Corneliu Furculiţă, despre propunerea Maiei Sandu şi a PAS privind autodizolvarea Parlamentului: „Unii încearcă să recurgă la şmecherii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Socialistul Corneliu Furculiţă
Socialistul Corneliu Furculiţă

Şeful fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor, Corneliu Furculiţă, a reiterat că formaţiunea sa pledează pentru alegeri parlamentare anticipate, însă cu respectarea prevederilor legale. Fuculiţă şi-a exprimat dezacordul cu propunerea Maiei Sandu şi a PAS privind autodizolvarea Parlamentului cu votul a 2/3 din deputaţi, în situaţia în care Curtea Constituţională va permite acest lucru.

„PSRM a pledat mereu pentru dizolvarea acestui Parlament şi organizarea alegerilor anticipate, pentru a scăpa Legislativul de ultimele elemente ale regimului oligarhic. Cu toate acestea, toate procedurile trebuie să fie perfect legale, iar încercările de a trişa norma Constituţională, la care încearcă să recurgă preşedintele ţării şi deputaţii ei din PAS, doar duce la discreditarea şi mai mare a instituţiilor statului. Noi am propus şi discuţii cu grupurile parlamentare pentru a identifica o foaie de parcurs, pentru provocarea alegerilor anticipate. Din păcate, în loc de consultări pentru a identifica soluţii legale, unii încearcă să recurgă la şmecherii”, a scris Corneliu Furculiţă pe Facebook.

Deputatul a prezentat şi „o viziune a paşilor juridicii, care duc la dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor anticipate” şi a explicat de ce autodizolvarea Parlamentului este imposibilă.

„În Republica Moldova - dizolvarea Parlamentului este reglementată expres de Constituţia Republicii Moldova, şi mai exact la art. 85, care prevede două temeiuri exhaustive - imposibilitatea formării Guvernului sau blocarea procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni. Totodată, scopul art. 85 din Constituţie este unul de stabilitate şi nu de a crea premise pentru alegeri anticipate, - dizolvarea fiind o sancţiune şi nu o alternativă la care se poate parcurge din propria discreţie. Astfel, prin dizolvarea Parlamentului şi desfăşurarea alegerilor, alegătorilor li se oferă posibilitatea de a soluţiona pe cale constituţională conflictul dintre autorităţi. Prin urmare, autodizolvarea Parlamentului este imposibilă, or, nu este prevăzută de legea supremă”, a spus Furculiţă.

Socialistul consideră că „astfel de procedură ca dizolvarea Parlamentului la iniţiativa parlamentarilor,  pentru a fi aplicabilă, urmează să fie strict şi clar reglementată, or, provoacă mai multe întrebări de procedură, cea mai evidentă este numărul voturilor care urmează să întrunească un asemenea act, iar analogia pentru astfel de întrebări sensibile este inadmisibilă”.

„Respectiv, în lipsa reglementării exprese ale procedurii de autodizolvare a Parlamentului, astfel de procedură este inadmisibilă, fiind grav depăşit textul şi spiritul Constituţiei Republicii Moldova”, a sublinait Furculiţă. 

Amintim că, până pe 7 ianurie, Maia Sandu este obligată de lege să desemneze un candidat la funcţia de prim-ministru care va merge în faţa Parlamentului să ceară vot de încredere. Maia Sandu a anunţat că va face tot posibilul pentru a provoca alegeri parlamentare anticipate, iar eşuarea învestirii în funcţie a unui nou Guvern, după demisia Guvernului Chicu, ar duce la anticipate. 

Însă, cel mai probabil, Maia Sandu ezită să meargă pe această procedură de teama că premierul desemnat de ea ar putea primi votul de încredere al Parlamentului, chiar dacă toate fracţiunile susţin că vor anticipate. În aşa fel, Maia Sandu ar putea nimeri într-o capcană, având un Guvern care însă nu se bucură de sprijinul unei majorităţi parlamentare. De aceea, Maia Sandu şi PAS sunt în căutarea de alte soluţii pentru a provoca alegeri parlamentare anticipate, precum cea privind autodizolvarea Parlamentului cu 2/3 din voturile deputaţilor, dar şi în acest caz este foarte puţin probabil ca deputaţii să voteze pentru autodizolvare, mai ales în urma unei interpretări a Curţii Constituţionale care, cel mai probabil, va fi apreciată de mulţi deputaţi ca fiind una controversată.

Adevărul a făcut o analiză la situaţia ce urmează după ce premierul Ion Chicu a demisionat miercuri, 23 decembrie, cu o zi înainte ca Maia Sandu să fie învestită oficial în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite