Dincolo de orice linii ideologice raţionamentul este prezent de la stânga la dreapta, Grecia este prima ţară ortodoxă care s-a făcut de râs în Uniunea Europeană, urmează la rând România. Legătura între eşec economic şi ortodoxie este folosită propagandistic precum legătura dintre confesiunea catolică şi pedofilie. Avem de-a face cu perpetuarea unei teze discriminatorii: membrii confesiunii ortodoxe sunt condamnaţi să nu aibă nici un fel de loc în lumea modernă (deşi viaţa de zi cu zi ne demonstrează contrariul). În vreme ce toate celelalte religii ale lumii, începând cu protestanţii şi mozaicii, încheind cu budiştii şi animiştii freamătă de vrednicie profitabilă, doar ortodocşii putrezesc într-o veşnică puturoşenie abisală.
Mă şochează ignorarea formulării prezente în Constituţie prin care este interzisă discriminarea, atunci când vine vorba de confesiunea ortodoxă. În urmă cu mai bine de 100 de ani sociologul german Max Weber a propus o teorie conform căreia succesul material al statelor occidentale s-ar datora confesiunii protestante care domină în nord-vestul Europei. Demontată de mai mulţi autori în ultimul secol, teoria lui Weber este luată drept literă de lege în presa românească, mai ales în contextul crizei din Grecia.
Avem exemple de protestanţi care au eşuat din punct de vedere economic, cel mai îndemână este exemplul Braşovului medieval. Succesul economic al oraşului nu a avut nici o legătură cu confesiunea germanilor care îl locuiau, ci doar faptul că negustorii braşoveni au controlat ruta comercială Istanbul – Viena. În momentul în care austriecii au ocupat Braşovul şi au închis graniţa pe Carpaţi la sfârşitul secolului al XVII-lea oraşul a intrat pe o pantă descendentă care i-a anulat orice fel de importanţă politică şi economică.
Altul este substratul actualei dispute în epicentrul căreia se găseşte Grecia zilele acestea. Tentativa de revoluţie greacă în zona euro conţine un apel care ar trebui să-i intereseze pe toţi est-europenii, indiferent de confesiune: membrii zonei euro ar trebui să se bucure de acelaşi standarde minime de viaţă. Diferenţele economice dintre statele americane există dintotdeauna, însă statele bogate nu le reproşează sărăcia celor sărace, aşa cum se întâmplă în Uniunea Europeană, unde est-europenii sunt consideraţi cetăţeni de mâna a doua. Se pare că rebeliunea greacă a fost înfrântă, însă sună mai bine să cauţi explicaţii abracadabrante de genul confesiunii religioase care ar fi adus falimentul unei ţări întregi.
Grecii îşi vor plăti într-un fel sau altul datoriile, protestanţii cei vredinici şi profitabili vor avea grijă de asta. Însă Grecia va rămâne pe mai departe o ţară săracă aşa cum a fost dintotdeauna, singurele resurse de profit fiind oamenii şi plajele. Ploaia de aur căzută peste casele grecilor s-a scurs prin burlanele băncilor, indiferent de confesiune.