Primele cutii cu vaccinuri Pfizer pentru copii au ajuns pe Aeroportul Timişoara

Primele cutii cu
vaccinuri Pfizer pentru copii au ajuns pe Aeroportul Timişoara

Aeroportul Timişoara FOTO Facebook/AIT

Aeronava companiei DHL care transportă cele două cutii cu vaccinuri Pfizer pentru copii a aterizat pe Aeroportul Timişoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prima tranşă de 12.000 de vaccinuri pediatrice de la compania Pfizer a sosit marţi, 25 ianuarie, pe Aeroportul Timişoara. Cele două cutii cu serul împotriva Covid au fost aduse de o aeronavă a companiei DHL care a sosit de la Budapesta.
 
Autorităţile au luat în primire marfa ce urma să fie trimisă la Centrul Regional de la Timişoara, care ţine de Spitalul Militar, iar de acolo se vor împărţi atât în judeţ, cât şi laHunedoara, Arad şi Caras-Severin.
 
În Timiş, vaccinurile pentru copii vor ajunge la Spitalul “Louis Ţurcanu” şi  Casa Tineretului din Timişoara, centrele de la Dumbrăviţa, Lugoj, Sânnicolaul Mare şi Gătaia, cât şi la Spitalul “Karl Diel” de la Jimbolia. 
 
Imunizarea copiilor cu vârste între 5-11 ani va debuta miercuri, 26 ianuarie. În total, în ţară, ajung peste 141.000 de doze de vaccin special pentru această categorie.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Totul despre vaccinarea anti-COVID a copiilor între 5 şi 11 ani, care începe săptămâna aceasta

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările