Efectele migraţiei din zona rurală. Giurgeşti, satul cu doi copii şi patru vaci FOTO

Efectele migraţiei din zona rurală. Giurgeşti, satul cu doi copii şi patru vaci FOTO

Satul vasluian Giurgeşti  FOTO Alina Batcu

Case părăsite într-un loc ce părea făcut pentru suflet – acum fără magazin, medic de familie şi farmacie. Pe vremuri, satul devenit acum cătun se bucura de chicotelile copiilor care însufleţeau uliţele comunei – acum, au mai rămas doar doi copii în sat. Pe uşa şcolii a fost pus lacătul.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ultimii ani, în România a luat amploare un fenomen care pare greu de oprit: satele care se micşorează până la nivel de cătun. România poate fi comparată cu Siria când vine vorba de ritmul în care locuitorii îşi părăsesc ţara. 
 
Nici românii rămaşi acasă nu stau însă pe loc. În căutarea unei vieţi mai bune, foarte mulţi migrează către alte localităţi decât cele în care s-au născut. 
 
Aşa apar satele rupte de lume. Fenomenul este foarte vizibil şi în judeţul Vaslui. Un sat din comuna Tătărăni va ajunge, probabil, nu peste mult timp, doar un punct pe harta României. 
 
De la un an la altul, numărul locuitorilor se micşorează, iar populaţia este din ce în ce mai îmbătrânită. În momentul de faţă mai sunt locuite doar câteva case. Aşadar, nu este de mirare că în localitate nu există magazin, nici cabinet medical şi nici şcoală. 
 
Ultimul lucru care leagă satul Giurgeşti de civilizaţie este pădurea – trece prin toată comuna Tătărăni şi se-ntinde până în Huşi, cunoscut drept „Oraşul dintre vii“.
 
 

Coliva şi lacătul de pe uşa şcolii

Cu o populaţie îmbătrânită, satul Giurgeşti pare că se bucură acum de ultimii săi moştenitori: doi copii, frate şi soră. Dat fiind numărul mic de elevi, şcoala din sat a fost închisă, iar cei doi copii trebuie să meargă în Stroeşti, un sat aflat în vecinătate, acolo unde şcoala încă este funcţională.
 
 
Şcoala din Giurgeşti   FOTO Alina Batcu
 
„Ei sunt singurii pe care îi mai auzim aici în sat. Dar sunt şi tare cuminţi. Acum merg la şcoală în Stroeşti, asta de la noi a fost închisă acum câţiva ani. E bună şcoala, aproape nouă, dar dacă nu sunt copii, cine să înveţe? Nici profesori nu mai avem. Ăştia doi, săracii, care au mai rămas, merg cu microbuzul şcolar la Stroeşti. Îi ia în fiecare zi şoferul“, spune bătrâna Ileana Popa, localnică din satul Giurgeşti. 
 
Aşa cum spune şi tanti Ileana, şcoala din sat are lacătul pus de câţiva ani. Uşa mai este deschisă doar când este praznic în sat şi vremea nu le permite locuitorilor să stea afară. Altfel, laptele şi cornul din instituţia renovată în urmă cu câţiva ani au fost înlocuite cu colivă şi colacii daţi de pomană.  
 
Lacătul de pe uşa şcolii din Giurgeşti  FOTO Alina Batcu
 
„Şcoala arată bine şi în interior, şi în exterior, vedeţi şi dumneavoastră. Copii nu mai sunt în sat, au plecat şi învăţătorii. Cine ştie dacă o să mai fie loc de învăţare în clădirea asta“, explică Gheorghiţă Vîrnă, originar din Giurgeşti, arătând cu degetul spre Şcoala cu clasele I-IV din Giurgeşti. 
 

Fără magazin şi cabinet medical

Adolescenţii au părăsit comuna pentru liceele din municipiu, iar familii întregi s-au stabilit în oraşele din judeţ sau în străinătate, pentru un trai mai bun. În zona deluroasă în care este situat satul Giurgeşti, plină de verdeaţă la mijlocul verii, se zăresc doar crestele caselor părăsite.

Mijloacele de transport în comun nu au trecut niciodată pe acolo, iar locuitorii trebuie să meargă câţiva kilometri buni pentru a ajunge la medic sau la un magazin. 

Giurgeşti, jud. Vaslui   FOTO Alina Batcu

Ultimul chioşc din sat a fost închis în urmă cu cinci ani, tocmai pentru că nu mai erau cumpărători. Iar cei care mai rămăseseră cumpărau pe datorie, fără să mai plătească.
 
„Am deschis magazinul după anul 1990. Ne mergea bine atunci, nu ne imaginam c-o să ne micşorăm aşa. L-am închis în urmă cu cinci ani. Nu mai aveam cumpărători. Cine să ne ia marfa?“, spune cu amărăciune Ileana Popa.
 
Acum, singurele pungi cu diferite produse care ajung în sat sunt aduse de copiii bătrânilor, care încearcă să-i aprovizioneze cu cele necesare traiului.
 
„Avem un vecin care ne aprovizionează. Dar, de multe ori, vin copiii şi ne aduc ce mai avem nevoie. Cel mai apropiat magazin e la Stroeşti. Nu mergem noi până acolo. La mine vin fetele şi mereu mă întreabă ce-mi mai trebuie“, mai spune bătrâna Ileana Popa. 
 
Giurgeşti, jud. Vaslui   FOTO Alina Batcu
 

Casa părintească nu se vinde

Garduri inexistente sau acoperite de buruieni, pereţi care stau să cadă şi grajduri fără animale. Aşa arată mai mult de jumătate din satul vasluian Giurgeşti. Clădirile vechilor case parcă se chinuie să păstreze ceva din ce a însemnat odată moştenirea familiei Giurgescu. 
 
„Când eram mici, ne explica domnul Cozma, la şcoală, de unde vine numele satului – de la familia Giurgescu.  Cică au fost multe familii numite aşa. Eu am prins doar trei cu numele ăsta. Erau bătrâni când eram eu mic, şi nu mai aveau moştenitori“, îşi aminteşte Gheorghiţă Vîrnă. 
 
FOTO Alina Batcu
 
Bărbatul este născut şi crescut în satul pe care acum îl vizitează doar în weekend. S-a mutat, în urmă cu circa 40 de ani, la Iaşi, acolo unde şi-a întemeiat o familie. Dragostea pentru locurile natale nu l-a lăsat să se îndepărteze prea mult de casa părintească, de ciripitul păsărilor şi de aerul curat de la Giurgeşti.
 
„Stau în Iaşi, dar vin în fiecare sfârşit de săptămână aici. Mereu se mai dărâmă câte o casă. Toţi au plecat. Eu vin să am grijă de casa părintească. Pun salopeta pe mine şi mă apuc de trebăluit, ba prin curte, ba prin casă, cu soţia“, mărturiseşte Gheorghiţă Vîrnă.
 
Exemplul său este unul dintre puţinele din sat. Persoanele care s-au reîntors în sat după ce au descoperit viaţa în oraş pot fi numărate pe degete.
 
 
FOTO Alina Batcu

 

Pământul roditor şi beciul de 100 de ani

Liniştea din sat ar putea fi întreruptă oricând de strigătul pământului roditor, atât de dornic de dat viaţă. Deşi atât de sănătos, multe hectare de pământ sunt lăsate în paragină. Din curtea lui Viorel Vîrnă, totul pare verde în jur, o singură casă se vede în vale, iar peticele de pământ care să fi întâlnit în ultimii ani mâna omului sunt puţine. În tot satul au mai rămas patru vaci. 
 
În urmă cu peste 50 de ani, în satele din zona respectivă au avut loc mai multe alunecări de teren. Casele s-au dărâmat, iar oamenii au fost nevoiţi să se mute în satele vecine sau să-şi găsească un petic de pământ mai bun pentru o nouă casă. În picioare a rămas beciul construit, acum 100 de ani, din pietre şi cu sudoare de nea Vîrnă, bunicul lui Gheorghiţă Vîrnă.
 
„Beciul de acolo are 100 şi ceva de ani. Când era mic, tata se ducea cu carul, cu bunicul, în Dealul Pietrăriei, aşa i se spunea. Mergeau să aducă piatră pentru beci. Prima dată când l-au făcut, au făcut 
bucătărie pe beci. Avea şi gârlici în faţă“, îşi aduce aminte bărbatul.
   
FOTO Alina Batcu

 

Slujba de la Mitropolie se aude cu întreruperi

În duminicile în care preotul din comună se află în alte sate decât Giurgeşti, pe uliţele cătunului se aud radiourile vechi, setate toate pe frecvenţa Radio Iaşi. 
 
Printr-un geam vechi şi acoperit pe jumătate de pământ, se aude întrerupt slujba de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Uliţa dă direct în geamul casei celei mai bătrâne locuitoare a satului – are 97 de ani şi nu mai poate vorbi sau merge. Aude foarte greu, motiv pentru care slujba răsună până pe strada alăturată.
 
„Aici stă cea mai bătrână femeie din sat, are 97 de ani, tanti Firuţa. Se descurcă mai greu. Stă mult timp în casă. Nu prea aude. Iar bărbatul cel mai bătrân din sat are 87 de ani“, ne explică Ileana Popa. 
 
Peste câţiva ani, probabil, vechile radiouri nu vor mai fi pornite de nimeni, iar familia Giurgeştilor va rămâne de tot fără moştenitori. Doar cu un beci vechi de 100 de ani şi multe case dărăpănate şi părăsite, răsfirate pe dealuri. 
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările