Pisicile nu sunt ale noastre

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci pisici care nu sunt ale noastre petrec după-amiaza în curtea părinţilor mei, aşezate într-o formă ciudată. Doi fundaşi zac pe trepte şi-şi curăţă labele, după ce au terminat de mâncat, alţi doi mijlocaşi şi-au găsit loc la baza scărilor (una din mâţe a leşinat deja de sătulă ce este), în timp ce vârful de atac nu s-a cuibărit încă, pentru că ceva invizibil îl supără.

Mâţele au cu siguranţă numele lor, la ele acasă (nu vorbesc acum de numele secrete, ci de cele oficiale), dar, pentru că nu ştiu să ni le transmită, am găsit şi noi nişte nume. Spre exemplu pe mâţa tărcată, care tocmai a făcut pui, o cheamă Miradoniz. Aşa i-am zis eu. Tata îi spune Mirandola, Mirandula şi cum îi mai vine. O ştim de mică şi de la început ne-am pus de acord că-i o supravieţuitoare, pentru că mereu mânca tot şi nu făcea mofturi.

Mâţul negru cu moacă de Batman a fost poreclit de mama Negruţu, în timp de tata îi zice Gicuţ. Am încercat să-i conving că Batman i se potriveşte mai bine, dar degeaba. Gicuţ e cel mai bătrân şi uneori îl doare piciorul din dreapta-spate, nu se lasă în el şi miaună ca şi cum imediat i-ar veni sfârşitul. Unii zic că simulează, pentru că dacă nu îi e foame nu mai are probleme nici cu piciorul.

Pisoiul gri superb, cu ochi albaştri, o încrucişare de cine ştie ce super-mârtani, este Lică. Pe Lică pariez eu că va deveni regele cartierului, ba chiar încerc să-l încurajez, să-l antrenez, dar mâţul nu m-ascultă. În loc să sară la bătaie la mârtanul alb în faţa căruia tremură juma’ de stradă, Lică doarme somnul mâţelor tinere şi când visează ceva dă din coadă. Lică e cel mai prietenos, nu se înghesuie la mâncare, dar de fiecare dată e amator de mângâiat şi are un început de strabism.

Pe cel mai mic şi mai timid, dar care se furişează prin tufişuri numai ca să stea în apropierea noastră, am convenit că putem să-l strigăm Ţuţu. Într-o zi Ţuţu ne-a urmărit discret ore în şir, în timp ce făceam curat prin curte, găsindu-şi tot felul de ascunzători, iar când dispăruse de tot am observat că era foarte aproape: ne veghea cocoţat pe casă. În peisaj mai e şi o a cincea pisică, pe care nimeni n-a reuşit să pună mâna. Tata zicea să-i spunem Persida, însă până la urmă am ţinut minte Persil.

pisici foto lavinia balulescu

Acum vreo doi ani, singurul mâţ care dormea prin curtea noastră era Gicuţ (Batman), dar nu lăsa pe nimeni să se apropie de el. Între timp, pe lume au apărut Mirandola, Lică, Ţuţu şi Persil, aşa că încet-încet s-a produs îmblânzirea mâţelor. Cei cinci au o viaţă paralelă, în curtea stăpânilor lor, dar au şi o a doua existenţă mâţească peste gard, la noi. Singura chestie e că mâţele astea nu sunt ale noastre. De asta le-am inventat o viaţă nouă, însă într-o zi am remarcat că cele cinci pisici nu se mulţumesc cu două curţi, ci se aventurează şi dincolo. Trec gardul în următoarea curte, unde nu merg doar ca să vâneze, pentru că rămân ore în şir şi uneori se întorc sătule.

Am dezvoltat deci o teorie: pisicile probabil chiar au vreo zece vieţi, dar nu una după alta, ci în acelaşi timp. Pentru că mâţele astea, care nu sunt ale noastre, sigur au câteva existenţe chiar acum. Una în curtea stăpânilor, una – la noi, una – la următorii vecini, şi tot aşa. Cine ştie dacă nu cumva au câte o poreclă în fiecare curte, câte un om preferat care le cumpără conserve delicioase, câte un loc bun de dormit, iar atunci singura întrebare pentru care nu am găsit răspuns încă este: unde încape în ele atâta mâncare?

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite