Circa 44 de mii de bugetari din Moldova vor ridica salarii mai mari în 2020

Circa 44 de mii de bugetari din Moldova vor ridica salarii mai mari în 2020

Circa 44 de mii de angajaţi din sectorul bugetar vor beneficia în anul 2020 de majorări salariale cuprinse între 8% şi 63%. Proiectul de lege pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost votat în primă lectură de Parlament, transmite IPN.

„Proiectul implică costuri financiare estimate la 372 de milioane de lei în calcul anual, iar cheltuielile respective sunt prevăzute în proiectul bugetului de stat pe anul 2020 şi pe termen mediu pentru anii 2021-2022”, a precizat Serghei Puşcuţa, ministru al Finanţelor.

Principalele modificări se referă la unificarea claselor de salarizare pentru profesori, învăţători, educatori. Cei 17,5 mii de angajaţi vor beneficia de o majorare de salariu cuprinsă între 750 şi 980 de lei. De asemenea, va fi majorată clasa de salarizare pentru directori, directori-adjuncţi din instituţiile de educaţie timpurie, învăţământ preşcolar, gimnazial, liceal, profesional-tehnic. Cei patru mii de angajaţi vor beneficia de o majorare a salariilor cuprinsă între 820 şi 2 660 de lei.

Clasele de salarizare vor fi majorate şi pentru alte funcţii din domeniul învăţământului şi asistenţei sociale, precum: bucătari, dădace, asistenţi sociali. 13,9 mii de unităţi de personal vor beneficia de o majorare a salariilor cu 350-530 de lei.

Şi primarii, viceprimarii de oraş, sat, comună cu populaţia de la până la 20 de mii de locuitori vor beneficia de majorarea clasei de salarizare. Aproape o mie de angajaţi vor beneficia de o majorare a salariilor cuprinsă între 1320 şi 1920 de lei.

Totodată, vor fi echivalate clasele de salarizare ale angajaţilor din sistemul penitenciar cu funcţii similare celor din domeniul ordinii publice şi securitate a statului. Aproape 1,5 mii de unităţi de personal vor beneficia de o creştere a salariilor cu o valoare cuprinsă între o mie şi două mii lei.

De asemenea, proiectul prevede majorarea sporului pentru deţinătorii de titluri onorifice, precum şi introducerea premiului anual în mărime de 50% din salariul de bază, modul de acordare a căruia va fi stabilit de Guvern.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: