Titanicul românesc. 25 de ani de la scufundarea navei Mogoşoaia. Mărturia unui supravieţuitor: „Vasul s-a scufundat în câteva minute“

Titanicul românesc. 25 de ani de la scufundarea navei Mogoşoaia. 
Mărturia unui supravieţuitor: „Vasul s-a scufundat în câteva minute“

Un ceas recuperat din epava navei FOTO VIaţa liberă Galaţi

Pe 10 septembrie se împlinesc 25 de ani de la cea mai mare catastrofă navală  românească: scufundarea navei Mogoşoaia la Cotu Pisicii, în Tulcea. Aproximativ 200 de persoane au murit înecate. Teodor Neagu, unul dintre puţinii supravieţuitori, îşi aminteşte teribilul accident.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nava Mogoşoaia, construită în anul 1975, făcea curse regulate între Galaţi şi Grindu, o localitate din judeţul Tulcea aflată pe Cotu Pisicii. În dimineaţa zilei de 10 septembrie 1989, pe o ceaţă cumplită, pasagerul a fost lovit de împingătorul bulgăresc „Petar Karamincev“ şi apoi s-a scufundat.

Teodor Neagu (57 de ani) este unul dintre supravieţuitorii tragediei. Era duminică dimineaţa şi el voia să ajungă la părinţii săi, din Grindu. La acea vreme, tânărul lucra ca electrician la Avicola Galaţi.

Iniţial, urma să-l însoţească în plimbare şi familia, soţia şi cei doi copii, dar pentru că era ceaţă i-a lăsat pe cei doi băieţi, Ionuţ şi Claudiu, care erau mici, să doarmă până mai târziu, şi a plecat singur la drum. „Mare noroc au avut. Puteau să moară cu toţii atunci“, povesteşte bărbatul.

Vasul a plecat la ora 8.10 minute, pe ceaţă. Mogoşoaia era plină de călători. Cei mai mulţi dintre pasageri mergeau la ţară, la rude, alţii veneau de la serviciu şi se îndreptau casele lor. În vapor se găseau şi mai multe familii care se întorceau de la o nuntă.

Vaporul a pornit către Grindu, mergând la vale. Se aflau în dreptul bazinului nou. Teodor Neagu stătea în hol şi, după câteva minute, a auzit sirena de pe Mogoşoaia. „Mi-am dat seama că ceva nu este în ordine, pentru că nu avea de ce să sune sirena. Am ieşit pe punte. Atunci am observat cum vine spre noi un împingător. Mi-am dat seama că ne vom ciocni şi am sărit pe barja lor. Lângă mine mai era un consătean, Maricel Tulceanu. Aşa ne-am salvat. Vreau să vă spun că nici măcar nu m-am udat“, povesteşte el.

Nava s-a scufundat în câteva minute

Cu ochii plini de groază, bărbatul a văzut cum nava plină de oameni dispare în doar câteva minute. „Cred că s-a scufundat în trei minute. Oamenii de pe ea nici nu şi-au dat seama ce li se întâmplă. La scurt timp s-au înecat cu toţii“, îşi aminteşte el cu groază.

Bărbatul are şi o teorie privind motivul pentru care s-a petrecut accidentul. În 1989, portul era plin de nave. Din amonte, de pe malul stâng al Dunării, din spatele unui cargou care staţiona, a ieşit barja bulgărească şi a pornit la drum. Din cauza ceţii, vizibilitatea era redusă. „Noi mergeam cu sonorul acustic pornit“, spune bărbatul, deci ar fi putut ca cei de pe barjă să îi audă, dar din cauza ceţii nu i-au văzut. Nu aveau viteză mare, a apreciat el, doar de 6 – 7 kilometri pe oră. Mogoşoaia a intrat pe prova barjei şi a fost lovită în zona unde se aflau pasagerii la clasa I. Imediat, s-a răsturnat pe catarg şi s-a scufundat.

La faţa locului a ajuns o şalupă care a luat supravieţuitorii şi i-a dus la mal. A mers acasă la părinţii săi, care şi-au îmbrăţişat fiul de parcă îl văzuseră prima dată. Printre lacrimi, mama l-a întrebat unde este sora lui, Maria, care avea 44 de ani. „«Era şi ea pe vas, trebuia să vină şi ea acasă», mi-au spus părinţii. Atunci am aflat că şi sora mea se afla pe Mogoşoaia şi că a murit alături de ceilalţi oameni“, povesteşte Teodor Neagu.

Fluviul morţii

Autorităţile au început apoi să caute cadavrele. Circulaţia a fost oprită noaptea pe fluviu, pentru a nu agăţa vreun corp neînsufleţit şi a-l duce la mare distanţă. Concomitent, au început anchetele. „Voiau să ştie câţi oameni au fost la bord şi ne întrebau «Cine era lângă tine?», «Pe cine cunoşteai dintre pasageri?». La amiază, tot satul era pe marginea Dunării“, îşi aminteşte el. După ce s-a ridicat ceaţa, au început să apară primele cadavre. „Erau femei, bărbaţi, copii. Cred că au murit atunci cam 20 de copii“, spune Teodor.

Dunărea devenise fluviul morţii. Treceau zilele şi multe cadavre erau de negăsit. Unele au început să apară după ce s-a început scoaterea epavei din apă. „Era un curent foarte mare acolo şi nu puteau să coboare scafandrii. Apoi au adus două cuşti metalice de la un şantier şi aşa coborau la epavă. Cum încercau să ridice epava, cum mai ieşeau cadavre prinse în Mogoşoaia. În cele din urmă, au venit două remorchere“, îşi aminteşte supravieţuitorul. Doar după câteva zile, epava a fost dusă la mal. Cum era găsit câte un mort, imediat era dus cu maşina şi cu bacul.

Sute de cadavre la mal

În satul Grindu (sau Pisica, după cum îi mai spun sătenii), nu există familie care să nu fi avut cel puţin o victimă rudă apropiată pierdută în catastrofă. Unii oameni nu îşi mai recunoşteau morţii, deoarece aceştia intraseră în descompunere. În port, imaginile erau cutremurătoare: sute de cruci şi sicrie îngrămădite de-a valma, şiruri de oameni îndoliaţi care aşteptau sosirea unui alt transport de cadavre. Cadavrele erau puse în corturi: pentru adulţi şi pentru copii.
Oamenii din sat trebuiau să fie atenţi la ce vorbeau şi nu puteau să-şi strige durerea în gura mare. Cei care îşi pierduseră rudele strigau să vină personal Nicolae Ceauşescu să vadă tragedia. „Nu prea puteai să vorbeşti multe lucruri pe stradă în acea vreme. Era în vremea lui Ceauşescu. Printre noi se plimbau cei cu «ochi albaştri». Nu ajutau cu nimic, numai se plimbau pe străzi şi urmăreau orice mişcare“, îşi aminteşte Teodor Neagu.

Lumea a vorbit mult timp pe seama tragediei. Nu se întâlneau doi oameni fără a fi adusă în discuţie şi tragedia de pe Mogoşoaia. „Mult timp după aceea am fost martorul unor astfel de discuţii şi mulţi povesteau despre ceea ce se întâmplase de parcă fuseseră la faţa locului“, spune supravieţuitorul. „Unii spuneau că, în momentul în care vasul s-a scufundat, se auzeau ţipetele disperate ale celor care îşi vedeau sfârşitul aproape, alţii că auzeau şi noaptea ţipete de la locul tragediei, dar sunt doar poveşti“, mai spune el.

Teodor Neagu adaugă că familiile care şi-au pierdut pe cineva drag în tragedie au primit câte o mică sumă de bani, 25 de lei. În fiecare an, în preajma îngrozitoarei zile, în localitatea Grindu preoţii din biserică ţin slujbe pentru cei morţi, iar rudele dau de pomană în amintirea celor care au pierit înecaţi. În cimitirul din Grindu, la baza unei cruci de lemn, pusă la mormântul a mai mulţi membri ai familiei, este un ceas de piatră cu limbile încremenite la ora fatidică: 8.20.

Doar o ştire în presă

Pentru că accidentul s-a petrecut în perioada comunistă, vestea a ajuns târziu la români, lucrurile păstrându-se ascunse. În presa vremii a apărut doar o ştire, în partea de jos a paginii, fără să se specifice numele navei româneşti Mogoşoaia sau vreo poză. Sub titlul „Accident naval pe Dunăre“, informaţia era următoarea:

„Duminică, 10 septembrie, pe Dunăre, în condiţii de vizibilitate redusă, o navă românească de pasageri s-a ciocnit cu un remorcher ce naviga sub pavilion bulgar. Ca urmare a ciocnirii, nava românească de pasageri s-a scufundat. Din cei 169 de pasageri şi 10 membri ai echipajului, au fost salvate 18 persoane. Operaţiunile de salvare continuă. La indicaţia conducerii partidului şi statului, personal a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, s-a constituit o comisie guvernamentală pentru a cerceta la faţa locului cauzele producerii accidentului“.



 

Numărul morţilor, neclar

Nu se ştie nici acum care a fost cu exactitate numărul morţilor. Mulţi urcaseră la bord fără bilet, aşa cum de altfel se mai practică şi astăzi. Pe de altă parte, la acea vreme, pentru a nu crea panică, autorităţile comuniste au vrut să micşoreze amploarea tragediei şi au dat cifre mai mici. Reprezentanţii Primăriei Grindu spun că erau 169 la bord, dintre care s-au salvat doar 18. În schimb, în cărţi care vorbesc despre tragedie este avansată cifra de 223 de morţi. Un singur lucru este cert: din echipajul vasului a scăpat doar Daniel-Laurenţiu Nenciu.

Detaliile unui accident cumplit

Nu era pentru prima dată când Mogoşoaia era implicată în accidente navale. Primul a avut loc la data de 27 octombrie 1982, când a intrat în coliziune cu nava sovietică „Volga“, iar al doilea, în anul 1988, în timpul unei acostări la pontonul din localitatea Grindu. Cele două accidente s-au soldat cu mari pagube materiale, dar fără victime în rândurile pasagerilor şi ale echipajelor.

În voiajul de pe data de 10 septembrie 1989, echipajul pasagerului românesc era format din: Ion Postolache - comandant, Emil Ilicenco - ofiţer pilot, Gheorghe Manole - mecanic-şef, Laurenţiu Nenciu - şef de echipaj, Daniel Sava - marinar, Remus Badiu - marinar, Gigel Anghel - motorist, Eugen Lazăr – motorist, Ioniţă Hodorogea - electrician şi Dan Coadă - ajutor mecanic.

Împingătorul „Petar Karamincev“, sub pavilion bulgăresc, îl avea comandant pe Gheorghi Petrov Anghelovski şi secund pe Nedelkev Petrov. Convoiul era compus din şase barje, dispuse pe două rânduri, având o lungime totală de 191 metri şi lăţimea de 37,50 m. Barjele transportau 9.800 tone minereu de fier, deplasându-se în amonte, spre portul Russe, din Bulgaria.

Impactul dintre cele două s-a produs la o distanţă de 36,85 m de geamandura roşie (mila 79) şi a provocat împingerea în amonte cu 51,44 m a navei româneşti, în timp ce întregul convoi bulgăresc a fost împins înapoi cu circa 25 m, aflăm din volumul „Amintiri despre o flotă pierdută – Voiaje neterminate“, semnat de Constantin Cumpănă şi Corina Apostoleanu. „Mogoşoaia“ a primit lovitura în plin, s-a aplecat brusc, apoi a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou, s-a răsturnat şi s-a scufundat într-un zgomot înfiorător de fiare rupte şi contorsionate.


Cadavre agăţate în ancore

Nu există marinar care să nu-şi amintească de ceea ce s-a întâmplat în data de 10 septembrie 1989. Nicolae Giurgiuvanu, de 61 de ani, comandantul navei Moldova, aparţinând SC Navrom Tulcea, a efectuat curse în zonă la puţin timp după scufundarea navei Mogoşoaia. „Mergeam cu bărcile după noi pentru a aduna cadavrele pe care le găseam în Dunăre. Unii s-au mai agăţat în ancore, întrucât nu-i vedea nimeni“, povesteşte el.

Bărbatul îşi aminteşte că toţi oamenii din sat voiau să se răzbune pe orice ofiţer sau om din echipaj de pe oricare navă de pasageri. „Veneau după noi cu topoarele şi atunci, de frică, debarcam pasagerii pe mal la Grindu şi noi mergeam să înnoptăm pe celălalt mal“, spune el.

Comandantul crede că la mijloc a fost o greşeală de pilotaj a comandantului de pe Mogoşoaia. „Cred că din cauza ceţii a văzut prea târziu convoiul bulgăresc şi nu a mai avut cum să îl evite şi comandantul a încercat să-l ocolească. Cea mai bună variantă ar fi fost să intre direct cu prova în convoi. Şocul ar fi fost mare, şi-ar fi spart câţiva capul, dar nu ar fi fost morţi. Navele sunt mai puternice în partea din faţă şi ar fi suportat mai bine impactul. Aşa, a fost lovită la centru, răsturnată şi apoi încălecată de barjă“, precizează comandantul.

Un fost marinar pe una dintre navele care a înlocuit Mogoşoaia îşi aminteşte că, vreme de câteva săptămâni, a transportat doar coşciuge şi alimente pentru pomeni. „Aveam numai oameni în negru pe navă“, spune bărbatul.

Comandantul, găsit vinovat

Vinovat de producerea catastrofei a fost declarat comandantul împingătorului bulgăresc, Gheorghi Petrov Anghelovski. El a fost arestat în luna septembrie 1989, a stat două luni în puşcărie, după care a fost extrădat autorităţilor bulgăreşti şi nu a mai executat nicio zi de închisoare.
În anul 1993, Justiţia din România l-a condamnat în lipsă pe Gheorghi Petrov Anghelovski la 10 ani de închisoare pentru distrugere, motivând că nu a respectat regulile de navigaţie şi că manevra efectuată de acesta a provocat scufundarea navei-pasager Mogoşoaia.
 

citeste totul despre: