Analiză realizată de Dan Dungaciu*

Motivul este altul: pentru prima dată, Chişinăul a fost identificat şi ameninţat public pentru politica viţelului deştept care suge de la două vaci. Şi nu de către Bucureşti sau Bruxelles, ci, culmea, de către... Moscova!

Câte bile poţi să ţii în aer concomitent?

Esenţa binomului Plahotniuc – Dodon era iluzia capacităţii de a menţine în acelaşi timp relaţii aparent bune pe toate fronturile strategice şi pe toate direcţiile politice: Bruxelles, Washington, Moscova sau Bucureşti. Am mai vorbit aici despre iluziile pe care şi le-au făcut anumiţi politicieni de la Chişinău că îi pot păcăli pe toţi, de câte ori este nevoie, datorită unor presupuse abilităţi „de frontieră” pe care aceştia le-ar deţine „nativ”. Evident, s-au înşelat cu toţii cei care au jucat la două capete - politica de a nu alege este ea însăşi o alegere! Acum a venit rândul binomului Plahotniuc – Dodon să greşească, mult mai devreme decât era însă preconizat.


Dmitri Rogozin, Vladimir Putin şi Serghei Lavrov

În esenţă, cum spuneam, sarcina binomului, în principal a părţii active a lui, adică Vladimir Plahotniuc, era să ţină în aer, în acelaşi timp, mai multe bile: bila controlului instituţiilor interne (în special cele juridice şi de forţă), bila europeană, bila americană, bila rusească şi bila românească. Cât timp reuşea asta, binomul funcţiona, aparenţele erau salvate, iar liderii îşi vedeau de alegerile din 2018 şi menţinerea la putere.

Era, evident, o iluzie că poţi juca jocul acesta la nesfârşit. Şi inevitabilul s-a produs. Cu ocazia tentativei prim-vicepremierului Dmitri Rogozin de a intra în R. Moldova, una dintre bile, anume bila rusească, a căzut la pământ. Vladimir Plahotniuc a scăpat-o din mână şi nu o mai poate pune la loc. Consecinţele vor apărea, atât la nivelul funcţionării binomului cât şi la efectele poziţionării (geo)politice a republicii.

Înainte de a vedea consecinţele imediate, să vedem ce înseamnă aceste bile pe care cel numit la un moment dat „păpuşarul” năzuia să le ţină în aer concomitent.

Bila instituţiilor moldoveneşti

Prima bilă pe care trebuie să o ţină în aer şi să nu cadă este bila instituţiilor de forţă şi judiciare din R. Moldova. Sarcină extrem de importantă pe care binomul a executat-o cu succes. De remarcat că liderul PDM are un exerciţiu îndelungat din acest punct de vedere, exersat cu succes pe fostul său partener de binom, Vladimir Filat, pe care l-a executat tocmai că ultimul, iresponsabil, a crezut că e suficient să deţii pârghiile financiare ale republicii şi să le ignori pe cele care îţi asigură protecţia. Greşeală fatală.

Binomul lucrează bine aici, judecătorii sunt desemnaţi prin consultări Plahotniuc-Dodon, iar instituţiile de forţă extrem de eficiente. Patriotismul moldovenesc pe care binomul îl exhibă de fiecare dată e un bun stimulator pentru nişte oameni care trebuie să fie, prin natura profesiei, patrioţi ai R. Moldova. Din această perspectivă, expulzarea lui Rogozin este menită, prin recul, (şi) să le confere acestor instituţii de forţă un steag în plus. Din acest punct de vedere a fost un gest câştigător.

În acest moment, această bilă este singura care se roteşte sigur în aer fără riscul de a cădea la pământ.

Bila românească

Binomul roteşte în aer, abil şi (deseori) lipsit de scrupule, şi bila românească. Şi relaţia cu Bucureştiul trebuie controlată, bine dozată şi, de ce nu, manipulată. În esenţă, mesajul pentru România era următorul: În Republica Moldova există o polarizare evidentă care capătă dimensiuni politice, geopolitice şi chiar morale: Binele şi Răul, Vestul şi Estul, pro-românii şi anti-românii. Expresia acestor tabere ar fi majoritatea guvernamentală girată de Partidul Democrat (Vladimir Plahotniuc) şi Preşedinţia (Igor Dodon).

Am arătat deja că vorbim de o cacealma, bazată inclusiv pe o naivitate duioasă a decidenţilor din România. Un ultim exemplu: pentru a contracara Centenarul, Igor Dodon ar fi declarat anul 2018 în R. Moldova Anului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Afirmaţia e exactă, dar nu e adevărată. Nu e adevărată pentru că nu e vorba doar de Igor Dodon, ci de Preşedinte plus membrii guvernului PDM, în frunte cu premierul Filip. Iată cum arată, în realitate, Decretul lui Igor Dodon pe această temă:

E clar? Este vorba despre preşedinte şi trei membrii ai guvernului PDM printre care şi premierul! În aceste condiţii, e ridicol să spui că doar Igor Dodon e singurul implicat. Anul 2018 dedicat lui Ştefan cel Mare, domnitor al Moldovei, este replica la Centenarul românesc a Preşedinţiei şi a guvernului, adică a binomului Plahotniuc – Dodon.

Nu vom insista mai mult asupra chestiunii pentru că am făcut-o deja în acest blog. Mai ales că relaţia cu România NU a fost în realitate niciodată foarte importantă pentru politicienii de la Chişinău, mai ales pentru cei ajunşi la putere (de obicei, cu rare excepţii, sunt cei care au pierdut puterea sau cei care nu au dobândit-o încă!).

De ce mai e în aer bila românească? Criza economică profundă, care a dus R. Moldova după furtul miliardului la limita prăpastiei, a făcut Bucureştiul să devină iarăşi important. De unde să iei bani când eşti falit? De la Bucureşti, fireşte! Iar adevărul crud este că banii României au făcut R. Moldova finanţabilă şi pentru UE şi pentru FMI. Ulterior, bila România şi-a mai estompat din semnificaţie, iar Bucureştiul a devenit ţinta predilectă a lui Idor Dodon ca mesaj politic şi geopolitic antagonist. Lucrurile păreau că au ieşit de sub control, Chişinăul prezidenţial declanşând – pe axa Moscova-Chişinău-Budapesta - o campanie furibundă împotriva României, sub tăcerea vinovată a guvernului şi a majorităţii parlamentare (adică Vladimir Plahotniuc). Probabil că unele nemulţumiri au fost auzite şi la Chişinău, iar pentru a le estompa, liderul PDM dă un interviu în România pe 24 mai 2017 unde încearcă să calmeze spiritele. Ideea e că „nu trebuie atras atenţie la ele. Autorităţile române au un partener de dialog deschis şi constructiv în Guvernul şi Parlamentul de la Chişinău... noi suntem sortiţi unei strânse prietenii (n. n.), inclusiv politice, indiferent de voinţa ostilă a unora sau altora”.

Autorităţile de la Chişinău manevrează încă bila românească, în numele unei ecuaţii geopolitice la care Bucureştiul e sensibil.

Nu reuşeşte să acopere temerile care apar deja la Bucureşti, dacă nu la nivel oficial, măcar la nivelul conversaţiei publice. Conştientizarea tot mai pregnantă a funcţionării binomului Plahotniuc – Dodon şi la Bucureşti şi la Chişinău, dar nu numai, pune sub semnul întrebării sinceritatea relaţiei bilaterale şi din ce în ce mai multă lume se întrebă ce fel de relaţie e aceea în care Bucureştiul face de fiecare dată ce trebuie (finanţează, girează politică, sprijină necondiţionat), iar Chişinăul ce vrea. În plus, nu există deocamdată nicio investiţie serioasă a României în R. Moldova, în niciun domeniu. România e finanţator, piaţă, sponsor politic. Nu investitor, ca să nu mai vorbim de unul strategic. Chişinăul promite în continuare vorbe, într-o retorică veche de... 20 de ani.

Şi totuşi, autorităţile de la Chişinău manevrează încă bila românească, în numele unei ecuaţii geopolitice la care Bucureştiul e sensibil: Vladimir Plahotniuc e singurul care îi poate opri pe ruşi, mai ales după intempestivul episod Rogozin. Nu trebuie atins pentru că se sacrifică miza strategică!

De câte ori s-a călcat pe această greblă? De prea multe ori. Voronin, în 2005, o fi fost el un general de miliţie sovietic, profund anti-român, dar a fost luat în braţe, la propriu şi la figurat, miza strategică fiind, nu-i aşa?, menţinerea direcţiei euroatlantice. El „salvase” republica de Memorandumul Kozak. Cum s-a terminat angajamentul său euroatlantic? Acelaşi Voronin, în 2009, tortura şi ucidea tineri în timpul evenimentelor din aprilie 2009...

Vlad Filat, la vremea lui, devenise tot un „salvator”, considerat stindardul integrării europene, deşi se ştia, peste tot, că problemele de corupţie sunt mari şi grave... Acum este în închisoare, miliardul a dispărut, iar guvernele conduse sau girate de el au compromis major perspectiva de apropiere europeană a R. Moldova.

A venit acum rândul lui Vladimir Plahotniuc să fie „salvator”...

Bila europeană

Binomul încearcă să ţină bila europeană prin intermediul premierului şi al guvernului, prin declaraţii pro-europene abundente şi la Chişinău şi la Bruxelles. După ce s-au fript în supa Filat, europenii suflă acum şi în iaurtul Plahotniuc, mai ales că diplomaţii occidentali ştiu foarte bine cum s-au tranşat lucrurile în binomul Plahotniuc-Filat sau faptul că reforma în justiţie nu s-a petrecut niciodată în R. Moldova. După ce l-au girat nepermis pe Filat, deşi se cunoştea nivelul de corupţie al guvernului, în numele integrări europene, Bruxellesul nu mai poate face asta încă odată. O mare parte din dezamăgirea populaţiei faţă de proiectul european i se datorează, din păcate. Nici chiar în numele geopoliticii, de care Europei nu îi mai pasă foarte mult. Oricum, integrarea R. Moldova în UE nu se mai pune pentru o generaţie, iar reprezentanţii europeni spun răspicat la Chişinău că acesta nu trebui să facă alegeri... geopolitice.

In plus, imaginea liderului PDM, de tipologie politică mai degrabă de frontieră sovietică, nu are darul să stârnească simpatie. Pur şi simplu, Plahotniuc e din alt film, iar europenii simt asta. Nici până azi nu le-a câştigat încrederea.

Bila europeană mai este în aer, dar mai degrabă inerţial, necredibil, ritualic şi, eventual, electoral. După obstinaţia binomului de a schimba sistemul de vot şi unanimitatea europeană în a condamna gestul (cu excepţia reprezentanţilor României din zona social-democrată), devine cvasi irelevantă.

Bila europeană este ţinută în aer, deşi a căzut demult pe pământ.

Bila americană

Pentru liderul PDM, America a fost locul unde puteai să mergi când Europa nu se grăbea să îşi deschidă uşile. Bila americană e ţinută în aer ca un fel de instrumentalizare şi, eventual, compensaţie pentru problemele/eşecurile în raport cu Bruxellesul. Washington-ul, vezi Doamne, ar fi mai geopolitic şi mai anti-rus, de unde şi speranţa unei priviri mai îngăduitoare faţă de elementele ne-geopolitice ale guvernării... Atitudine evident naivă: americanii şi europenii se sincronizează în această zonă, mai ales când vine vorba de R. Moldova. Nu e deloc întâmplător că, la unison, au condamnat binomul în ceea ce priveşte schimbarea sistemului de vot. Insistenţa pe relaţia cu Washingtonul este mai degrabă la nivel de firme de lobby decât nivel politic consistent.

Vlad Plahotniuc şi Steve C. Nicandros (Directorul Frontera Resources), la un eveniment organizat de Atlantic Council, în mai 2016, în SUA

Iar dacă cineva crede că voluntarismul şi surprizele pe relaţia cu Rusia venite din partea unui actor precum R. Moldova convin cuiva dintre marile puteri euroatlantice, este într-o eroare profundă. Celor mari nu le plac decât surprizele pe care le fac ei.

Lecţia voluntarismului georgian nu a fost deloc înţeleasă la Chişinău.

Bila rusească

Aici e cheia problemei. Un element fundamental al binomului era menţinerea unei relaţii gestionată cu Rusia. Actorul desemnat în acest rol era Igor Dodon, dar regia era a lui Vladimir Plahotniuc. În acest moment, după episodul Rogozin, bila rusescă a căzut la pământ.

Motivul real este următorul. Rogozin, prim-viceministrul Federaţiei Ruse, reprezentantul lui Vladimir Putin pentru chestiunea transnistreană, anunţă că vine în R. Moldova, la Bender (nu Tighina, căci denumirea Tighina NU mai există în actele oficiale ale R. Moldova, ca urmare a schimbării de legislaţie făcută şi asumată până azi de Chişinău). Rogozin nu era la acel moment persona non grata, deci nu putea fi oprit la nivel local. Venirea lui la Chişinău ar fi însemnat însă o complicaţie enormă pentru binom: Igor Dodon ar fi primit prea mult vânt în pupă şi dezechilibra binomul, dar, mai ales, Vladimiri Plahotniuc ar fi fost umilit profund de cei care l-ar fi întrebat pe el, atlantistul, de ce guvernul PDM nu l-a oprit pe Rogozin?

Castanele au fost scoase din foc cu mâinile altora, adică ale României, care, îndeplinindu-şi obligaţiile europene, îi blochează emisarului rus accesul în spaţiul aerian românesc şi îl opreşte să ajungă în R. Moldova. Întors acasă, acesta vituperează la adresa Românei, dar, surprinzător, revine.

Pe 1 august, şterge postările de pe contul de Twitter despre conflictul cu autorităţile române. Mai mult, identifică precis vinovatul în persoana lui Vladimir Plahotniuc, care „este şi cetăţean al Federaţiei Ruse... În esenţă, el este principalul păpuşar din ţară şi această istorie este mâna lui. Cel puţin aşa spun sursele noastre moldoveneşti cu autoritate”.

Paşaportul rusesc al lui Vladimir Plahotniuc

Şi încă: „Deocamdată nu vrem, fireşte, să divulgăm anumite secrete, rezultatele anchetei noastre. Aceasta se desfăşoară. Însă pot de pe acum spune că avem informaţii conform cărora în spatele acestei provocări a fost domnul Plahotniuc. El a organizat tot. Scopul lui a fost de a ne confrunta cu România şi, din această cauză, a făcut-o aşa cum o fac în mod obişnuit afaceriştii – cu mâinile altora”.

După aceste declaraţii, Chişinăul se precipită brusc şi îl declară pe reprezentantul Federaţiei Ruse persona non grata. Dinte pentru dinte.

Bila rusească s-a prăbuşit la pământ. Dar zgomotul încă nu s-a auzit pe de-a-ntregul.

Ce va urma? Tensiunea care poate rupe binomul

Este limpede că binomul Plahotniuc-Dodon intră, prematur şi nepremeditat, într-o criză din care va ieşi cu greu. Spunem nepremeditat pentru că este evident că dacă Chişinăul ar fi dorit să îl facă persona non grata pe Rogozin, trebuia să fi făcut asta înainte de vizită, anulând orice posibilitate de sosire a acestuia la Chişinău, fie şi măcar teoretică, pentru a sărbători ceva ce pentru Chişninău era ne nesărbătorit (25 de ani de la crearea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru). Faptul că nu s-a petrecut atunci, ci doar după eveniment şi după declaraţiile lui Rogozin de la Rossia 24, arată că e mai degrabă vorba despre o precipitare, o reacţie personală care acum trebuie îmbrăcată în haine geopolitice.

Pe de-o parte, Igor Dodon are cele mai multe motive din lume să fie furios pe declararea lui Rogozin persona non-grata. Căci asta îl va obliga acum să îşi asume cauza Rusiei la Chişinău mult mai limpede şi la nivel de politică internă. Până acum Dodon nu pronunţa numele lui Plahotniuc, dar acum va trebui să treacă la un radicalism faţă de Vlad Plahotniuc şi faţă de guvern pe care nu le-a avut, de fapt, niciodată. Şi viceversa! Să nu uităm că Igor Dodon a pus deseori apă în vin pe relaţia geopolitică, inclusiv cu recenta declaraţie că R. Moldova nu se va integra în uniunea Eurasiatică în următorii ani.

Pe de-o parte, Dodon trebuie să joace dur cu Plahotniuc de frica Moscovei, pe de alta, trebuie să joace blând, de frica lui... Plahotniuc.

Este semnificativ că ieşirea lui publică după episodul Rogozin, făcută pe Facebook, nu este radicală, nu insistă pe eveniment mai mult decât o postare şi nici nu pronunţă numele lui Vladimir Plahotniuc. Dar asta nu poate ţine la nesfârşit. Dodon va trebui să se radicalizeze, să joace pe muzica rusească acum, căci va fi urmărit nu doar de electoratul său dar, mai ales, de Moscova. Care nu va mai permite ca binomul să funcţioneze pe vechile coordonate.

Cât de departe va merge Dodon? Câte înţelegeri se vor rupe? Cum va mai asigura el protecţia nu doar a lui, ci a oamenilor săi din PSRM, care, până acum, au fost complet ignoraţi şi total protejaţi de instituţiile din subordinea lui Vladimir Plahotniuc? Deputaţi, consilieri municipali, primari... Grea dilemă. Pe de-o parte, Dodon trebuie să joace dur cu Plahotniuc de frica Moscovei, pe de alta, trebuie să joace blând, de frica lui... Plahotniuc.

De urmărit cu interes.

Nici Plahotniuc nu va avea o viaţă uşoară. Faptul că finalul cu Rogozin nu a fost premeditat este clar. Ce urmează? Evident calcule. Orice discuţie despre Transnistria este pierdere de vreme, dar asta nu e totul. Calcule economice – ponderea Rusiei în economia R. Moldova, bănci, piaţă de asigurări, moldovenii din Rusia etc. Cum pot reacţiona ruşii şi cum pot contracara cei de la Chişinău? Cu ajutorul cui? Cine ar fi dispus să vină să investească rapid şi necondiţionat inclusiv pentru a înlocui sau compensa eventuale sancţiuni ruseşti?

Cum se va raporta Vladimir Plahotniuc la PSRM şi Igor Dodon de aici înainte? Doar ei sunt Rusia, la Chişinău? Îi va tolera, îi va ataca prin televiziunile lui – care până acum îi protejau sistematic şi ostentativ pe socialişti? Este clar că nivelul de atenţie intern şi extern pe aceste chestiuni va creşte. Căci e ridicol să vituperezi împotriva Rusiei, dar să protejezi sau să girezi în continuare principalul om politic din R. Moldova care se revendică de la ea. Şi acelaşi lucru e valabil şi pentru Igor Dodon în relaţia cu Vladimir Plahotniuc.

Evoluţiile acestea ne vor spune, nu peste multă vreme, cum se va metamorfoza binomul şi cât de sincere sunt gesturile Chişinăului politic şi strategic.

Concluzii de etapă. Vladimir Plahotniuc nu este Vladimir Voronin

Declaraţiile şi bilanţurile entuziaste despre lupta unică împotriva Rusiei care ar fi început acum în R. Moldova sunt naive, diletante şi trebuie dublate de luciditate. Nu. Nu a început acum şi nici nu avem vreo garanţie că se va merge până la capăt. Până la urmă, Chişinăul nu a făcut nimic major din punct de vedere strategic. Singurul gest de asemenea calibru din istoria scurtă a R. Moldova rămâne cel al preşedintelui de atunci, Vladimir Voronin, care, în 2003, respinge la sugestia americanilor şi europenilor faimosul memorandum Kozak, (federalizarea Republicii Moldova). Atunci a fost un moment cu adevărat crucial. Iar Voronin, el însuşi, după acest gest de frondă care a durat doi ani s-a reîntors, spăşit, în braţele ruşilor ajungând să semneze la Moscova, în 2009, alături de Igor Smirnov, liderul regiunii transnistrene, documente prin care consfinţea prezenţa armatelor ruse pe teritoriul transnistrean.

R. Moldova nu se află astăzi într-o situaţie excepţională. A mai trecut prin aşa ceva, prin iluzii şi apoi prin deznădejde. Minunea confruntării făţişe cu Federaţia Rusă a ţinut, de cele mai multe ori, doar trei zile în R. Moldova. Unii dintre promotorii acesteia şi-au găsit între timp cel de-al doilea plămân rusesc, alţii, precum Vladimir Voronin, s-au întors, supuşi, tot sub poala Moscovei fără să ducă niciodată asumarea anti-rusească până la capăt. Scurta dar zbuciumata istorie a R. Moldova este un bun îndreptar. E bine să ne păstrăm calmul, dar să urmărim situaţia cu luciditate şi dincolo de vălul mistificator care pluteşte de fiecare dată, aproape, deasupra Prutului.

Nu de alta, dar să nu ne trezim că, în lipsă de orice altă soluţie, Vladimir Plahotniuc să ceară, tot intempestiv, în ajun de alegeri parlamentare din 2018,... reunirea Basarabiei cu România.

*Dan Dungaciu este membru în Consiliu de experţi LARICS.