Analiză realizată de Dan Dungaciu*

Prima este existenţa binomului Plahotniuc-Dodon, prezentat public sub forma unei confruntări nemiloase între cei doi. Evident, o denaturare, o bătălie de tip „Tom şi Jerry“, în care în final nimeni nu păţeşte nimic. Această confruntare mimată de cele mai multe ori, prezentată ca război geopolitic pe viaţă şi pe moarte, s-a developat din ce în ce mai pregnant odată cu trecerea timpului. Astăzi, cu excepţia ideologilor „de partid şi de stat“, nu mai convinge pe nimeni.

A doua manipulare, discutată şi ea la Larics, ţine de furtul miliardului, despre care, oficial, ni se spune că ar fi principala preocupare a autorităţilor, respectiv că se lucrează intens pentru identificarea vinovaţilor. În realitate, eforturile sunt spre camuflarea, nu spre identificarea vinovaţilor. După cinci ani de zile, nu există niciun oficial vinovat pentru această veritabilă „afacere de stat“ care a fost furtul a cel puţin un miliard din băncile moldoveneşti care a lăsat sistemul financiar bancar din republică pe butuci.

A treia este chestiunea transnistreană. De ce o manipulare? Din aceleaşi motive ale jocului la două capete care au marcat politica moldovenească, practic, de la înfiinţarea statului. Inclusiv în relaţia cu Tiraspolul. Rarele episoade de fermitate (respingerea Memorandumului Kozak în 2003) au durat puţin, iar balanţa a înclinat, iarăşi, spre subordonare şi cedări în faţa Moscovei. Astăzi suntem într-un crescendo al cedărilor din partea Chişinăului. Chestiunea transnistreană a devenit acum o veritabilă bombă cu ceas.

Iată doar câteva evoluţii recente.

Uite trupele, nu sunt trupele! O rezoluţie manipulatoare

Rezoluţia ONU din 13 iunie 2018

Într-un material recent publicat în această pagină, scriam că miza politică din R. Moldova, respectiv menţinerea Binomului Plahotniuc-Dodon la guvernare şi după alegerile parlamentare de după noiembrie 2018, este, de fapt, geopolitică. Invalidarea alegerii primarului de Chişinău şi menţinerea unei stări de beligeranţă cu UE din partea Chişinăului nu face decât să confirme ceea ce Larics a spus-o de multă vreme. Sarcinile ultime ale Binomului sunt geopolitice, respectiv „soluţionarea“ chestiunii transnistrene care astăzi nu se poate face decât în favoarea Federaţiei Ruse. Adică transnistrizarea, care se pregăteşte, treptat, sub ochii noştri. Un element fundamental în acest scenariu a fost validarea prezenţei armatei ruse în RM, prin recenta rezoluţie votată la ONU prin care, de fapt, se legalizează trupele ruse din RM, respectiv aşa zişi pacificatori consfinţiţi în Acordul de încetarea a focului semnat de Chişinău şi Moscova în 1992.

Rezoluţia votată la ONU în 13 iunie 2018 este un document extrem de problematic. Aparent, e un mare succes diplomatic. În realitate, e o capcană. Pe bună dreptate, experţii de la Chişinău au spus despre document că are câteva defecţiuni majore. În primul rând, denumirea rezoluţiei nu face nicio referire la trupele ruse, folosind formula edulcorată „forţe militare străine“. Titlul rezoluţiei este „Complete and unconditional withdrawal of foreign military forces from the territory of the Republic of Moldova“. Deci nu trupe ruseşti. În al doilea rând, nu prevede niciun termen pentru retragerea trupelor şi a muniţiilor, deci nu are, practic, valoare concretă de întrebuinţare.

Dincolo de toate acestea ceea ce e cel mai grav este discrepanţa dintre titlu şi conţinut. Multă lume, cu ştiinţă sau fără, citează doar titlul Rezoluţiei, iar cine nu cunoaşte conţinutul este indus în eroare. De fapt nu e vorba despre retragerea „completă şi necondiţionată“ a trupelor ruse, ci, conform Rezoluţiei, este vorba doar despre retragerea trupelor din aşa zisul Grup Operativ al Federaţiei Ruse şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova. Şi atât! Deci nu este vorba despre aşa zişi pacificatori, a doua „categorie“ de trupe ruse prezente pe teritoriul R. Moldova, la care rezoluţia nu se referă şi nici nu îi cere Moscovei să îi retragă, după cum se vede limpede din textul rezoluţiei de mai jos.

Textul Rezoluţiei care vorbeşte strict de trupele GOFR, nu de totalitatea soldaţilor ruşi

Acest lucru este explicit în Rezoluţia ONU, în ciuda titlului rezoluţie care nu are acoperire în text. În plus, strategic, oficialii de la Chişinău au subliniat asta, apăsat, de fiecare dată, respectiv că rezoluţia se referă strict la trupele din GOFR, nu la totalitatea trupelor ruse. A spus-o cu subiect şi predicat speakerul Parlamentului RM, Adrian Candu: „Cu regret, s-a speculat mult în ceea ce ţine de rezoluţia pe care Republica Moldova o propune ONU privind retragerea trupelor militare ruse. Intenţionat s-au adus unele confuzii. Noi ne referim la retragerea trupelor militare a Federaţiei Ruse şi nu ne referim la retragerea contingentului de pacificatori“. Dar şi Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, Tudor Ulianovschi: „Este important de menţionat faptul că autorităţile moldoveneşti insistă asupra retragerii necondiţionate şi complete a GOTR (Grupului Operativ al Trupelor Ruse) în virtutea aflării ilegale a acestuia pe teritoriul Republicii Moldova, dar nu şi a contingentului rotativ care face parte din componenta militară a Comisiei Unificate de Control (subl. N.), dislocat în raioanele de est a ţării, în conformitate cu prevederile Acordului moldo-rus de încetare a focului din 21 iulie 1992“.

Nu avem de-a face aşadar cu retragerea completă a trupelor ruse. Despre asta e vorba, aici e manipularea.

„Plecarea“ care legitimează

E o manipulare cu consecinţe majore. Insistenţa suspectă a autorităţilor de la Chişinău de a sublinia că Rezoluţia se referă strict la trupelor GOTR, duce la următoarea concluzie. Când a redactat rezoluţia, Chişinăul a ignorat toate deciziile de până acum, inclusiv mult invocata Rezoluţiei OSCE din Istanbul 1999, în care nu se făcea distincţie între trupele de pacificatori şi GOFR. Mai mult, Chişinăul a călcat în picioare propria legislaţie, care vorbeşte foarte clar, explicit şi indubitabil, despre retragerea tuturor soldaţilor ruşi şi a muniţiilor.

Cel mai important document al R. Moldova pe această chestiune, respectiv Legea 173 din 22.07.2005 cu privire la „Prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria)“, acest veritabil scut legislativ, după expresia şi eforturile lui Vladimir Socor, vorbeşte clar despre „onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summitul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă şi transparentă a trupelor şi armamentului de pe teritoriul Republici Moldova (subl. N)“.

Şi asta e legislaţia în vigoare a R. Moldova! Iar legea nu face distincţii între grupurile de trupe din R. Moldova, deci nici între GOTR şi „pacificatori“. În realitate această distincţie e doar pe hârtie, soldaţii ruşii activând, concomitent, ca „pacificatori“, şi ca trupe GOFR. Nu poţi distinge între ei. Sunt aceeaşi, practic.

Cu atât mai grave pot fi consecinţele Rezoluţiei. Iată că avem de-a face prin această Rezoluţie cu paşi înapoi nu doar de la documentele internaţionale asumate anterior, dar şi de la propria legislaţie a R. Moldova. Putem vorbi cu deplin temei declanşarea asaltului asupra legii din 10 iunie 2005, adoptată la vremea respectivă fără nicio abţinere, şi care lege poate fi modificată doar cu votul a trei cincimi din numărul deputaţilor. Asaltul final asupra legii se va da după alegerile parlamentare, unde o viitoare majoritate „patriotică“, de peste 62 de parlamentari, PD (Plahotniuc) - PSRM (Dodon) - independenţi, o vor anula pentru a deschide calea „soluţionării“ conflictului transnistrean. E nevoie de înlăturarea legii pentru că aceasta prevede clar că o condiţie a soluţionării politice a conflictului este retragerea trupelor ruse şi a muniţiilor, retragere integrală, fără nuanţe. Dar despre Legea din 2005 nu mai vorbeşte nimeni azi la Chişinău.

Rusia câştigă strategic în R. Moldova

Vladimir Putin FOTO Sputnik

După rezoluţia de la ONU ruşii au acum au un precedent excelent, se vor referi cu mare entuziasm la ea şi vor spune când va veni vremea că pot negocia retragerea trupelor GOFR, având asigurată prezenţa pe teren prin „pacificatori“. Moscova va negocia „plecarea“ trupelor sale având asigurată prezenţa trupelor sale pe teren! Iată unde duce Rezoluţia.

Faptul că Chişinăul a acceptat un asemenea text al Rezoluţiei nu e deloc o întâmplare. Ştia foarte bine ce face. Rezoluţia ONU a fost o capcană în care a căzut multă lume, dar nu e vorba de autorităţile ruse sau cele de la Chişinău. Ele au ştiut foarte bine ce au făcut şi ce au de făcut. De fapt, din 2017 Chişinăul a intrat deliberat pe drumul transnistrizării R. Moldova şi Rezoluţia ONU este parte a acestui proces. Ruşii s-au făcut că protestează, dar râdeau pe sub mustăţi…

Pentru Moscova este crucial să îşi menţină aşa zişii pacificatori, din acelaşi proiect strategic. Ruşii nu mai acceptă acum nici măcar sincronizarea între plecare trupelor şi soluţionarea statutului politic al regiunii separatiste. Vor statut politic negociat, abia apoi negocierea plecării. Iar acum vor de fapt şi altceva.

În 2017 Moscova a venit cu ideea introducerii de „căşti albastre“ în Donbas, cu participarea explicită a Rusiei la misiunea de menţinere a păcii. A fost propunerea lui Vladimir Putin. Ce voiau ruşii să obţină era legitimarea prezenţei lor militare pe teren, ca şi pacificatori, la frontiera ruso-ucraineană, într-o misiunea mai largă dar care, până la urma, ar fi fost controlată de către Rusia. Ruşii ar fi controlat misiunea, observatorii OSCE etc. De asta au şi făcut propunerea cu trupe internaţionale de pacificare.

Preşedintele Poroşenko s-a opus vehement, sub pretextul, corect, că Rusia fiind un agresor nu poate fii parte a trupelor de pacificare. Ucrainenii au fost coerenţi. Neputând destructura reduta ucraineană, Moscova se concentrează pe actorul mai slab, mai neprincipial şi mai dornic de compromisuri, care este Republica Moldova. Republica Moldova procedează complet pe dos faţă de Ucraina când e vorba despre conflictele îngheţate. E veriga slabă. Ruşii au înţeles asta şi de aceea aici vor să obţină tot ce nu au obţinut în Ucraina. Prin rezoluţia de la ONU, în R. Moldova şi-au asigurat „pacificatorii“. Un mare pas înainte.

Iar după „soluţionarea“ conflictului din R. Moldova, vor reveni cu presiuni şi mai mari pe Ucraina. Şi nu numai ei! Aceasta este de fapt miza discuţiei. Dacă Rusia obţine, după soluţia politică a conflictului transnistrean, adică „statutul special“ care este echivalent cu federalizarea, trimiterea pe teren a unei „misiuni internaţionale“ cu prezenţă rusească - repetăm, deja acreditată şi validată inclusiv prin Rezoluţia ONU -, atunci câştigă tot şi negocierile ulterioare cu Ucraina vor căpătata cu totul altă turnură. Kievul va fi obligat şi el să accepte trupe ruseşti, pe baza precedentului moldovean. Sentimentul nostru este că Ucraina priveşte cu îngrijorare cedările sistematice pe care Chişinăul le face.

Rusia mizează în R. Moldova şi pe unii actor europeni care au obosit şi ei de chestiunea transnistreană şi o vor rezolvată, dar şi pe anumite disponibilităţi americane care astăzi se văd foarte bine, de pildă, dacă ne uităm la agenda OSCE condusă de un ambasador american.

„Pacificatorii“, nu GOTR, au împuşcat moldoveni

Tânărul Vadim Pisari a fost împuşcat pe 01.01.2012 nu de un soldat din GOTR, ci de un „pacificator“

O paranteză fundamentală. Celor care se grăbesc să acrediteze ideea unor „soldaţi buni“ şi a unor „soldaţi răi“ în trupele ruse prezente în Transnistria, respectiv că există diferenţe între „pacificatori“ („bunii“) şi efectivele GOTR („răii“), trebuie să le mai amintim încă o chestiune.

La 1 ianuarie 2012, tânărul Vadim Pisari, originar din Pîrîta (Dubăsari), a fost împuşcat mortal pe podul de peste Nistru dintre localităţile Vadul lui Vodă şi Coşniţa. Tânărul era în maşină cu un prieten şi trecea pe partea dreaptă a Nistrului dinspre Transnistria. A fost omorât cu muniţie de război nu de un soldat al GOTR, ci de un... „pacificator“.

Ancheta a indicat că a fost ucis cu gloanţe de război speciale, folosite de „pacificatori“, interzise prin convenţii ale ONU. Evident, ancheta nu s-a finalizat, s-a aşternut tăcerea.

Ce fel de „pacificatori“ sunt aceştia? Este vorba despre „pacificatorii“ pe care Chişinăul tocmai i-a legalizat prin nemenţionarea lor ostentativă în rezoluţia ONU din 13 iunie 2018.

Dmitri Kozak revine la Chişinău. Moscova a rămas pe aceleaşi poziţii

Dmitri Kozak, fostul vicepreşedinte al Administraţiei prezidenţiale ruse FOTO presedinte.md

Numirea vicepremierului rus, Dmitri Kozak, în funcţia de reprezentant al lui Vladimir Putin pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice cu Republica Moldova are legătură nemijlocită cu ceea ce discutăm acum. Mai ales că se pare că Moscova a renunţat la postul de reprezentant special al Preşedintelui Federaţiei Ruse pe Transnistria, post deţinut anterior de Dmitri Rogozin.

Sigur că „titulatura“ lui Dmitri Kozak, un personaj de calibru greu, nu poate păcăli pe nimeni. Să îi iei în serios titulatura ar însemna să jigneşti personajul. Cât de importantă e Republica Moldova economic pentru Rusia ca pe lângă relaţiile dintre guverne sau alte comisii să fie nevoie şi de un reprezentant special al preşedintelui pe chestiunea economică? E ridicol, evident. Deci e vorba despre altceva. Despre obiective strategice, adică despre singurul obiectiv strategic pe care Rusia în are în regiune. Şi acesta este oprirea frontierei NATO pe Prut, iar asta se poate face cel mai bine prin transnistrizare, adică prin federalizare/„statut special“, ceea ce ar asigura capacitatea regiunilor separatiste din R. Moldova de a decide în politica externă şi de securitate a Chişinăului.

Numirea lui Dmitri Kozak înseamnă un nou pas spre acest obiectiv. Vom vedea acum o sincronizare şi pe fond şi pe texte între revendicările din Transnistria, eventual Găgăuzia, şi regiunea separatistă din Ucraina. Totul în acord cu liniile generale ale Memorandumului Kozak (2003) metamorfozat într-un Kozak 2, cu aceleaşi obiective strategice, chiar dacă cu modificări neesenţiale de conţinut.

Numirea lui Dmitri Kozak la Chişinău este semnul clar al intransigenţei concesiilor Federaţiei Ruse în perspectiva soluţionării chestiunii transnistrene. Nu este dispusă, cu excepţia etichetelor – nu se mai vorbeşte deloc despre federalizare, ci despre „statut autonom“ pentru Transnistria – să cedeze nimic esenţial.

Republica Moldova a intrat într-un joc extrem de periculos. Aici nu mai vorba despre ea, ci despre statutul strategic al regiunii din imediata vecinătate a UE şi NATO. Adică din imediata vecinătate a României.

*Dan Dungaciu este membru în Conciliul de Experţi LARICS.