Preotul care salvează Crăciunul. Aduce magia sărbătorilor de iarnă în sute de case de oameni sărmani

Preotul care salvează Crăciunul. Aduce magia sărbătorilor de iarnă în sute de case de oameni sărmani

Alexandru Balaban Arhiva personala

Alexandru Balaban, preot în parohia Dăeni din Tulcea, este mai mult decât un slujitor al lui Dumnezeu. El şi-a luat misiunea în serios şi a devenit un adevărat apostol al comunităţii pe care o păstoreşte

Ştiri pe aceeaşi temă

Preotul Alexandru Balaban, de 32 de ani, slujeşte la Parohia din Dăeni din 2012. Tot de atunci, a devenit un apostol al locului. A întins o mână oricui avea nevoie de ajutor şi a descoperit că, ajutat de alţi oameni, poate face minuni. Aşa s-a ajuns ca acum să fie numit „Preotul care salvează Crăciunul“.
 
În cadrul proiectului „Fii şi tu Moş Crăciun“, peste 500 de copii din satul Dăeni, dar şi din alte aşezări din Brăila şi chiar din Constanţa, primesc darurile la care au visat un an întreg. Fiecare micuţ îi scris o scrisoare lui Moş Crăciun, care ajunge la spiriduşii Moşului care, în cazul nostru, sunt cadrele didactice de la şcoală sau reprezentanţii unor asociaţii. 

„Iniţial, povesteşte preotul, am început să le dăm daruri copiilor de la noi din sat care participau la activităţile bisericii, dar apoi am zis să le dăm tuturor, indiferent dacă părinţii sau bunicii lor îşi permiteau sau nu. Aşa am ajuns la 200 de copii. La un moment dat am descoperit că aveam mai multe cadouri decât copii“, mărturiseşte Alexandru Balaban. 

Acum, peste 500 de micuţi sunt mai fericiţi de sărbători. 
De regulă, copiii îşi doresc încălţăminte, jucării, cărţi. Anul trecut, spune preotul, o fetiţă i-a cerut lui Moş Crăciun o carte, iar doamna care i-a îndeplinit dorinţa i-a pus în pachet şi un laptop. „Oamenii dăruiesc mult mai mult decât cer copiii. Poate, dacă aş fi strâns bani, nu aş reuşit să cumpăr atâtea lucruri, dar atunci când fiecare primeşte o scrisoare a unui copil şi încearcă să îi îndeplinească dorinţa, cumpără mult mai multe daruri“, explică el.
 

Micuţa pentru care miracol de Crăciun înseamnă să nu-i mai plouă în casă


Iulica Arhiva Alexandru Balaban 
 
Poate cel mai frumos cadou îl va primi anul acesta Iulica, o zgâtie de fată de opt ani, a cărei familie se luptă şi cu boala şi cu neajunsurile. Iulia locuieşte împreună cu mama sa şi cu o mătuşă, ambele bolnave de tetrapareză spastică, într-o cocioabă, întrucât în casa lor plouă. 

Cu sprijinul oamenilor din sat, preotul a demarat lucrările de refacere a acoperişului. Nu s-a limitat doar la atât: a demolat tot ce se putea în curte şi va demara şi lucrările de ecologizare. 

„Singurele lor venituri sunt pensiile de handicap de 350 de lei şi alocaţia copilei. Cu sprijinul oamenilor, căci fără ei n-am face nimic, ei ne dau puterea de a merge mai departe, am reuşit să facem ceva pentru ele. Eu le-am prezentat oamenilor proiectul. Am primit ajutoare din toată România, dar şi din Diaspora. Autorităţile ne-au ajutat cu utilaje, aşa am reuşit să dăm jos acoperişul vechi, să punem lemnărie nouă, să punem folia şipca, tabla. Dumitru, un fiu al satului Dumitru, a pus gratuit tabla, a zis că vrea să facă şi el o faptă bună“, ne povesteşte Alexandru Balaban.
 

„Religia mea era fotbalul“

 
Alexandru Balaban nu a fost dintotdeauna legat de Biserică. „Am fost un copil rebel. Luam Biserica în râs, iar religia mea era fotbalul“, povesteşte el. Dar o bătrână care locuia lângă casa părintească din Brăila i-a inoculat încet-încet dragostea pentru Dumnezeu. 

„Lângă noi locuia o bătrână, tuşa Biţa, care vinde lumânări la Biserica. Năzdrăvan cum eram, îi rupeam gardul şi spărgeam geamurile. Dar, într-o zi, am căzut de pe căruţă plină cu paie şi mi s-au deplasat câteva inele de la coloană. O vreme, toţi au crezut că am paralizat. Bătrâna a stat deseori lângă mine în acea perioadă şi a început să-mi vorbească de sfinţi. Într-o seară, am visat că vine la mine o bătrână. A doua zi, i-am spus şi tuşei visul meu şi ea mi-a zis atunci: «Asta-i Sfânta Parascheva», mi-a zis ea atunci“. 

A doua zi, la controlul medical, a primit şi vestea cea bună: că va putea merge din nou. Anii au trecut şi, tot ajungând în curtea biserici din Ulmu cu ceilalţi băieţi pentru a juca fotbal, preotul i-a atras către Biserică şi aşa băiatul rebel a descoperit credinţa. Când a fost să-şi aleagă drumul în viaţa a ştiu ce vrea: să devină preot. 

„Mama nici nu a vrut să audă şi-mi spunea că la seminar se duc cei cu o conduită morală. Eu eram atunci tuns ca Ronaldo, fotbalistul care îmi plăcea cel mai mult“.

În vreme ce urma învăţăturile creştine, viaţa l-a pus la o nouă încercare şi, din cauza unei sinuzite a ajuns aproape în comă. 

„Am vrut să renunţa la şcoală, eram ultimul. O auzeam pe mama care îmi vorbea, dar nu puteam să-i răspund. Atunci am visat-o din nou pe Sfânta Parascheva, cea care m-a vegheat şi de data aceasta. De altfel, această sfântă m-a călăuzit de atunci mereu: am fost hirotonit de Sfânta Parascheva şi slujesc la o biserică cu acest hram“, spune preotul.
 
 
Impartasanie Arhiva Alexandru Balaban 
 

Comuna care s-a ridicat cu salbe de galbeni 

 
Ajuns în comuna tulceană Dăeni, a vrut să afle mai multe despre aşezare şi despre cei care au muncit, au iubit şi au murit altădată aici. A pornit de la mormintele din cimitir, apoi a mers la arhive şi a citit toate documentele care vorbeau despre acest loc şi despre înaintaşii săi. Aşa a aflat că este o comunitate veche, care datează din secolele IV- III dinainte de Hristos, că mica aşezare care acum mai numără 1.500 de suflete avea 10.000 de locuitori.
 
Aşa a reuşit să identifice şi ctitorii bisericii, aceştia fiind mocani din Transilvania, care au ajuns pe aceste meleaguri odată cu transhumanţa. „Aceştia au venit cu salbe de galbeni pe care erau chipurile lui Franz Iosef şi ale Mariei Tereza şi cu acei galbeni s-a construit biserica actuală“, dezvăluie actualul paroh. Vorbeşte cu evlavie de şcoala lui Cosma Dascălu, pe care îl chema Titircă, dar care şi-a schimbat numele pentru a nu fi luat în armata austro-ungară. Acesta obişnuia să treacă în Ţara Românească cu măgarul, aducând în desagă cărţi pentru învăţăceii de aici. Cei mai înstăriţi din sat dădeau trei perechi de boi şi mergeau seara, după muncile câmpului, să înveţe şcoală. Tot cu perechi de boi a fost plătită şi o Evanghelie veche, de pe care se învăţa. 
 
Din vechea şcoală mai există în prezent doar o cămăruţă, pe care preotul vrea să o transforme în muzeu, unde să aducă toate documentele şi toate icoanele şi cărţile care vorbesc de istoria acestor locuri. Tot în sat el vrea să amenajeze un aşezământ pentru cei aflaţi în dificultate, dar şi o şcoală de arte şi meserii. „Am obţinut terenul şi vrem să turnăm fundaţia, dar mai avem nevoie de fonduri“, spune părintele. Consideră că obiectivele turistice sunt oamenii. „Nu ne trebuie munţi şi telecabine. Fericirea stă în lucrurile simple: să facem o şcoală de vară la Dunăre, să le arătăm cum se mulge o oaie, cum se încheagă brânza“, spune Alexandru Balaban.
 
Tot el a înfiinţat Corala „Nihil Sine Deo“ a Parohiei Daeni, în 2012, solişti fiind localnici. 
 
 
 
Corala "Nihil Sine Deo" a Parohiei Daeni
 
Vă mai recomandăm:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările