CCM, despre afirmaţiile lui Igor Dodon:  „Prezintă pericol pentru funcţionalitatea democraţiei şi a statului de drept”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon si Vladimir Turcan presedinte.md

Judecătorii Curţii Constituţionale din Republica Moldova susţin că, în ultimele zile, Igor Dodon şi reprezentanţii Partidului Socialiştilor au făcut mai multe declaraţii „de natură să creeze o atmosferă publică negativă în jurul Curţii Constituţionale şi să discrediteze judecătorii constituţionali”.

„Autorii declaraţiilor afirmă că judecătorii Curţii Constituţionale ar face jocul unor clanuri, ar bloca iniţiativele sociale de sprijinire a cetăţenilor şi de finanţare a proceselor economice, având drept scop paralizarea statului în plină criză pandemică. Se susţine că, în funcţie de adoptarea unor hotărâri, Curtea va deveni „capturată politic şi utilizată în uzurparea puterii de stat” şi va trebui să-şi asume consecinţele etc. Asemenea declaraţii generează o isterie publică necontrolată şi prezintă pericol pentru funcţionalitatea democraţiei şi a statului de drept”, se spune într-un comunicat de presă al CCM.

Judecătorii declară „cu toată responsabilitatea că am îndeplinit şi suntem hotărâţi să ne îndeplinim în continuare cu cinste şi demnitate atribuţiile constituţionale. Întreaga activitate şi toate hotărârile Curţii Constituţionale se vor baza exclusiv pe normele Constituţiei. Presiunile de orice natură asupra judecătorilor Curţii Constituţionale sunt inacceptabile într-un stat democratic bazat pe supremaţia legii”, afirmă judecătorii CCM.

Igor Dodon a venit cu un mesaj de avertizare către opoziţie şi judecătorii Curţii Constituţionale (CCM), în contextul în care Înalta Curte, la sesizarea depusă de deputatul Sergiu Sîrbu, a suspendat intrarea în vigoare a acordului de împrumut din Federaţia Rusă, în sumă de 200 milioane de euro.

Şeful statului afirmă că în spatele ultimelor decizii ale CC privind blocarea şi suspendarea unor legi ar sta Ilan Şor, Andrian Candu şi chiar fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite