Delta, patria învingătorilor: Mila 23, Crişan şi Caraorman au dat 24 de campioni mondiali. Patzaichin: „Nu ştiu dacă m-am născut în apă sau pe uscat“

Delta, patria învingătorilor: Mila 23, Crişan şi Caraorman au dat 24 de campioni mondiali. Patzaichin: „Nu ştiu dacă m-am născut în apă sau pe uscat“

Cea mai frumoasă carte de vizită a unui tărâm românesc FOTO Mariana Iancu

Comuna Crişan, pierdută în sălbăticia Deltei Dunării, unde se ajunge doar pe calea apei, a dat României 24 de campioni, care au obţinut medalii la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Europene. Recordmenul fără nicio concurenţă este Ivan Patzaichin.

Ştiri pe aceeaşi temă

De cum se leagă barca de malul satului Mila 23, descoperi lumea de altădată a pescarilor din Delta Dunării: o lotcă, principalul mijloc de transport al pescarilor, dar şi mai multe panouri cu amintiri din lumea campionilor.  
 
Canoistul Ivan Patzaichin s-a născut în anul 1949, în ziua în care în satul său se sărbătorea Hramul Bisericii din Mila 23. Părinţii săi au decis să poarte numele Ivan, sfântul zilei respective. Copilul de altădată a vrut să-i dea înapoi ceva satului în care s-a născut şi unde a crescut. După ce a renunţat la activitatea competiţională, şi-a întors privirile spre locul natal. În anul 2013, Asociaţia Ivan Patzaichin Mila 23 a strâns poveşti de la campioni, dar şi de la simpli pescari, şi a deschis Muzeul Plutitor, creat în jurul unui obiect autentic local, lotca.
 

Ivan Patzaichin (Mila 23), Toma Simionov (Caraorman), Serghei Covaliov (Mila 23), Afanasie Sciotnic (Mila 23), Gheorghe Simionov (Caraorman), Haralambie Ivanov (Crişan), Agafia Constantin (Mila 23), Maria Nichiforov (Mila 23), Anton Calenic (Mila 23), Vasile Simiocencu (Crişan), Aurel Macarenco (Crişan), Antrop Varabiev (Mila 23), Ion Terente (Caraorman), Lipat Varabiev (Mila 23), Calinov Lavrente (Mila 23), Vicol Calabiciov (Mila 23), Afanasie Butelchin (Mila 23), Andrei Conţolenco (Caraorman), Nicolae Artimov (Caraorman), Maxim Petre (Caraorman), Aurel Simionov (Caraorman), Nicolae Terente (Caraorman), Sidorov Ichim (Mila 23), Vinturis Gheorghe (Mila 23) sunt cei care s-au născut şi au crescut aici.

„Am început să caut să văd câţi campioni a dat zona şi când am început să-i număr, am avut o surpriză: erau foarte mulţi, 24 de campioni. Am căutat fotografii vechi, amintiri. Apoi oamenii din sat mi-au adus alte fotografii şi aşa s-a născut acest proiect“, povesteşte Ivan Patzaichin. „Lor le datorez ceea ce am învăţat: să respect omul şi întreaga mea performanţă de mai târizu. Mă simţeam cumva dator faţă de ei. Ideea mea a fost de a veni către locul de unde am plecat, iar tot ceea ce fac este în ideea de a-i ajuta“, este mărturisirea de credinţă a marelui campion.
 
„NU ŞTIU DACĂ M-AM NĂSCUT ÎN APĂ SAU PE USCAT“
 

 
Ivan Patzaichin are în palmares 22 de medalii la Campionatele Mondiale, dintre care nouă de aur, o medalie de aur la Campionatele Europene şi şapte medalii, din care patru de aur la Jocurile Olimpice. „Nici nu ştiu dacă m-am născut pe apă sau pe uscat“, începe povestea lui. „La vremea aceea, satul se inunda foarte des. La vecinii de peste drum ajungeam cu barca. Tot cu barca mergeam uneori şi la şcoală. Toată lumea din sat avea lotci, cred că în perioada copilăriei mele doar unul-doi oameni aveau bărci cu motoare de 2-8 cai putere“, îşi aminteşte marele campion. În copilăria lui, satul avea aproximativ 160 de gospodării. 
 
Fiecare familie avea o lotcă sau două: una era pentru pescuit şi una pentru deplasare. În amintirile sale din lumea bălţii este prezentă o figură luminoasă, aceea a bunicului său, Perfil, care îl lua pe micul Ivan la pescuit: „Era mare povestitor. Avea multe cărţi din care îmi citea“. De multe ori adormea la bătrân, legănat de lotcă sau visând la lumea minunată a poveştilor. 
 
Vacanţele de vară şi le petrecea la Sulina, acolo unde erau bunicii din partea mamei sale. La Tulcea se ajungea mai greu. Pe atunci nu erau ambarcaţiuni rapide. Trebuia să vâsleşti serios ca să străbaţi o distanţă de 50 de kilometri, atât cât este distanţa care separă cele două localităţi.
 
Când a crescut flăcău, Ivan Patzaichin a devenit ajutor de pescar, însoţindu-l pe tatăl său în baltă. „Eram ucenic, iar tata era fruntaş, un bun pescar. Pescuiam şi peştele îl duceam la cherhana. Îmi amintesc că luam bani mulţi la acea vreme, 2.050 de lei, iar când am ajuns campion olimpic, am obţinut 740 de lei. Dar nu este asta o problemă“, râde campionul Deltei.
 
„AM PLECAT CU GÂNDUL SĂ FIU CAMPION“
 

 
Drumul său spre lumea campionilor a început cu probele pe care le-a dat când avea 17 ani. „Am plecat cu gândul să fiu campion“, spune el. Nu i-a fost uşor. Timp de două săptămâni a trebuit să înveţe să stea în canoe, cum să-şi ţină echilibrul, să vâslească, să stea în genunchi. Erau primii paşi. Apoi, nu l-a mai oprit nimic în drumul său spre marea performanţă.
 
Memorabile rămân momentele de la Jocurile Olimpice de la München din 1972 când românul a terminat cursa cu pagaia ruptă. „Eu am ridicat-o deasupra capului, dar arbitrii poate n-au văzut, deoarece s-a rupt longitudinal. În momentul acela, barca mea a alunecat şi am continuat cursa“, a povestit el. 
 
„IARNA, DUNĂREA ERA A NOASTRĂ“
 
Agafia Constantin, laureată cu aur la Olimpiada de la Los Angeles din 1984, s-a născut tot la Mila 23. Amintirile ei din lumea copilăriei le găsim la Muzeul Plutitor. 
„Cele mai frumoase clipe le-am petrecut în satul natal, la Mila 23. Viaţa din satele din deltă are ritmul ei şi noi îl prindeam de mici: vara mergeam la grădină cu mama, fratele şi sora mea. Tata se ocupa cu pescuitul. După ce îşi termina treaba, venea şi el la grădina familiei de pe canalul Olguţa. Iarna era prilej de bucurie pentru toţi copiii: Dunărea îngheţa şi atunci devenea în totalitate a noastră. Ne dădeam cu patinele pe care le construia înr-un mod ingenios fratele meu.
 
Într-o primăvară, prin ’68, doi antrenori de la Asociaţia Sportivă Pescarul Tulcea au venit în căutare de tinere talente ale sportului. Atunci am fost şi eu selecţionată şi aşa a început pentru mine o nouă etapă: sportul de înaltă performanţă“. Ea a obţinut o medalie de aur şi opt titluri la Campionatele Mondiale. 
 
A TRAVERSAT DUNĂREA SINGUR, LA 6 ANI 
 
Haralambie Ivanov, multiplu campion mondial, european, laureat cu argint la Olimpiada de la Mexico, în 1968, nu a mai apucat să povestească amintirile din deltă. Caiacistul a murit în 2004, însă soţia lui, Mironiţa, dezvăluie cum era micul Hari. „Hari îmi povestea că s-a urcat singur în barcă la 6 ani. Prima lui aventură cu barca a fost când a trecut singur Dunărea, spre spaima mamei lui care îl vedea pe malul celălalt şi nu ştia cum să-l convingă pe copil să se întoarcă acasă. Apoi, la 9 ani, a reparat singur o barcă. Părinţii erau la muncă la grădină şi când s-au întors au găsit barca dată cu smoală. Mai târziu, când veneau prietenii în vizită la Crişan, se ştia că borşul cel mai bun îl face Hari“.
 
NUNTĂ ÎN BARCĂ 
 
Antrop Varabiev, campion mondial la Mexico, în 1974, spune că lotca era viaţa lor. „Uneori ajungeam să şi dormim în ea. Erau nopţi când nu mai aveai cum să te întorci din mijlocul stufului şi adormeai pe barcă. Eu am o amintire de la 14 ani când am rămas prins în mijlocul junglei. Am tăiat nişte stuf şi m-am culcat în barcă. Noaptea m-am trezit scufundat. M-am luptat cu apa, am golit barca şi am supravieţuit. 
 
Am un frate care a făcut nuntă în bărci, într-o primăvară când erau apele mari. Nunta se ţinea pe două bărci enorme, legate ca un platou. Dansau în bărci 40-50 de oameni deodată. Barca era peste tot în viaţa noastră. Ca să fii sigur că nu le luau apele, legai barca de clanţă. Dacă veneau puhoaiele, ieşeai din casă direct în barcă. Aşa era viaţa în deltă, o provocare. Trebuia să învingi apele ca să supravieţuieşti“. 
 
În lumea lipovenilor
 

 
Satul Mila 23 te întâmpină cu uliţe pline de praf, dar şi cu case tradiţionale. O plimbare pe strada paralelă cu Dunărea descoperi ceva din farmecul de altădată: locuinţe lipoveneşti, vopsite în albastru şi cu acoperişuri din stuf. Semnele apei sunt peste tot: la porţi sunt încrustate ancore, iar denumirea localităţii este în rusă. Oamenii între ei vorbesc ruseşte. La geamurile căminului cultural admirăm costume tradiţionale lipoveneşti. Este lacăt pe uşă şi nimeni care să ne vorbească despre tradiţiile locului. Pe o bancă, în faţa magazinului sătesc stă o bătrână, Victoria Serghei, de 77 de ani. Ne întreabă dacă vorbim ruseşte. Câte un localnic îi mai aduce de mâncare. Nu are pensie, iar soţul ei, pescar, a murit demult. 
 
Primarul din Crişan, Ilie Munteanu, luptă să aducă civilizaţia în zonă. El spune că drumurile vor fi reabilitate şi localitatea va avea canalizare. La Caraorman situaţia este, de-a dreptul, tragică, întrucât fântânile nu au apă potabilă. A făcut ce-a putut: un mic debarcader şi a amenajat Căminul Cultural. În sate nu este medic toţi fiind localnicii fiind înscrişi pe la medici de familie din Tulcea. Noroc cu ambulanţa pe apă care vine să preia toate urgenţele. 
În Mila 23 mai trăiesc 460 de oameni, în Crişan 480, iar în Caraorman doar 300. În Mila 23 sunt opt pensiuni, iar în Crişan vreo 30. 
 

 
Legendele zonei 
 
Numele satului Mila 23, situat la 50 de kilometri de Tulcea, vine de la vechea măsurătoare a cursului braţului Sulina. Satul avea la începutul secolului XX doar două – trei case.
Caraormanul (Pădurea Neagră) este aşezat pe grindul cu acelaşi nume. Prima menţionare a satului apare pe harta militară rusă din 1828, sub denumirea de Kalasormani.
Satul Crişan se numea cândva Carmen Sylva. O legendă locală spune că satul a fost înfiinţat de corăbieri cazaci zaporojeni din regiunea Niprului care au naufragiat la gurile Dunării. Cei care au scăpat de înec s-au stabilit pe aceste meleaguri.
 
Lotca devenea sanie iarna

Lotca era cândva singurul mijloc de transport pe apă vara, iar iarna devenea sanie. „Nici una din categoriile de populaţiune a ţerii noastre nu este constrânsă prin meseria sa a sta izolat, într-un contact atât de intim cu natura şi a fi expus în fiece moment la toate capriciile şi pericolele ei, ca pescarul de la Dunăre şi Marea Neagră“, spunea Grigore Antipa. 
 
Delta nu mai dă niciun campion
 
Acum, lucrurile s-au schimbat. Niciun copil nu mai visează să devină campion. Ivan Patzaichin este trist că în ultimii ani, din deltă nu a mai ieşit niciun campion. El spune că, mai mult decât atât, pentru copii lotca este un obiect străin. „Acum câţiva ani ne-am gândit să-i ajutăm pe copii cu nişte cadouri. Am adunat şi nişte bani. Dar m-am gândit să nu le dăm darurile pur şi simplu şi să-i provocăm la o întrecere cu bărcile. Spre surprinderea mea, au venit doar doi copii. Restul au rămas pe mal şi aplaudau aşa, ironic. Mi-am dat seama că pentru ei era o ruşine să vâslească. Anul următor, însă, situaţia s-a schimbat şi copiii au cerut să facem întrecerile pe categorii de vârstă. Apoi, de câte ori mă vedeau prin sat, mă întrebau când mai organizez concursuri de vâslit. Cred că oamenii pot fi educaţi“, spune Ivan Patzaichin.
 
 
Campionul din Mila 23 a demarat mai multe proiecte pentru zona Crişan. Cum pescuitul nu poate oferi omului deltei totul, s-a gândit să îi înveţe să devină ghizi şi aşa s-a născut Pescaturismul. Turiştii care vor să vadă cum se prepară un borş tradiţional de peşte îşi pot petrece o zi alături de pescari, în Delta Dunării. Pentru 150 de lei, vizitatorii au parte de o aventură printre canalele cu nuferi şi colonii de pelicani şi cormorani şi de o masă pescărească. Doritorii sunt invitaţi să urce în lotcile lui Ivan Patzaichin, de unde vor face o călătorie în lumea apelor. Pescarii îi vor duce apoi la vintirele scufundate în apă, unde se prind caras, ştiucă, roşioară. Într-un loc special amenajat, în inima deltei, pescarii vor pregăti cel mai bun borş de peşte. 
 
Teodor Frolu, vicepreşedintele Asociaţiei Ivan Patzaichin - Mila 23, spune că pescarul, peştele şi lotca sunt valorile culturii tradiţionale în Delta Dunării. „Suntem martori la dispariţia acestui triunghi esenţial fără să realizăm amploarea unei astfel de pierderi petru deltă. Pescaturismul este o soluţie viabilă economic de a păstra acest patrimoniu valoros crescând veniturile pescarilor şi oferindu-i turistului o experienţă unică“, spune el.
 
Dar Patzaichin vrea mai mult. Vrea să creeze centre unde foştii campioni din Crişan să le dezvăluie celor mici şi celor mari din tradiţiile locului, unde să aibă loc cursuri de iniţiere în conducerea unei lotci. Vrea ca oamenii locului să devină ghizi pe apă pentru turişti. „Mulţi spun că trăiesc ca la ţară, că sunt în urmă. Nu poţi să trăieşti ca în urmă cu 100 de ani, dar tradiţiile nu trebuie uitate. Şi acest lucru se poate face cu o investiţie minimă“, spune fostul campion.
 
„Mi-am dorit să fac o barcă să zboare pe apă şi să vâslesc cu ea până la capătul lumii“, acesta era visul lui de copil. Nu a renunţat la el şi a redat oamenilor locului frumuseţea unei lumi demult apuse. Anul trecut a lansat la apă o nouă minune, lotca solară, construită în atelierele marangozului Paul Vasiliu din Tulcea. Ambarcaţiunea este construită din lemn de stejar şi de brad şi are ataşat un motor electric care se încarcă la un panou solar. 

 
Lista campionilor Deltei
 
Ivan Patzaichin (Mila 23)
Toma Simionov (Caraorman)
Serghei Covaliov (Mila 23)
Afanasie Sciotnic (Mila 23)
Gheorghe Simionov (Caraorman)
Haralambie Ivanov (Crişan)
Agafia Constantin (Mila 23)
Maria Nichiforov (Mila 23)
Anton Calenic (Mila 23)
Vasile Simiocencu (Crişan)
Aurel Macarenco (Crişan)
Antrop Varabiev (Mila 23)
Ion Terente (Caraorman)
Lipat Varabiev (Mila 23)
Calinov Lavrente (Mila 23)
Vicol Calabiciov (Mila 23), 
Afanasie Butelchin (Mila 23)
Andrei Conţolenco (Caraorman)
Nicolae Artimov (Caraorman)
Maxim Petre (Caraorman)
Aurel Simionov (Caraorman)
Nicolae Terente (Caraorman)
Sidorov Ichim (Mila 23)
Vinturis Gheorghe (Mila 23). 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: