FOTO VIDEO Basarabeanul care a reconstruit oraşul Odessa din temelii

FOTO VIDEO Basarabeanul care a reconstruit oraşul Odessa din temelii

Pe 13 mai s-au împlinit 120 de ani de la naşterea lui Gherman Pântea

Propaganda sovietică şi amintirea dureroasă a holocaustului au umbrit meritele lui Gherman Pântea, cel care a administrat oraşul-port de la Marea Neagră între 1941 şi 1944. Puţini ucraineni ştiu astăzi că acest primar român a refăcut din ruine localitatea desfigurată de război şi i-a dat strălucirea unei urbe europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Personalitatea lui Gherman Pântea a fost, potrivit istoricilor, aureolată de un sentiment delicat de duplicitate, viaţa şi activitatea sa fiind învăluite de multe mituri. Printre motivele care au trezit suspiciuni se numără faptul că a luptat în armata ţaristă în primul război mondial, iar apoi a pledat pentru Unirea Basarabiei cu România şi cel că a reprezentat regimul antonescian, fiind ulterior salvat de la pedeapsa capitală de către un mareşal sovietic.

Născut la 13 mai 1894 în satul Zăicani, judeţul Bălţi (azi raionul Râşcani), în familia unui avocat, şi-a făcut studiile primare în localitatea natală şi a urmat o şcoală cu profil pedagogic la Cetatea-Albă. Revoluţia rusă din 1917 l-a prins în tranşee, la Roman, ca tânăr ofiţer în armata ţaristă. Vine apoi la Chişinău şi este unul dintre iniţiatorii Congresului Militarilor Moldoveni din octombrie 1917, structură care a decis formarea Sfatului Ţării – primul parlament basarabean ce avea să decidă autonomia provinciei şi apoi unirea cu patria-mamă. A fost membru în Sfatul Ţării, unde a activat în Comisia Şcolară, ca pedagog, şi în Comisia de Lichidare. În primul guvern al Basarabiei autonome îi revine postul de adjunct al directorului general la Ministerul de Război, iar după Unire a fost preşedinte al Camerei de Industrie din Chişinău şi primar al Chişinăului (1923, 1927-1928, 1932).

A găsit un oraş sfârtecat de obuze

În iunie 1940, s-a refugiat peste Prut şi în timpul celul de-al Doilea Război Mondial a fost primar al Odessei (1941-1944). Pântea a fost numit în acest post de către mareşalul Ion Antonescu, în primul rând, pentru că ştia rusa şi putea vorbi cu localnicii pre limba lor. A preluat conducerea unui oraş greu încercat în cele două luni de asediu al trupelor române. În plus, retrăgându-se, Armata Roşie a distrus majoritatea instituţiilor importante: staţia electrică ce pompa apa în oraş, fabricile de pâine, şcolile etc.

În nişte însemnări publicate de Olivian Verenca, fostul guvernator al Transnistriei (regiunea dintre Nistru şi Bug), profesorul Gheorghe Alexianu, care l-a însoţit pe Gherman Pântea la Odessa, schiţează un tablou sinistru: un oraş sfârtecat de obuze, cu baricade pe străzi, cadavre la fiecare pas şi un furnicar de lume militară, magazii şi fabrici în flăcări, cheiuri pârjolite, vase scufundate în port, orăşeni rămaşi fără lumină, fără apă şi fără alimente. Oamenii erau şi foarte speriaţi, deoarece fuseseră avertizaţi că fasciştii sunt nemiloşi nu doar cu evreii, dar şi cu restul populaţiei ocupate. Pentru a calma spiritele, proaspătul edil a publică un apel în ziarul de limba rusă „Odesskaia Gazeta“, în care le promite localnicilor că va reconstrui rapid oraşul, cu ajutorul lor, că le va face viaţa mai uşoară, că le va permite să-şi vorbească limba maternă în şcoli şi s-o cânte la Operă, că va sprijini iniţiativa particulară.

Schimbarea la faţă a Odessei

Şi s-a ţinut de cuvânt. Istoricul Iurie Colesnic scrie în culegerea „Basarabia necunoscută“ că, timp de trei săptămâni, Pântea a reuşit să pună în funcţiune staţia electrică, să pornească uzinele, să reconstruiască edificiile şi parcurile, reparând inclusiv celebrele scări din Odessa, să redeschidă Universitatea şi Opera. „El a ştiut să jongleze foarte abil între militarii români, militarii germani şi partizanii sovietici, fiind o autoritate civilă care a renăscut Odessa din ruine şi, în timp de război i-a dat o viaţă mai înfloritoare decât putea să-şi imagineze acest oraş portuar“, îl laudă autorul.

Celebrele scări din Odessa. Iunie 1943 FOTOGRAFII: Willy Pragher, Arhiva de stat din Freiburg

FOTO: Terasă cu vedere la mare şi port

FOTO: Orchestră pe faleză

În pieţe au reapărut produsele alimentare, au fost deschise restaurante şi cinematografe, pe linii circulau din nou tramvaiele. Scriitorul rus Vladimir Batşev, emigrat în Germania, relevă în cartea sa „Vlasov“ o altă realizare importantă a administraţiei româneşti: liberalizarea comerţului. „Românii au lichidat colhozurile şi sovhozurile şi au anunţat comerţul liber. Au apărut o mulţime de cizmării, ateliere mecanice, brutării, cofetării. Comerţul înflorea rapid şi despre piaţă oamenii spuneau că a devenit «ca pe vremea ţarului». În magazine găseai mezeluri de toate felurile, pe care puteai să le agăţi în gât, ca pe o cunună de lauri, şi slănină de două palme grosime. La fiecare pas erau aşa-numite bodegi, unde se servea şniţel de porc de mărimea unei farfurii, la pachet cu o sticlă de vin“, afirmă scriitorul.

FOTO: Comerţul era liber, la piaţă găseai de toate

FOTO: Din interiorul unui chioşc

FOTO: Muncitori în drum spre şantier

Potrivit notiţelor unui fost menşevic pe nume Evgheni Tverskoi, care circulă pe internet, salariul unui muncitor, de 4-7 mărci pentru 8 ore de lucru, era suficient pentru un trai decent. „Populaţia care a trăit două decenii sub Stalin se înţelegea perfect cu noile autorităţi, iar primarul mergea pe jos în inspecţii prin pieţe, vorbea cu oamenii şi se interesa de nevoile lor. Auzind de un astfel de trai, în zona de ocupaţie românească fugeau oameni din Ucraina şi Rusia“, a consemnat acesta. 

Iubit de localnici ca un părinte

Din alte surse ruseşti, aflăm că Gherman Pântea a revenit la denumirea străzilor din perioada ţaristă, una însă a fost numită în cinstea conducătorului României, Ion Antonescu, şi alta - a fuhrerului Adolf Hilter. Din biblioteci a fost confiscată literatura sovietică, au fost deschise toate bisericile închise de comunişti, au fost distruse monumentele şi tablourile liderilor bolşevici. Peste 25.000 de locuitori ai oraşului, care au putut demonstra documentar că au fost deposedaţi de comunişti, şi-au redobândit averile. Pe lângă emisiunile în limba rusă, erau retransmise posturi din Germania, Italia şi România. În şcoli, elevii luau gratuit micul dejun şi aveau o dată pe săptămână ore de limba română şi religie. Bătrânii, orfanii, văduvele şi bolnavii mâncau gratuit la cantinele sociale. Pentru studenţi au fost înfiinţate cămine şi cantine. Tinerii primeau şi ajutoare băneşti pentru procurarea de cărţi şi haine, iar când primarul vizita universitatea, îl înconjurau şi îi spuneau «Naş papaşa», adică părintele lor. Se dezvolta sportul: aveau loc campionate cu participarea echipelor din ţările aliate, inclusiv Juventus şi Lecce, competiţii atletice şi motocrosuri, la hipodrom de trei ori pe săptămână se ţineau curse. Oraşul era vizitat de turişti şi delegaţii străine, veneau în turnee cântăreţi de operă din Italia şi artişti ruşi emigraţi după revoluţie etc.

VIDEO Cronică italiană din Odessa. Vara anului 1942

Bilanţ triumfător după doi ani de activitate

La 16 octombrie 1943, Odessa a sărbătorit doi ani de administraţie românească. Iată cum descrie Gherman Pântea acea zi în memoriile sale: „Pretutindeni, în pieţe publice, în instituţii, în cinematografe, la Operă, universităţi, populaţia manifesta pentru administraţia românească. Atunci am înţeles că munca mea nu a fost zadarnică şi mi s-a umplut sufletul de bucurie şi mândrie. La această dată, oraşul era refăcut, fabricile funcţionau ca în timp normal, cu maximum de randament, pieţele alimentare erau nemaipomenit de bogate, toată populaţia avea mijloace suficiente, lucrând şi alegându-şi meseria pe care o dorea şi care îi plăcea. O mare parte din populaţie făcea negustorie, căci comerţul era liber. O parte erau funcţionari la diferite uzine. Circa 13.000 erau funcţionari la primărie şi marea masă de muncitori, circa 150.000, lucrau la cele 2.000 de fabrici refăcute. Dar pentru ca nimeni, absolut nimeni să nu rămână fără lucru, aveam pe şantiere, la diferite lucrări edilitare, zilnic 20.000 de muncitori, care îşi câştigau pâinea în mod onorabil. Toţi care lucrau erau salariaţi, aveau înlesniri de tot felul. Am deschis magazine mari, unde se găseau de toate la preţuri mici. Bugetul primăriei crescuse vertiginos, aşa încât îmi puteam permite libertatea să dau o viaţă îmbelşugată celor care muncesc, căci eu refăcusem Odessa şi o făcusem frumoasă şi bogată“.

FOTO: Plimbare pe străzile Odessei

FOTO: Poliţist român în faţa Teatrului de Operă şi Balet din Odessa

FOTO: Viaţa culturală înflorea

Masacrarea evreilor

Într-un articol dedicat conducătorilor Odessei, publicaţia „Segodnya“ din Ucraina recunoaşte că Gherman Pântea a restabilit în termeni restrânşi infrastructura oraşului, adăugând şi un fapt curios: edilul român ar fi interzis mâncatul seminţelor în locurile publice. „Dar o ruşine veşnică pentru acest primar va rămâne exterminarea a zeci de mii de evrei şi ţigani“, observă, totuşi, ziariştii ucraineni. Această pagină neagră din istoria României a fost scrisă la scurt timp după cucerirea Odessei. Masacrul a început în seara de 22 octombrie 1941, după ce partizanii sovietici au aruncat în aer Comandamentul militar român din Odessa. Zeci de ofiţeri germani şi români au murit atunci, printre care şi comandantul oraşului, generalul Ion Glogojanu. Militarii români nu i-au prins pe autorii atentatului şi s-au răzbunat pe populaţia civilă. Zeci de mii de localnici, majoritatea evrei, au fost împuşcaţi, spânzuraţi, explodaţi, arşi de vii sau mânaţi într-un lagăr de concentrare, unde au fost asasinaţi peste două luni.

VIDEO: Cronică românească despre atacul asupra Comandamentului Militar

Într-un raport trimis lui Ion Antonescu, Gherman Pântea s-a arătat revoltat de „această barbarie, această ruşine de care  nu ne vom spăla niciodată în faţa lumii civilizate“ şi cerea să fie înlocuit în post. Primarul îl mai atenţiona pe mareşal că civilii nu aveau niciun amestec în explozia din 22 octombrie, arătându-l vinovat de incident pe generalul Glogojeanu, care ignorase avertismentele că sediul comandamentului fusese minat. De asemenea, edilul s-a opus evacuării evreilor din Odessa în toiul iernii, considerând-o o măsură „nedreaptă şi neumană“, şi a întors, personal, coloanale din drum.

Salvat de un mareşal sovietic

După revenirea sovieticilor la Odessa, în aprilie 1944, Gherman Pântea s-a aflat în România. A fost arestat şi judecat în repetate rânduri, însă nimeni nu a putut demonstra că a fost criminal de război, spre deosebire de mareşalul Ion Antonescu şi profesorul Gheorghe Alexianu care au fost executaţi. Se spune că în favoarea lui Pântea a intervenit pe lângă guvernul român mareşalul sovietic Tolbuhin, pentru faptul că primarul îi salvase sora de la moarte. Pe timpul războiului, Elena Rudenko a rămas la Odessa şi lucra la primărie. Îmbolnăvindu-se grav, ea avea nevoie de o intervenţie chirurgicală, însă chirurgul, totodată şi rectorul universităţii, refuza să o trateze pe sora unui mare comunist, dar a făcut până la urmă operaţia, la insistenţa primarului.

Pentru clasarea dosarului, au fost esenţiale şi mărturiile depuse de câţiva locuitori ai Odessei, printre care şi o artistă de la Operă, cetăţeancă sovietică, venită la Bucureşti special pentru proces.

Mort în circumstanţe bizare

Istoricul român Ion Constantin, care i-a studiat dosarul din arhivele CNSAS, demonstrează că atât Gherman Pântea, cât şi soţia sa, Lucia, au fost urmăriţi până la sfârşitul vieţii lor. Agenţii au încercat inclusiv să-l recruteze ca informator, dar basarabeanul a respins categoric propunerea de colaborare cu Securitatea. În ultimii ani de viaţă, socotind că „nu mai are nimic de pierdut“, el nu a ezitat să folosească diverse ocazii pentru a-şi afirma crezul privind Basarabia. S-a stins din viaţă la 1 februarie 1968, la vârsta de 74 de ani. Ieşind dintr-un local de lângă casă, pe care îl frecventa adesea, a căzut brusc pe stradă şi a murit. Îngrijoraţi că „Tata Ghenea“, cum îi spunea familia, nu s-a întors acasă timp de o zi şi o noapte, soţia, fiul său adoptiv şi nora l-au căutat peste tot, aflând întâmplător despre tragicul eveniment de la nişte vecini. A fost înmormânat la cimitirul Bellu, în prezenţa a circa 400 de persoane, majoritatea basarbeni. O stradă din Chişinău îi poartă astăzi numele, iar pe casa în care a locuit a fost instalată o placă.

„Pântea nu era hipertensiv, nu suferea de cord, astfel încât împrejurările şi cauzele morţii sale sunt destul de bizare“, evidenţiază istoricul Ion Constantin. În acelaşi context, scriitorul ucrainean Michael A. de Budyon remarcă, pe blogul său, că în acea perioadă, România încerca să muşamalizeze tot ce era legat de participarea sa în război de partea Germaniei naziste. O altă ipoteză înaintată de acesta ţine de acţiunile Mossad, care îi căuta şi îi lichida pe cei consideraţi de Israel vinovaţi de exterminarea evreilor, dar care au scăpat de pedeapsa cu moartea. Ucraineanul mai scrie că tema ocupaţiei româneşti a Odessei a fost una tabu în URSS, iar aprecierile pozitive de genul „pe vremea românilor se trăia mai bine“ erau pedepsite. 


Propaganda sovietică ne-a convins cu prisosinţă că armata română a semănat teroare. Nimeni însă nu pomeneşte acest caz unic al oraşului Odessa, unde locuitorii au trăit trei ani de război mai interesant decât mulţi ani de pace.

Iurie Colesnic
Istoric
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: