Cum erau schimbaţi şefii de guvern în RSSM? Cazul Alexandru Diordiţa

Cum erau schimbaţi şefii de guvern în RSSM? Cazul Alexandru
Diordiţa

Portretul lui Alexandru Diordiţa de la Ministerul de Finanţe FOTO Adevărul

În perioada comunistă, de regulă cele mai multe prerogative le avea prim-secretarul Partidului Comunist din Moldova. Dar şi preşedintele Consiliului de Miniştri avea foarte multe pârghii de conducere, mai ales dacă avea şi o personalitate puternică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Uneori se ajungea la tensiuni între primul-secretar de partid şi şeful de guvern, aşa cum a fost în 1970 între Ivan Ivanovici Bodiul şi Alexandru Filipovici Diordiţa. Care au fost cauzele acestui conflict şi ce s-a întâmplat după aceasta cu Diordiţa?

Alexandru Diordiţa s-a născut în satul Handrabura, raionul Ananiev (parte a RASSM între 1924-1940, azi în regiunea Odesa). Îşi începe cariera profesională în calitate de învăţător la şcoala primară din localitatea de baştină în 1929, când tocmai Stalin lansează Marea Turnură, adică primul plan cincinal cu corolarul său industrializarea şi colectivizarea forţată a agriculturii. În perioada ianuarie 1932-martie 1933, apogeul foametei din URSS, Holodomorul în Ucraina, Alexandru Diordiţa este şef al sectorului educativ-cultural al Comitetului raional din Ananiev, ceea ce îi permitea obţinerea unei alimentări privilegiate, fiind membru al nomenclaturii locale care primea pachete speciale.

Cariera lui Diordiţa înainte de 1940

Din noiembrie 1933, de la vârsta de numai 22 de ani, este numit locţiitor al directorului Departamentului de Stat pentru economie în oraşul Tiraspol, capitala RASSM în anii 1929-1940. Studiile în domeniu le-a obţinut mai târziu: mai întâi a urmat cursurile intensive în oraşul Odesa la specialitatea administrare a departamentelor financiare (ianuarie-noiembrie 1938), iar apoi a urmat cele de la Academia de Ştiinţe Economice de la Leningrad (septembrie 1936-iunie 1938). A avut noroc şi de această dată, în perioada Marii Terori (iulie 1937-noiembrie 1938), fiind student şi evitând învinuirea de „duşman al poporului“ care plana practic asupra fiecărui cetăţean sovietic, indiferent dacă greşise sau nu anterior în faţa regimului. Mai mult, este unul din cei care profită din urma terorii staliniste. După ce în martie 1938 devine membru al PC(b)US, în septembrie acelaşi an e numit şef al secţiei buget din cadrul Comisariatului (ministerului) Poporului de Finanţe al RASS Moldoveneşti. Ulterior, din septembrie 1939 e numit şef al secţiei finanţe şi comerţ din cadrul aceleeaşi instituţii.

De la vicecomisar la ministru de finanţe

După ocuparea Basarabiei de către Armata Roşie în 28 iunie 1940 şi crearea RSSM la 2 august 1940, organele RASSM sunt extinse asupra noii republici unionale. Iar Alexandru Diordiţa este avansat în funcţia de vicecomisar al Poporului pentru finanţe din RSS Moldovenească. După război, va ajunge ministru al Finanţelor din RSSM (denumirea de comisariate a fost schimbată în ministere printr-un decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 15 martie 1946). Diordiţa a îndeplinit această funcţie până în 1955, fiind altfel unul dintre ştabii care au deţinut cei mai mulţi ani postul de ministru de finanţe, cu excepţia lui Vladimir Arpentiev (1955-1979).

Şef de guvern, 1958-1970

În 1955 Diordiţa devine vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri al RSSM, iar cu trei ani mai târziu – chiar şef al guvernului de la Chişinău. Concomitent a fost şi ministru al Afacerilor Externe al RSSM (un minister simbolic, care era menit să demonstreze în străinătate că republica avea toate atributele unui stat independent) şi membru al Biroului CC al PCM. Avansarea în aceste funcţii se întâmpla în 1958, când prim-secretar al Partidului Comunist al Moldovei era Zinovi Serdiuk, un ucrainean numit de Hruşciov în 1954. Peste trei ani de la numirea lui Diordiţa, prim-secretar al CC al PC(b) din Moldova devine Ivan Ivanovici Bodiul (1961-1980).

Acesta scrie în memoriile sale cuvinte de laudă la adresa lui Diordiţa: „Era, cum se spune, un om la locul său, corespundea întru totul funcţiei deţinute, era un conducător care respecta legile şi rezolva în mod operativ problemele“. Mai mult, acesta avea „un caracter de executor, Alexandru Filipovici asculta cu atenţie opiniile exprimate de membrii Biroului CC, avea o atitudine responsabilă faţă de rezolvarea sarcinilor care stăteau în faţa republicii“.

Tensiuni cu Bodiul

Deşi Bodiul îl laudă în linii mari în memoriile sale, o lectură mai atentă arată că existau şi anumite disensiuni între primul-secretar al CC al PCM şi şeful de guvern Diordiţa. Bodiul îl percepea pe Alexandru Diordiţa ca un reprezentant al elitei de vârf din fosta RASS Moldovenească, a establishmentului cum se spune, a cărui membru Ivan Ivanovici nu se simţea pentru că deţinuse funcţii nu prea importante înainte de 1940. Bodiul scrie că gruparea din fosta RASSM, din care mai făceau parte I. Codiţa, D. Gladchi, M. Scurtul şi alţii, se împotrivea introducerii inovaţiilor în republică încă din anii 1950, mai ales în ceea ce priveşte promovarea cadrelor. Cu alte cuvinte, era vorba de faptul că garda veche din autonomia transnistreană de până la 1940 încerca să-şi promoveze persoanele de încredere în posturile cele mai importante şi încercau să se protejeze în faţa noii elite basarabene. De multe ori, când membrii elitei transnistrene erau prinşi cu nereguli, delapidări de fonduri sau falsificarea planurilor, scăpau fără nici o pedeapsă.

Deşi încearcă să acrediteze ideea că era în relaţii bune cu Diordiţa, Bodiul strecoară unele note critice la adresa sa, ceea ce, împreună cu unele documente depistate recent la Arhiva Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova (fosta arhivă a CC al PCM), ne va ajuta să înţelegem mai bine ceea ce s-a întâmplat într-adevăr şi să aflăm de ce Diordiţa din 1970 nu a mai fost şeful guvernului de la Chişinău. Or, la o lectură atentă, observăm că Bodiul îşi exprimă nemulţumirea faţă şeful Guvernului, întrucât acesta ar fi avut deprinderea de a critica orice. Pe Bodiul îl irita mai ales maniera în care Preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM făcea acest lucru, adică nu în mod deschis, oficial, dar pe ascuns, când era în preajma oamenilor în care avea totală încredere. Aceste critici îl priveau uneori chiar pe primul-secretar, lucru despre care acesta spune direct în memoriile sale: „el nu întotdeauna era de acord cu anumite iniţiative pe care le propuneam şi care implicau un efort financiar considerabil“.

Relaţia Diordiţa-Bodiul: ce spun arhivele?

Relaţiile dintre cei doi lideri principali ai Moldovei Sovietice în perioada 1961-1970 poate fi urmărită în stenogramele Biroului CC al PCM, dar şi în alte documente, cum ar fi corespondenţa cu CC al PCUS sau cu organe de stat sovietice de la Moscova. Or, în cele mai multe cazuri, scrisorile trimise de Bodiul la Centru, fie la CC, fie la diferite ministere sau departamente, la Comitetul de Stat pentru Planificare al URSS, în ansamblu în ceea ce ţinea de probleme economice, cereri de investiţii şi altele, solicita şi semnătura lui Diordiţa. Preşedintele Consiliului de Miniştri, pe de altă parte, nu făcea acest lucru de fiecare dată, ceea ce a fost interpretat de către Bodiul ca o neglijare flagrantă a CC al PCM, care era organul suprem de luare a deciziilor. Drept urmare, Diordiţa a fost atenţionat şi a primit mustrare pentru faptul că a încălcat principiul de subordonare şi şi-a permis să comunice direct cu Moscova, fără a consulta părerea CC al PCM, adică în primul rând al lui Bodiul. Iar în această perioadă, Bodiul îşi consolidează simţitor autoritatea sa în raport cu organele centrale şi, prin comparaţie cu anii precedenţi când cerea părerea Moscovei în diferite probleme, îndrăzneşte să propună el însuşi soluţii pe un ton de atotştiutor. De exemplu, la un moment dat, Bodiul a scris pe adresa Consiliului de Miniştri din URSS că gospodăriile din republică care se ocupă de creşterea vitelor au suferit pierderi de milioane în 1970 din vina organelor centrale şi de aceea Moscova trebuie să plătească despăgubiri RSSM.

Diordiţa, la rândul său, înţelegând că relaţiile sale cu Bodiul, devenit mai autoritar şi mai încrezut în sine, mai intolerant faţă de cei care îi erau subalterni pe linie de partid şi se implica din ce în ce mai mult în activităţi care reveneau anterior guvernului – aşa cum înţelegea şeful de guvern – a decis să se retragă din funcţie.

Şi a făcut-o oarecum elegant, fără a-i da plăcerea lui Bodiul de a-l demite. Astfel încât, uzitând de relaţiile bune cu funcţionari de la Moscova, fiind din 1961 membru supleant al CC al PCUS, a fost numit printr-o decizie a CC al PCUS în funcţia de prim-locţiitor al preşedintelui Comitetului de Stat pentru Preţuri de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS. În această funcţie va rămâne mai mult de un deceniu, până în 1983, după care se va pensiona, la vârsta de 72 de ani.

Urmaşul lui Diordiţa

În locul lui Diordiţa, numit de CC al PCUS în funcţia menţionată mai sus, Biroul CC al PCM a decis în 3 aprilie 1970 numirea temporară a lui Gh. F. Antoseak, prim-vicepreşedintele guvernului la momentul respectiv. Interimatul acestuia a durat mai puţin de două săptămâni, întrucât la 13 aprilie 1970, printr-o altă decizie a Biroului CC al PCM, în funcţia de şef al Guvernului a fost recomandat Petru Pascari (care a ocupat funcţia până în 1976, apoi pe câteva luni în 1990, înainte de numirea lui Mircea Druc în mai). În mod oficial, Pascari a intrat în funcţie pe 15 aprilie 1970, când decizia de numire a fost publicată în „Veştile Sovietului Suprem al RSSM“. În ciuda a ceea ce pretindea Bodiul în memoriile sale – anume că încerca să elimine monopolul transnistrenilor – şi Pascari era din stânga Nistrului, fiind născut în s. Stroieşti, raionul Râbniţa, în 1929. E adevărat însă că acesta nu mai făcea parte din vechiul establishment din RASSM şi îi datora funcţia lui Bodiul personal şi-i va fi loial până la capăt, fără a îndrăzni să-l contrazică pe „şeful suprem“ atât de des ca Diordiţa. Iar primul basarabean care va îndeplini funcţia de şef de guvern sovietic la Chişinău va fi Simion Cuzmici Grossu (1976-1980), un alt protejat al lui Bodiul. Acesta va fi ulterior şi primul român basarabean (născut, ce-i drept, în Basarabia de Sud, revenită Ucrainei) care va ocupa funcţia de prim-secretar al CC al PCM (1980-1989). Despre protecţia oferită de Bodiul lui Grossu vom scrie într-o ediţie viitoare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: