nevoiţi să îndure şocul arestării premiantului Filat chiar de pe băncile parlamentului în toamna anului 2015. Motiv pentru care, imediat, toate instituţiile internaţionale, de la Uniunea Europeană la Banca Mondială au suspendat orice ajutor financiar pentru un regim corupt şi oligarhic precum cel de la Chişinău. Deoarece Republica Moldova nu se poate susţine singură şi este dependentă de fluxurile financiare externe, apocalipsa financiară a lovit regimul noului ţar, Vladimir Plahotniuc. Cum am văzut deja, a apărut creditul de 150 milioane Euro, cu dobândă foarte mică şi mai ales fără condiţii referitoare la progresul democratic intern. Ba chiar, tranşa a doua a acestui credit s-a acordat cu şase luni înainte de termen pentru a permite guvernului de la Chişinău să deruleze un acord de împrumut cu Fondul Monetar Internaţional (27 februarie 2017). Şi asta în perioada în care Plahotniuc dispunea arestarea lui Dorin Chirtoacă (primarul Chişinăului, omul care a început detronarea regimului Voronin la alegerile locale din 2007) şi înlocuirea acestuia cu pupila sa, Silvia Radu. Sfidător chiar, imediat după înscăunarea uzurpatoarei Silvia Radu în jilţul de primar numit (neales) al Chişinăului, aceasta începe să fie curtată şi sprijinită de primarii în funcţie de la Iaşi sau Bucureşti ca şi cum alegerea ei ca primar al Chişinăului era o certitudine.

Fără să mai menţionăm aici că la Chişinău nimeni dintre oficiali nu a invocat nici măcar din greşeală că anul 2018 este Centenarul Marii Unirii a românilor, sprijinul Bucureştiului pentru guvernul R. Moldova continuă neabătut, inclusiv prin susţinerea politică explicită sau implicită a candidatului lui Vladimir Plahotniuc la alegerile pentru primăria Chişinăului.

Totul a fost aruncat în aer de victoria lui Andrei Năstase sprijinit de forţele pro-europene!

„Vom lupta pentru pace până când nu mai rămâne piatră peste piatră.“ (proverb rusesc)

Imagini pentru binomul plahotniuc dodon intra in europa

Ceea ce şochează când privim retrospectiv relaţia bilaterală Bucureşti-Chişinău după furtul miliardului, sunt următoarele aspecte:

• Aceleaşi atitudini, inclusiv linii de mesaj au fost urmate strict, indiferent de cine conducea guvernul României. De la Victor Ponta sau Dacian Cioloş la Viorica Dăncilă nu există nicio diferenţă de fond (forma, adică formalele „condiţii“ erau cele care deosebeau demersul guvernului Cioloş de celelalte).  
• Indiferent de ceea ce se petrecea la Chişinău, atitudinea României era neştirbită. Chiar când partenerii europeni şi americani ai Bucureştiului criticau şi sancţionau măsurile adoptate de Chişinău, Bucureştiul, cum am văzut, se încrâncena să se uite în altă parte.  
• Niciun oficial al României nu îi trecea prin minte să pună la îndoială naraţiunea naivă după care în R. Moldova se derulează un război între forţele Binelui (guvernul Filip şi Vladimir Plahotniuc) şi forţele Răului (preşedintele Dodon şi partidul Socialiştilor). În realitate, după cum lesne se putea sesiza, era vorba de un parteneriat, un Binom care îşi coordona acţiunile şi, chiar dacă cu cuţitele la spate, coabita deliberat şi cei implicai se războiau în maniera lui Tom şi Jerry: nimeni nu păţea nimic, până la urmă, din aşa zisele confruntări.  
• Opoziţia pro-europeană din afara Parlamentului era marginalizată, iar toţi inamicii guvernului Plahotniuc erau necredibili pentru Bucureşti. România a persistat în acest joc al susţinerii şi girării guvernului controlat de Vladimir Plahotniuc în pofida oricăror evidenţe, inclusiv la nivelul sprijinului politic necondiţionat acordat candidatului PDM la alegerile pentru Primăria Chişinăului, respectiv „independenta“.  
• Nici când jocul cu bila rusească era evident la Chişinău, nicio virgulă nu se schimba pe comunicatele oficiale ale Bucureştiului. Nici măcar jocul evident al lui Vladimir Plahotniuc de cedări în favoarea Rusiei (de unde şi disponibilitatea acesteia pentru regimul de la Chişinău) în chestiunea transnistreană, tot mai evidentă şi în momentul în care vorbim, nu a făcut ca măcar o ridicare nedumerită de sprânceană să apară la Bucureştiul care, printre ruine, luptă pentru integrarea europeană până nu va mai rămâne piatră peste piatră. Nici măcar atunci când Dodon anunţa ritos obţinerea statutului de observator la Uniunea Eurasiatică pentru R. Moldova şi tăcerea ostentativă a guvernării lui Plahotniuc (care nu a comentat NIMIC până când un politician din Opoziţie, Valeriu Munteanu, nu s-a sesizat!) nu a frisonat pe nimeni la Bucureşti.  
• Şi încă ceva. Nici măcar când Moscova a decis, imprudent (în sensul că e prea vizibil!), să sprijine pe faţă guvernarea de la Chişinău, tot nu vedem niciun semn de lucidizare a Bucureştiului. Despre ce e vorba? La 1 februarie 2018, înainte de anunţarea alegerii Transgaz SA din România ca fiind compania câştigătoare a licitaţiei de selecţie a dezvoltatorului conductei de gaz Ungheni-Chişinău, apare o surpriză pe care Bucureştiul nu a digerat-o nici până astăzi: Moldovagaz, companie la care Gazprom controlează două treimi din decizie, cere ANRE ieftinirea gazului pentru populaţie cu 25%!, iar o lună şi jumătate mai târziu, ANRE admite ieftinirea gazului cu numai 20%, oferind un cadou neaşteptat alegătorilor moldoveni care urmau să participe peste numai 2 luni la crucialele alegeri anticipate de la Chişinău şi Bălţi. Mai mult, ruşii îşi asigură astfel o pârghie importantă pentru pionii lor de la PSRM şi la viitoarele alegri parlamentare din noiembrie. Această decizie trebuie privită şi ca având scopul de a neutraliza efortul românesc de a oferi Republicii Moldova o alternativă la gazul rusesc. Liderii români par că nu înţeleg nici acum ce li/ni se întâmplă şi continuă să sprijine regimul Plahotniuc, invocând chiar (guvernul PSD) o apropiere ideologică de PDM, partid declarat social-democrat.  

Reduta Chişinău nu trebuia să cadă. Şi nu a căzut!

La alegerile pentru primăria Chişinăului Binomul Plahotniuc-Dodon a avut doi candidaţi. Primul a fost Silvia Radu, al doilea Ion Ceban. Prima nu a intrat în turul al doilea – nici nu avea cum, deşi a luat la Chişinău un scor ruşinos de mare pentru un candidat pe care scria Vladimir Plahotniuc.

Aşa cum Vladimir Plahotniuc l-a susţinut în turul al doilea la prezidenţiale pe Igor Dodon, de data aceasta „europeanul“ Plahotniuc l-a susţinut, tacit, prin reţeaua de televiziuni şi infama reţea de dezinformare, pe candidatul socialist Ion Ceban.

Aşa cum a câştigat prezidenţialele, a vrut să câştige, prin interpuşi, şi primăria. Pentru Vladimir Plahontniuc era mult mai simplu să colaboreze cu socialistul Ceban, pentru că această colaborare era o parte mai largă a Binomului deja funcţional Plahotniuc-Dodon. Da, criza de imagine pe care a suferit-o în interior (incapacitatea de a impune un primar la Chşinău) e evidentă, dar nu acolo e problema de fond.

Ce trebuie să subliniem cu putere este că, în termeni comparativi, suntem practic în anul 2007, când victoria lui Dorin Chirtoacă de la Chişinău relansa lupta politică şi avea să ducă la înfrângerea guvernării comuniste a lui Vladimir Voronin.

Urmează Binomul Plahotniuc-Dodon!

Ce e de făcut? Atenţie la Constituţie şi la legea electorală

Cum spuneam, dincolo de aspectul administrativ, relativ minor, alegerea lui Andrei Năstase este în primul rând un enorm semnal politic şi care trebuie valorificat. Opoziţia de la Chişinău are în acest moment două sarcini urgente pe agendă.

Prima sarcină este să evite ca integrarea europeană – făcută praf în realitate - să fie introdusă de guvernarea actuală în Constituţie.

Votarea de către actuala majoritate – plus alţi proeuropeni din parlament – a includerii „integrării europene“ în Constituţie este o capcană. Este de fapt o strategie reşapată de Vladimir Plahotniuc şi anunţată recent, într-o intervenţie de pe site-ul neweurope.eu, unde, în liderul PDM scrie explicit că următorul pas este includerea în Constituţie a „integrării europene“ a republicii. Nici mai mult nici mai puţin. Ideea, repetăm, nu e nouă, dar acum este instrument strategic pentru a răspunde acuzelor de joc duplicitar al lui Vladimir Plahotniuc şi de a se pune pe sine şi guvernul său în prim plan.

Strategie inutilă după înfrângerea de la Chişinău. Plahotniuc e prea slab acum pentru aşa ceva, şi nu va reuşi să păcălească o majoritate constituţională în Parlamentul de la Chişinău, dar asta nu înseamnă că nu va încerca.

În al doilea rând, trebuie urgent modificată legislaţia electorală şi introdus votul pentru parlamentari în două tururi.

Dincolo de respingerile internaţionale unanime, legea electorală votată de Binom este menită să pulverizeze, pur şi simplu, şansele pro-europenilor/pro-românilor să trimită deputaţi în parlament. Chişinăul, de pildă, a fost împărţi ca un tort, pe felii strategice în aşa fe încât aglomeraţiile mari cu români să fie secţionate şi risipite în diverse circumscripţii electorale. Astfel după o simulare făcută la Chişinău, din cele 11 circumscripţii uninominale, în actuala configuraţie, 9 ar fi câştigate de socialişti la alegerile parlamentare).

Presiunea politică de la Bucureşti, Bruxelles sau Washington pe această direcţie trebuie să fie concertată. Miza este decisivă. Trebuie împiedecată plahotnicizarea R. Moldova după modelul orbanizării Ungariei prin legea electorală iliberală.

Concluzii: majoritatea morală de la Chişinău trebuie să devină majoritate politică

Prin victoria la Primăria Chişinăului, opoziţia pro-europeană a luat iniţiativa politică şi va trebui să aibă de aici înainte revendicări. Opoziţia anti-Binom are acum prima şansă să joace ofensiv, să dicteze ea ritmul şi mişcările politice. Până acum a fost defensivă, reactivă, nu a avut iniţiativa în niciunul din episoadele politice din stânga Prutului din ultimii ani (schimbarea sistemului electoral, delimitarea circumscripţiilor, referendum etc.). Acum este momentul să preia iniţiativa.

Cei care până acum, din afara R. Moldova, o priveau cu condescendenţă, trebui să ia act şi să îşi asume faptul că la Chişinău s-a născut un nou actor politic şi geopolitic, care va face jocurile în perspectiva alegerilor parlamentare din noiembrie 2018.

Opoziţia anti-Binom, majoritatea morală din R. Moldova, trebuie să devină şi majoritate politică.

Iar Bucureştiul va trebui să înţeleagă şi să îşi asume, în ceasul al 12-lea, această realitate.

*Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu sunt membrii ai Consiliului de Experţi LARICS.