Schemă de corupţie cu permise de port armă, la Cahul. Un medic psihiatru, recunoscut în calitate de bănuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţer CNA, FOTO simbol
Ofiţer CNA, FOTO simbol

Ofiţerii DGT Sud a CNA şi procurorii anticorupţie au documentat o schemă prin intermediul căreia mai multe permise de deţinere şi de port al armelor erau eliberate sistematic cu abateri de la lege la Cahul.

Potrivit anchetei, începând cu 2019 şi până în prezent, membrii Comisiei Speciale medicale de examinare a capacităţilor psihice a solicitanţilor de a deţine şi folosi arme şi muniţii din Cahul, ar fi extorcat şi primit de la persoane fizice bani pentru a obţine aviz pozitiv de la psihiatru şi grăbi eliberarea ulterioară a certificatelor. Sumele extorcate variau între 150 şi 200 de lei per caz, iar în multe dintre acestea, Comisia specială de evaluare a capacităţii psihice nu se convoca de facto.

Astfel, peste 1.000 de permise ar fi fost eliberate cu abateri în perioada 2019-2020, şi doar în 115 de cazuri au fost încasate plăţi.

Urmare a măsurilor speciale de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală întreprinse, un medic psihiatru din cadrul Comisiei speciale medicale a fost recunoscut în calitate de bănuit.

Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru corupere pasivă, ce prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de până la 8.000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice pe un termen de până la 10 ani.

Precizăm că, anul trecut, medicul psihiatru a fost găsit vinovat de fals în acte publice, instanţa de judecată aplicându-i o amendă penală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite