Aleksei Navalnîi: Am fost otrăvit de către Vladimir Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
aleksei navalnii vladimir putin

Opozantul rus Aleksei Navalnîi consideră că a fost otrăvit cu noviciok la comanda liderului de la Kremlin, Vladimir Putin.

„Eu afirm că în spatele acestei crime stă Putin. Nu am alte versiuni cu privire la cele întâmplate”, a declarat Aleksei Navalnîi pentru publicaţia germană „Der Spiegel”. 

Opozantul rus a mai spus că intenţionează să revină în Federaţia Rusă, odată ce va încheia tratamentul în Germania. 

„Lucrul meu acum este să rămân acel băiat care nu are frică. Iar eu nu am frică”, a subliniat Navalnîi.

Un neobosit activist anticorupţie şi un critic al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, s-a simţit rău la 20 august la bordul unui avion cu care se întorcea de la Tomsk la Moscova şi a intrat în comă.

Internat iniţial la Omsk, un oraş din Siberia, el a fost transferat apoi la Spitalul Charité din Berlin, la cererea rudelor sale. A fost externat pe 23 septembrie şi îşi continuă recuperarea medicală în capitala Germaniei.

Trei laboratoare europene au conchis că a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok, conceput de sovietici în scopuri militare şi moştenit de ruşi. 

Occidentul îndeamnă Rusia să prezintă explicaţii şi să ancheteze cazul Navalnîi, dar se confruntă cu un „Nu” vehement.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite