Episcopul acuzat de homosexualitate a revenit din străinătate. Preoţii refuză să-l mai pomenească la slujbe

Episcopul acuzat de homosexualitate a revenit din străinătate. Preoţii refuză să-l mai pomenească la slujbe

Episcopul Corneliu este în sentrul în unui scandal fără precedent în BOR

Plecat în Germania în urmă cu două săptămâni, episcopul Huşilor a revenit în România, însă, în continuare, nu are voie să oficieze slujbe religiose până când Sinodul Bisericii Ortodoxe Române nu va analiza scandalul sexual fără precedent în care este implicat înaltul prelat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Revenirea episcopului Corneliu în ţară a fost confirmată de surse din cadrul Episcopiei. Starea de incertitudine de la Episcopia Huşilor, în urma izbucnirii scandalului care îl are în centrul atenţiei pe înaltul prelat, a creat printre clerici o ”tulburare” fără precedent, afirmă preoţii vasluieni. 

Aceştia mărturisesc că s-ar fi aşteptat că Preasfinţitul Corneliu să se retragă singur din funcţie până când cazul său se va clarifica. Nemulţumiţi, mulţi dintre preoţii din judeţul Vaslui refuză să îl mai pomenească în rugăciunile din biserică.

”Biserica nu este nici a episcopului, nici a noastră, a preoţilor. Biserica este a lui Hristos şi a oamenilor. Este dureros că s-a ajuns la o astfel de situaţie. Se vorbea de mulţi ani despre existenţa unor înregistrări imorale, însă fără probe cine ar fi crezut. Sunt momente grele pentru noi şi nădăjduim că lucrurile vor fi orânduite cât mai curând. Eu, şi nu doar eu, am luat decizia de a nu-l mai pomeni pe episcop în rugăciunile din Biserică. Consider să semnalul dar de Mitropolie (decizia privind oprirea de la slujire a episcopului n.r.) a fost cât se poate de clar. Noi nu avem menirea de a judeca, ci de a păstra vie credinţa în valorile morale şi creştine în cândul credincioşilor”, a declarat, pentru ”Adevărul”, unul dintre preoţii care, a decis să se ”lepede” de ”episcopul păcătos”. 

Corneliu Onilă a fost surprins sâmbătă, 22 iulie, pe Aeroportul Iaşi, în timp ce se îmbarca într-o cursă cu destinaţia Viena, Austria. Episcopul era însoţit de fratele său şi de un alt preot. Cu o zi mai devreme, Sinodul Mitropolitan de la Iaşi a decis ca Bârlădeanu să nu mai slujească până la finalizarea anchetei care îl vizează. Potrivit unui comunicat de presă al MMB, la întâlnire în care episcopul a fost oprit de la slujire au participat ierahi din toată Moldova. 

Înainte să părăsească România, Corneliu, episcopul Huşilor, prelatul şantajat cu un filmuleţ în care ar apărea în ipostaze indecente, şi-a anunţat superiorii că pleacă din ţară. Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB), Bârlădeanu a plecat în străinătate după ce, în prealabil, a trecut pe la sediul Arhiepiscopiei Iaşilor şi şi-a înştiinţat superiorii de intenţiile sale. Înainte de a pleca din ţară, Bârlădeanu şi-a delegat atribuţiile administrative consilierilor de la Episcopia Huşilor. 
 
„Preasfinţitul Corneliu, episcopul Huşilor, este oprit de la slujire. Atribuţiile administrative şi le poate îndeplini în continuare, până la o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Înainte de a pleca, întrucât presa scria deja că a părăsit ţara, episcopul ne-a confirmat că acestea sunt intenţiile sale. Nu ştiu să vă spun pentru cât timp este plecat din ţară, cert este că şi-a delegat atribuţiile unor consilieri eparhiali de la Episcopia Huşilor, aflaţi în subordinea sa”, a punctat preotul Marian Timofte, purtător de cuvânt al MMB. 
 
Sfântul Sinod reunire pe 17-18 august pentru a analiza cazul episcopului de Huşi
 
La sfârşitul lunii iulie, la reşedinţa patriarhală din Bucureşti a avut loc o şedinţă de lucru a Comisiei pentru statut şi regulamente a BOR, prezidată de PF Daniel, patriarhul României. În cadrul sesiunii, au fost studiate prevederile statutare şi regulamentare privind disciplina clerului de toate gradele: diaconi, preoţi şi episcopi. Feţele bisericeşti au concluzionat după analizarea prevederilor că, atât Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, cât şi Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată, trebuie completate şi amendate privind procedurile de sesizare, cercetare şi judecare a abaterilor canonice şi administrative ale ierarhilor.
 
Patriarhia Română mai menţionează că, pentru îmbunătăţirea celor două documente, s-a prezentat şi legislaţia bisericească în domeniu din unele Biserici Ortodoxe surori. Propunerile Comisiei de completare şi explicitare a prevederilor actuale statutare şi regulamentare vor fi prezentate spre analiză şi aprobare Sfântului Sinod al BOR în zilele de 17 şi 18 august 2017, atunci când este convocat şi Sinodul Permanent. Potrivit Patriarhiei Române, în urma şedinţei de lucru, Comisia pentru statut şi regulamente a evidenţiat trei principii „călăuzitoare” pentru clerici. 
 
Cum a izbucnit scandalul
 
Pe 12 iunie, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, pe numele său de mirean Corneliu Onilă, a depus o plângere la DNA, Serviciul Teritorial Iaşi, sesizând că ar fi şantajat cu un material compromiţător. PS Corneliu este parte vătămată într-un dosar al DNA în care trei preoţi din judeţul Vaslui sunt arestaţi la domiciliu. Cei trei preoţi l-ar fi şantajat pe episcop cu divulgarea în presă a unor imagini compromiţătoare. Ulterior arestării preoţilor, Cancan a prezentat o filmare în care ar apărea episcopul, în timp ce întreţine raporturi sexuale cu un student. Respectiva filmare a fost trimisă în forma sa necenzurată către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei ai cărei reprezentanţi au precizat că, în ea, apare „cel mai probabil” episcopul. În replică, Corneliu Onilă a formulat o plângere acuzând că filmarea respectivă nu ar fi una autentică.
 
Pe 23 iunie, în spaţiul public a apărut o înregistrare compromiţătoare cu preotul Cristian Pomohaci din Mureş, cunoscut în Ardeal şi pentru talentul său de cântăreţ de muzică populară. Preotul a devenit personaj principal într-un scandal mediatic după ce, în mediul online, a apărut o înregistrare a unei conversaţii care ar fi avut loc între preot şi un adolescent de 17 ani. Înregistrarea este publicată de ziaruldecluj.ro şi şochează prin conţinut, autorii dezvăluirii susţinând că Pomohaci îi propunea minorului să întreţină cu el relaţii sexuale.
 
Citeşte şi:
 
 

„Spotlight” moldovenesc. Filmarea păcătoasă pentru care un şef al Bisericii a purtat microfoane sub sutană

Descoperire scandaloasă în dosarul „sexgate în sutană“: episcopul Huşilor, filmat alături de un bărbat în ipostaze pornografice. Cine apare alături de prelat

 
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările