Încă 91 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate în R. Moldova. În total, numărul celor infectaţi a ajuns la 1056

Încă 91 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate în R. Moldova. În total, numărul celor infectaţi a ajuns la 1056

Numărul celor infectaţi cu COVID-19 în Republica Moldova continuă să crească alarmant. Pe parcursul zilei de marţi, 7 aprilie, au fost confirmate alte 91 cazuri de infectare cu coronavirus, din 510 probe procesate. În trei cazuri este vorba de importul de COVID-19, iar alte 88 de cazuri sunt de transmitere locală. În total, numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 1.056.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tot astăzi, a mai murit o persoană. Este vorba de o femeie de 54 de ani, care a fost internată în spital pe data de 4 aprilie.

Până la ora actuală, 40 de pacienţi au fost vindecaţi, iar 22 persoane, printre care trei medici şi trei persoane din regiunea transnistreană, au decedat. 77 de pacienţi se află în stare gravă.

Situaţia este alarmantă în special în Soroca şi Ştefan Vodă, raioane aflate în carantină, unde în total au fost înregistrate 294 de cazuri de COVID-19. Nici Chişinăul nu stă mai bine la acest capitol - 354 de cazuri de COVID-19.

Bilanţul total al medicilor infectaţi cu COVID-19 în R. Moldova este de 240, dintre care jumătate sunt în Ştefan Vodă şi Soroca. În raionul Glodeni au fost infectaţi 11 medici.

Din 965 de cazuri de COVID-19 confirmate în R. Moldova, în 111 de cazuri este vorba despre importul de COVID-19 (Italia, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Ucraina, Rusia, România, Germania, Belarus şi Cehia). În 854 de cazuri vorbim de transmitere locală. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: