Arhivele comunismului: Soarta senatorilor şi deputaţilor basarabeni arestaţi de sovietici în 1940 (II)
0
Deputaţii în Parlamentul României Ioachim Arhip, Ion Samoilă, Hristofor Bulaviţchi şi Iacov Cociorvă sunt alţi patru martiri din Basarabia care au fost capturaţi şi trimişi în gulag sau exterminaţi de către sovietici acum 74 de ani, când URSS a anexat teritoriul dintre Prut şi Nistru.
În vara anului 1940, NKVD s-a năpustit asupra basarabenilor cu tot arsenalul militar de represiune şi experienţa acumulată de lungul celor 22 de ani în URSS. Erau vânaţi, mai ales, intelectualii: învăţători, preoţi, primari, foşti deputaţi şi senatori în Parlamentul român. Niciunul dintre cei arestaţi nu a scăpat fără ani grei de gulag, unii au fost împuşcaţi, iar alţii nu s-au mai întors din surghiun.
ÎNVĂŢĂTOR ŞI DEPUTAT LA ORHEI
Ioachim Arhip s-a născut la 9 septembrie 1889, în satul Ţânţăreni, judeţul Orhei, în familia unui ţăran înstărit. Tatăl lui, Ion, avea în proprietate 20 de desetine de pământ şi toate cele necesare unei gospodării agricole bune. Tânărul Ioachim învaţă mai întâi la şcoala din sat, apoi termină cursuri de învăţător la Chişinău. Din 1909 până în 1940 activitatea lui a fost legată de învăţământ - activitate didactică nemijlocită, dar şi funcţii administrative şi obşteşti în Educaţie.
Între 1 noiembrie 1909 şi 1917, a fost învăţător la şcoala din satul Drăguşenii Vechi, judeţul Chişinău, în următorii patru ani (1917-1921) a fost director la şcoala din Ciuciuleni, iar până în 1926 - în satul Bardar din acelaşi judeţ. Din 1926 şi până la ocuparea Basarabiei, a predat în Chişinău.
Ioachim Arhip s-a încadrat în mişcarea de eliberare naţională de la începutul veacului trecut, participând, în vara anului 1918, la renumitul Congres al învăţătorilor moldoveni, care a solicitat naţionalizarea şcolilor din Basarabia. În acel an, a fost ales membru al primului comitet şcolar din judeţul Chişinău. În 1921, la iniţiativa Congresului învăţătorilor din judeţul Chişinău, Ioachim Arhip a fost desemnat inspector şcolar. A fost membru, apoi preşedinte al comitetului şcolar al învăţătorilor din oraşul Chişinău, iar din 1934, cand comitetul judeţean s-a unit cu cel orăşenesc, a devenit preşedinte al noii structuri.
FOTO Ioachim Arhip, în arestul securiştilor// Dosar SIS
Îşi începe activitatea politică în 1922, când, la îndemnul a doi foşti deputaţi ai Sfatului Ţării, Nicolae Bivol şi Vlad Cazacliu, aderă la Partidul Naţional Basarabean, condus de Ion Inculeţ. În scurt timp, a fost ales deputat în Parlamentul României. A mai obţinut un mandat şi în 1933, de data acesta pe listele Partidului Naţional Liberal (după fuziunea formaţiunii basarabene cu acest partid).
Soţia lui Ioachim Arhip, Liuba, era învăţătoare. Fiul lor, Anatoli, în 1940 era student la Conservatorul din Chişinău. Martor ocular la evenimentele din primăvara anului 1918, Ioachim Arhip a salutat votul Sfatului Ţării din 27 martie 1918, prin care Basarabia s-a unit cu România, şi propaga acele evenimente în rândul elevilor.
EXCLUS DIN ÎNVĂŢĂMÂNT ŞI ARESTAT
La ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, în vara anului 1940, Ioachim Arhip a rămas la Chişinău. La 15 noiembrie 1940, a fost exclus din învăţământ, deşi clasa pe care o conducea a obţinut rezultate excelente, fiind decorată cu drapelul roşu transmisibil, iar la 15 ianuarie 1941 a fost arestat. Anchetatorul care a luat decizia de arestare, pe 12 ianuarie, „argumenta“: „Ioachim Arhip din 1922, în calitate de membru activ al Partidului Liberal, a fost ales deputat în Parlamentul României. În anul 1933 a fost din nou ales deputat. Ioachim Arhip, în calitate de membru al Partidului Liberal şi deputat în Parlamentul român, a promovat politica marii burghezii, care era îndreptată împotriva clasei muncitoare din Basarabia“.
Ancheta preliminară s-a încheiat la 6 aprilie 1941, iar zece zile mai târziu, Iosif Mordoveţ, locţiitorul Comisarului Poporului pentru Securitatea Statului (NKGB), a aprobat rechizitoriul. Urmează o lună de tăcere. La 13 mai 1941, procurorul a dispus trimiterea dosarului pentru examinare Consfătuirii Speciale a NKVD a URSS.
Organul extrajudiciar a pronunţat „sentinţa“ pe 17 mai 1941. În baza art. 54/13 – „Lupta activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare“ Cod Penal al RSS Ucrainene, Ioachim Arhip a fost condamnat la 8 ani de munci corecţionale. În 1950 s-a pus în discuţie dosarul lui Ioachim Arhip pentru reabilitare. Dar pentru că nu era cunoscut locul lui de trai, dosarul a fost trimis la arhivă, fără să fie luată vreo decizie. Soarta lui Ioachim Arhip nu se cunoaşte. El a fost reabilitat de Procuratura RSS Moldoveneşti la 26 aprilie 1989.
Distincţii: ordinele „Coroana României“ în grad de Cavaler; „Steaua României“ în grad de Ofiţer; „Vulturul României“ în grad de Cavaler şi Medalia „Răsplata muncii“ pentru construcţii şcolare, clasa I.
DEPUTATUL DE LA SPEIA
Ion Samoilă s-a născut în 1895, în familia lui Tudor şi Maria Samoilă, din satul Speia, de lângă Bender, familie care a crescut zece copii – cinci fete şi cinci băieţi. Ion învaţă mai întâi la şcoala din sat, iar până în 1915 - la Liceul Real din Bender. De aici, în 1915, a fost mobilizat pe front în Primul Război Mondial, în calitate de soldat, unde s-a aflat până în anul 1918.
Întors la Speia, Ion Samoilă a lucrat contabil la cooperativa agricolă, iar în 1926 devine preşedintele acestei asociaţii. Între timp, se căsătoreşte cu Maria Zlatova, învăţătoare la şcoala primară din sat, cu care a avut doi copii – Valentina (a.n. 1920) şi Igor (a.n. 1924). A agonisit o avere frumoasă, ce consta din 26 de desetine de pământ arabil, inclusiv doua de viţă de vie. Mai avea doi cai, 10-12 oi, o treierătoare şi inventarul agricol necesar. Pentru efectuarea lucrărilor agricole la timp, angaja 10-15 zilieri.
Ion Samoilă intră în politică în 1927, devenind membru al Comitetului judeţean al Partidului Naţional Ţărănesc. Pe listele acestui partid, în 1928, a fost ales deputat în Parlamentul României, exercitându-şi mandatul până în 1931. La instituirea, în anul 1938, de către Regele Carol al II-lea, a Frontului Renaşterii Naţionale a fost desemnat secretarul de plasă al partidului.
Drept argument pentru arestarea lui Ion Samoilă a servit o depeşă din 11 iunie 1941 a şefului secţiei judeţene Bender a NKGB, locotenentul de securitate Serebreakov. Securistul a constatat că: „Ion Samoilă - ortografiat Samoilov – în trecut a fost deputat în Parlamentul român. A fost conducătorul partidului burghez contrarevoluţionar naţional ţărănesc. Mai târziu a fost secretarul judeţean al partidului regal Frontul Renaşterii Naţionale. Din momentul venirii puterii sovietice în Basarabia, desfăşoară printre locuitorii satului Speia activitate antisovietică“.
FOTO Ion Samoilă (cel pe scaun), împreună cu familia, în curtea casei sale// Valentin Dumitru, Arhiva personală a familiei Samoilă
JUDECAT ÎN BAZA UNUI SINGUR INTEROGATORIU
Constatările au fost făcute în baza a trei interogatorii la care au participat locuitorii satului şi a unui certificat eliberat de Sovietul sătesc Speia. O zi mai târziu, locotenentul major de securitate Celîşcev, responsabil de judeţul Bender, a aprobat arestarea.
Începutul operaţiunilor militare de la Prut, din 22 iunie 1941, a împiedicat anchetarea şi finalizarea dosarului lui Ion Samoilă în Basarabia. Următoarele acte procedurale au fost redactate în „lagărul basarabenilor“ – orăşelul Ivdeli, din regiunea Sverdlovsk a Rusiei, dincolo de Munţii Ural.
A fost interogat o singură dată, pe 26 octombrie 1941, şi tot în acea zi i-au fost prezentate acuzaţiile. Rechizitoriul a fost redactat la 28 decembrie 1941 şi aprobat la 10 ianuarie 1942. Anchetatorul propune trimiterea dosarului spre examinare la Consfătuirea Specială a NKVD, iar ca pedeapsă cere împuşcarea.
„Sentinţa“ (foto sus) a fost dată la 4 martie 1942 şi a fost cea solicitată de anchetator – împuşcarea, la care s-a adăugat confiscarea averii. Ion Samoilă a fost executat la 25 aprilie 1942. A fost reabilitat de Procuratura RSSM la 23 martie 1989. La 13 iunie 1941, soţia Maria şi fiul Igor au fost deportaţi în Siberia, iar fiica Valentina, nefiind acasă, a reuşit să scape. După 1944, Valentina s-a refugiat la Bucureşti, unde a decedat în 2012.
Mulţumim domnului Valentin Dumitru, neobositor cercetător al istoriei comunei Speia, pentru informaţiile pe care ni le-a relatat, bazate pe discuţiile pe care le-a avut cu Valentina, fiica lui Ion Samoilă, precum şi pentru pozele oferite.
FOST DEPUTAT ŞI PRIMAR DE TIGHINA
Hristofor Bulaviţchi s-a născut la 16 octombrie 1879, în satul Procova-Nouă, judeţul Ismail. Tatăl lui, Iacov, avea 40 de desetine de pământ şi a reuşit să-i asigure fiului studii temeinice. Hristofor învaţă la şcoala din sat, apoi urmează un gimnaziu, pe care-l termină în 1901. În acel an intră la Facultatea de Medicină a Universităţii Novorossia din Odesa, pe care o absolveşte în 1907, cu diplomă de medic chirurg.
Un an lucrează medic într-un sat din judeţul Ismail, apoi în altul din regiunea Tomsk. În 1909 revine în Basarabia, unde, până la 1914, a fost medic militar în oraşul Bender. La izbucnirea Primului Război Mondial a fost înrolat medic militar în armata rusă şi trimis pe frontul român, în calitate de şef al unui spital de campanie. A fost decorat de mai multe ori, fiind demobilizat în 1918.
Unirea Basarabiei cu România din 27 martie 1918 l-a găsit la Tighina. Aici şi-a deschis un cabinet medical privat şi a activat nestingherit până în luna iulie 1919, când administraţia română l-a reţinut, potrivit mărturiilor proprii, „pentru refuzul de a purta uniforma militară românească şi de a depune jurământul“. A fost eliberat peste 18 zile, obţinând, totodată, un permis de trecere a Nistrului.
FOTO Hristofor Bulaviţchi, în arestul securiţătii// Dosar SIS
Astfel, în septembrie 1919 a ajuns la Tiraspol, apoi la Odesa şi câteva luni a fost medic militar în armata lui Denikin, lucrând într-o clinică din Odesa. Îmbolnăvindu-se de tifos exantematic, a fost demobilizat pentru tratament.
După ocuparea Odesei de către Armata Roşie, la însănătoşire, sovieticii l-au trimis să combată tifosul în judeţul Tiraspol. Profitând de ocazie, în septembrie 1920, trece Nistrul în regiunea satului Ciobruci, ajungând din nou la Tighina. Aici a fost interogat de securitatea românească, dar nu a fost arestat. La Tighina şi-a deschis un cabinet medical privat.
A DECEDAT ÎN GULAG
Consultarea şi tratarea pacienţilor îi aducea venituri frumoase lui Bulaviţchi. Îşi cumpără două case la Tighina şi câteva desetine de pământ arabil. Împreună cu soţia Nadejda (decedată în 1931) au avut două fete: Ludmila, care după ce s-a măritat s-a stabilit cu traiul la Paris, şi Tatiana, care a devenit meşter-decorator şi locuia cu soţul la Tighina.
În 1927, Iacov Bulaviţchi aderă la Partidul Naţional Ţărănesc, pe listele căruia, în acel an, a fost ales primar al oraşului Tighina, exercitându-şi mandatul până în 1931. În renumita lucrare „Figuri contemporane din Basarabia“, Bulaviţchi este caracterizat astfel: „Ca primar a desfăşurat o frumoasă activitate edilitară: s-au cumpărat localuri de şcoală, s-a trecut uzina electrică din concesiune în conducerea şi proprietatea oraşului, s-au făcut pavaje de străzi etc.“.
La alegerile generale din 1932 a candidat cu succes pe listele acestui partid pentru un loc în Parlamentul României. În legislativul de la Bucureşti a votat toate iniţiativele partidului, fiind, totodată, responsabil de examinarea petiţiilor venite în adresa legiuitorilor.
Hristofor Bulaviţchi a fost arestat la 7 iulie 1940. I s-a incriminat infracţiunea de „lupta activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare“. După cinci interogatorii la care a fost supus şi interogarea a şase martori, la 30 decembrie 1940 a fost întocmit rechizitoriul.
La ultimul interogatoriu, fiind întrebat dacă îşi recunoaşte vina, Bulaviţchi a răspuns negativ. A recunoscut doar că a trecut ilegal hotarul URSS în 1920 şi că a făcut serviciul în armata lui Denikin. Nu l-au ajutat nici mărturiile în favoarea sa pe care le-au făcut foştii inculpaţi în dosarul Petre Constantinescu-Iaşi la unul dintre procese, potrivit cărora Bulaviţchi „a susţinut material Partidul Comunist Român“.
Consfătuirea Specială din cadrul NKVD, unde a fost trimis dosarul pentru judecare, l-a condamnat pe Hristofor Bulaviţchi la cinci ani de munci corecţionale. Aflându-se în gulag, la 3 august 1944 a mai fost judecat o dată (art. 58/10 Cod penal al Republicii Federative Socialiste Ruse – agitaţie şi propagandă antisovietică) - dosar pe care nu l-am găsit, la zece ani de privaţiune de libertate, cu absorbirea termenului iniţial.
Hristofor Bulaviţchi a decedat în gulag la 7 aprilie 1949. A fost reabilitat de Procuratura RSSM la 15 iunie 1989. Distincţii: Ordinul „Steaua României“.
PRIMAR, DEPUTAT ŞI PREFECT DE BĂLŢI
Iacov Cociorvă (foto jos) s-a născut la 26 noiembrie 1894, în satul Cucioaia, judeţul Bălţi. Gospodăria tatălui consta din 40 de desetine de pământ, la care, la decesul bunelului pe linie maternă, s-au adăugat alte 45. Familia a mai cumpărat pământ, aşa că acumulase circa 107 desetine. Din averea totală, Iacov a primit 45 de desetine.
În 1913, Iacov termină colegiul comercial din Chişinău şi tot atunci se înscrie la Institutul Comercial din Kiev, Facultatea de Economie, pe care o termină în 1919. Pe când era student, a fost angajat şef de sector la Direcţia produse alimentare a primăriei Kiev.
În 1919, la solicitarea tatălui, care era bolnav, revine acasă. Din 1920 până în 1923 s-a aflat la Chişinău şi a lucrat la Calea Ferată Română. Concomitent, câteva luni, în 1922, a fost membru al „Casei Noastre“, instituţie formată de Sfatul Ţării pentru realizarea reformei agrare în Basarabia.
La 1 august 1923 revine la Bălţi, fiind ales preşedintele cooperativei „Colaborarea“ din localitate, funcţie pe care o exercită până la arestare.
Activitatea politică o începe pe listele Partidului Liberal, fiind ales, în 1927, deputat în Parlamentul României. În 1929 a fost invitat să adere la Partidul Naţional Ţărănesc, aderare răsplătită cu funcţia de prefect al judeţului Bălţi, post pe care îl deţine până în 1930. Accede la funcţia de prefect al acestui judeţ şi în 1933.
Pe 1 octombrie 1938, el a fost numit primar al oraşului Bălţi, fiind în funcţia respectivă până la 29 iunie 1940. La desfiinţarea partidelor politice, în 1938, şi instituirea de către Carol al II-lea a partidului „Frontul Renaşterii Naţionale“, Iacov Cociorvă a fost desemnat secretar al filialei judeţene a partidului.
A mai fost preşedintele căminului cultural „George Enescu“ din Bălţi şi preşedinte al Camerei de comerţ Bălţi.
SOARTĂ NECUNOSCUTĂ
Un demnitar cu asemenea biografie nu putea să scape de organele NKVD. Iacov Cociorvă a fost arestat la 9 iulie 1940. Prin încheierea de arestare, locotenentul securităţii de stat Şilov a constatat: „Cociorva Iacov Chirilovici a fost membru al mai multor partide şi organizaţii contrarevoluţionare, a fost prefectul judeţului Bălţi şi deputat în Parlamentul României, secretar al partidului Frontul Renaşterii Naţionale, primarul oraşului. Am decis: Cociorva Iacov Chirilovici să fie arestat şi supus percheziţiei“.
La data arestului, familia lui Iacov Cociorvă era compusă din soţia Larisa (a. n. 1894), mama Ana, în vârstă de 77 de ani, şi bunica Varvara, de 98 de ani.
După trei interogatorii - la 12, 13 şi 30 iulie, pe 2 august lui Iacov Cociorvă i-au fost prezentate acuzaţiile. A fost acuzat de „luptă activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare“, infracţiune prevăzută în art. 54/13 Cod Penal al RSS Ucrainene.
În scurt timp, ancheta preliminară a fost finalizată. Cociorva a fost interogat de cinci ori. Au mai fost interogaţi alţi camarazi de suferinţă, printre care Constantin Leancă, şi el fost deputat, primar şi prefect, şi Diomid Calistru, fruntaş ţărănist. Cu aceste simple formalităţi procedurale, la 23 octombrie 1940, dosarul a fost trimis pentru examinare la Consfătuirea Specială din cadrul NKVD a URSS, iar la 26 noiembrie 1940 s-a luat decizia. Pedeapsa aplicată a fost de opt ani într-un lagăr de munci corecţionale. Care a fost soarta lui Iacov Cociorvă după condamnare, nu se cunoaşte.
Iacov Cociorvă a fost reabilitat de Procuratura RSSM la 7 aprilie 1989. Distincţii: Ordinul „Steaua României“ în gradul de Ofiţer.
Se încarcă comentariile...
