VIDEO A fost găsit bărbatul care a pierdut 30.000 de euro la Kaufland. Cum a dovedit că el este proprietarul banilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul care a pierdut 30.000 de euro la Kaufland a revendicat banii
Bărbatul care a pierdut 30.000 de euro la Kaufland a revendicat banii

Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul care a pierdut în data de 7 mai un plic cu 30.000 de euro la Kaufland. Bărbatului nu i-a fost greu să îi convingă pe poliţişti că el este posesorul banilor.

Bărbatul care a pierdut la începutul acestei luni 30.000 de euro la Kaufland a fost identificat, dar nu şi-a recuperat banii încă banii, procedurile în astfel de cazuri fiind greoaie. Potrivit unor surse din Poliţie, bărbatul este din judeţul Timiş şi a cerut insistent că identitatea să nu îi fie dezvăluită, fiind o persoană foarte cunoscută în Timişoara. „E o persoană onorabilă”, a declarat o sursă din Poliţie pentru „Adevărul”. Potrivit aceloraşi surse, bărbatul i-a convins pe poliţişti că el este posesorul banilor după ce a prezentat documente care atestau că în aceeaşi zi a scos banii de la bancă. 

Plicul cu 30.000 de euro a fost pierdut la un magazine Kaufland din Timişoara în seara zilei de 7 mai. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere din magazin se poate vedea cum bărbatul se apropie de una dintre casele de marcat, iar pentru că nu a cumpărat nimic, ca să nu stea la coadă, se strecoară printre barele care direcţionează clienţii spre case. După doar câteva secunde, prin locul prin care bărbatul s-a strecurat printre barele metalice, trece un client cu un cărucior de la roata căruia o angajată a Kaufland ridică un plic.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite