Timişoara de altădată. Povestea unei celebre cofetării unde bunătăţile erau servite în farfurii de porţelan Rosenthal şi cu tacâmuri de argint FOTO

Cofetăria Arendt din Timişoara a fost deschisă de Iuliu Arendt în anul 1929, în cartierul Iosefin, vizavi de actualul Teatru de Păpuşi „Merlin”.

Cofetăria Arendt din Iosefin era una dintre cele mai vestite locuri Timişoara unde se vindeau şi se consumau dulciuri. A funcţionat vreme de 20 de ani, din 1929 până în 1949. Noul regim care s-a instaurat în România după al doilea Război Mondia, din păcate,l avea să schimbe pentru totdeauna imaginea Timişoarei...

Povestea cofetăriei Arendt începe în 1929, când timişoreanul Iuliu Arendt îşi deschide propria prăvălie. 

„Bunicul meu a fost cofetar. A învăţat meseria asta la cofetăria Kobelt, care era unde acum se află McDonald’s. Acest cofătar, Kobelt, i-a sugerat bunicului să cumpere o cofetărie, care era de vânzare, în Iosefin, pe General Berthelot nr.6. Proprietarul, unul Boncescu tocmai a ieşit la pensie. Bunicul era atunci şi tânăr căsătorit. Aşa se face că în octombrie 1929, a cumpărat inventarul cofetăriei şi a început să dezvolte şi să lucreze la cofetăria Arendt”, a povestit Alfred Kosar, nepotul cofetarului Iuliu Arendt.

În cartea „Who is who” din Timişoara anului 1930, la capitolul cofetării, Arendt apărea ca cea mai bună din oraş. Reclama spunea că acolo se poate mânca cel mai bun Cremeş.

„Cremeşul era specialitatea bunicului. Am savurat personal aceast bunătate, când eram copil. Bunicul a cumpărat în permanenţă aparatura cea mai nouă. Până în anii '40 era totul manual, dar apoi au apărut mixerele electrice. A îmbunătăţit mereu atelierul, era în pas cu vremurile”, a adăugat Kosar, care a trăit mulţi în Germania, a revenit însă în Timişoara, iar acum ne poartă prin oraşul de altădată. 
 

Iuliu Arendt (al doilea din stânga) în atelierul de cofetărie, alături de ceilalţi angajaţi. Pe acele vremuri se lucra cu papionul la gât
 

Omul nou în comunism. Din patron muncitor la Tehnometal

Cofetăria era de o eleganţă deosebită. Bunătăţile din cofetăra Arendt erau servite în farfurii de porţelan Rosenthal şi cu tacâmuri de argint. Totul a mers bine până după al doilea Război Mondial, când a venit naţionalizarea.

„În cartea de muncă a bunicului, din 1921 era scris: calfă. Iar din 1929: patron. Acest lucru scrie până în 1949. Începând cu acest an apare scris: muncitor necalificat la fabrica Tehnometal. Asta au făcut comuniştii dintr-un patron care şi-a condus cu succes afacerea timp de 20 de ani. Din cauze medicale, a fost nevoit să facă o pauză de un an, apoi a fost făcut ajutor de bucătar la cantina Tehnometalului. După încă un an a şi ieşit la pensie”, a mai spus Alfred Kosar.

Castelul din curtea interioară a cofetăriei
 

Iuliu Arendt nu a renunţat însă să facă prăjituri, acasă. Făcea bunătăţi pentru prieteni, pentru apropiaţi, pentru foşti clienţi.

„Ştiu că eu mai făceam pe curierul cu tavele pline cu pateuri proaspete, care trebuiau duse prin vecini. Făcea totul acasă, în bucătărie. Aveam voie să degust din tot ce se făcea acolo, a fost senzaţional. Eram fericit, vedeam cum face crema de ciocolată, tortul de ciocolată, de la A la Z. Am prins toată producţia de prăjituri şi de fursecuri. Bunica era axată mai mult pe bucătărie, pentru că înainte, cei 20 de angajaţi de la cofetărie serveau prânzul împreună. Bunica se ocupa de masa lor. Nu conta că erai ucenic sau patron, toţi primeau acea mâncare bună făcută de bunica. Aşa era obiceiul. Ea făcea contabilitatea, dar făcea şi bucătăria”, a mai spus Kosar.  

Magdalena Arendt în cofetăria părinţilor
 

După naţionalizarea din 1949, aparatura şi tot ce exista în cofetărie a fost confiscată de autorităţile române. Acestea au ajuns în laboratoarele de cofetării ale statului, care aprovizionau cofetăriile din Timişoara.

„La sfârşitul anilor 80, aparatele acelea cumpărate de bunicul meu, luate de la Londra, înii anii 30-40, funcţionau şi se foloseau de ele comuniştii. Asta arată că erau de o calitate absolut deosbită”, a adăugat Kosar.  

Umilinţă şi pentru fiica cofetarului

Iuliu Arendt a murit în 1965. Fiica patronului, Magdalena (mama lui Alfred Kosar) a învăţat şi ea pentru a fi meseriaş cofetar. A primit diploma în 1945. Urma să ducă mai departe afacerea cu cofetăria. Numai că acest vis nu s-a mai realizat. 

„După naţionalizare, mama a fost şi ea umilită. A fost repartizată la cooperativa în care au fost incluse cofetăriile, însă ea trebuia să lucreze ca femeie de servici. Această umilinţă a îmbolnăvit-o şi pe ea, a ajuns la spital. Apoi, după vreo doi ani, i-au recunoscut meritele şi a ajuns şefă de cofetărie. Câţiva ani a condus cofetăria din Piaţa Maria, apoi a fost şi la cofetăria din Traian, dar apoi a schimbat meseria. A ajuns să conducă un birou de copiat note muzicale”, a mai declarat Alfred Kosar.

Alfred Kosar a rămas cu fotografiile vechi şi amintirile
 

„Eu am plecat în Germania în anul 1990, ca aproape toţi nemţii din Timişoara. Mama nu a vrut niciodată să emigreze. Ea spunea că ea este timişoreancă 120 la sută şi nu va emigra din oraşul ei niciodată. Iată că am revenit şi eu, pentru că şi eu mă consider 120 la sută timişorean, aici vreau să rămân tot restul vieţii mele”, a completat Alfred Kosar.

Clădirea a ajuns în paragină

După închiderea cofetăriei de către comunişti, în acel loc a funcţionat bufetul „Oltul” iar apoi, până după Revoluţia din 1989, bistroul „Gospodina”. De foarte mulţi ani însă este lacăt pe uşă. Astăzi, clădirea se află în stare avansată de degradare.

Bufetul "Oltul" a funcţionat în anii '60-'70 
 

„Clădirea nu a fost a bunicului meu. Ei au stat în chirie. Jos aveau cofetăria, iar sus un apartament, unde au locuit. Am fost pe acolo recent şi am vorbit cu oamenii. Am aflat că noul proprietar este din Lugoj. Mai mult, clădirea este de vârnzare. Costă 250.000 de euro. În anii '30-'40, când era întreţinută, clădirea arăta foarte frumos. După naţionalizare, în regimul comunist nu a mai avut nimeni nicio grijă şi s-a tot degradat. A ajuns să funcţioneze acolo, în anii '60-'70, un bufet ordinar, care s-a numit Oltul. În anii '80 s-a făcut Gospodina, care era un fel de bistro, cu mâncare la tavă”, a afirmat Alfred Kosar.

Alfred Kosar nu a moştenit talentul de cofetar, deşi susţine că se pricepe la bucătărie. A devenit însă un priceput optician în Germania. De câţiva ani, de când a revenit în oraşul natal, Alfred Kosar a deschis, în Piaţa Crucii, un magazin de optică medicală.

Citiţi şi:

Povestea unui magazin cu rame de ochelari unicat în România. Un muzeu cu rame vechi, retro-vintage, modele purtate de mari personalităţi FOTO