Povestea craniilor de gepizi deformate artificial, descoperite în siturile arheologice de la Timişoara

Povestea craniilor de gepizi deformate artificial, descoperite în siturile arheologice de la
Timişoara

Craniu de gepid FOTO Muzeul Naţional al Banatului

Cele două cranii au fost descoperite în situl arheolog din cartierul Freidorf şi se află în colecţia Muzeului Naţional al Banatului.

Ştiri pe aceeaşi temă

În România, arheologii au descoperit mai multe cazuri care prezintă deformare craniană artificială, aparţinând predominant populaţiilor sarmatice, hunice şi gepidice, dar şi din perioada romano-bizantină şi medievală timpurie de tip Dridu.
 
În judeţul Timiş, au fost descoperite în situl arheologic Timişoara-Freidorf, două cazuri care prezintă această practică, aparţinând unor gepizi. 
 
Craniul unui copil de 6-7 ani, care a trăit în secolul al V-lea p.Chr., a fost descoperit în campania de cercetări arheologice desfăşurată în 2006, iar în anul 2017 a fost descoperit un alt caz, de data aceasta prezent la o femeie cu vârsta aproximativă de 35-40 ani, care a trăit de asemenea în secolul al V-lea p.Chr. Ambele cazuri prezintă o deformare realizată cu ajutorul bandajelor (tip anular), rezultatul fiind alungirea osului frontal şi aplatizarea celui occipital.
 
Un obicei greu de înţeles în contextul actual
 
Deformarea craniană artificială, este un obicei dificil de înţeles în contextul social actual, dar care a fost practicat pe tot globul o lungă perioadă de timp din istoria omenirii, fiind descris pe toate continentele şi datând din preistorie până în prezent. Nu este un obicei caracteristic doar speciei noastre, fiind descoperit şi la omul de Neanderthal din peştera Shanidar (Irak), care a trăit în urmă cu aproximativ 45.000 de ani.
 
“Motivele pentru denaturarea intenţionată a formei capului, ca practică socio-culturală, includ identificarea etnică, creşterea poziţiei sociale în cadrul unui grup sau menţinerea standardelor de frumuseţe. Ca trăsătură cosmetică, a fost practicată atât pentru noţiunea de frumuseţe cât şi pentru a intimida în lupte, Hunii fiind cel mai cunoscut exemplu de popor străvechi care a aplicat deformarea craniană artificială pentru a obţine un aspect mai aprig al viitorilor războinici, care devin astfel mai înspăimântători în luptă”, explică Ionela Slejiuc, arheolog la Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara. 


Craniu de femeie (35-40 ani) şi craniu de copil (6-7 ani); linia roşie punctată reprezintă cu aproximare forma normală a craniului.

Obicei practicat de popoare migratoare
 
Deformarea craniană intenţionată se obţinea prin metode diverse aplicate la copii, aceştia având oasele craniene moi şi elastice. Metodele sunt aplicate începând de la câteva zile după naştere, până la câteva luni şi chiar până la 3-5 ani, în funcţie de efectul dorit. 
 
“Cazurile descoperite în Europa prezintă frecvent o deformare craniană produsă prin aplicarea de comprese şi bandaje pe cap, rezultatul fiind aplatizarea frunţii. O altă formă populară este aspectul conic obţinut cu ajutorul bandajelor strânse, probabil în baza credinţei că un craniu mai alungit oferă mai mult spaţiu pentru abilităţi intelectuale şi memorie. În Europa, acest obicei a fost practicat predominant de triburile gepidice, hunice, sarmatice, alane şi gotice, iar în perioada migraţiilor aceste triburi au influenţat şi alte populaţii, dar pe teritoriul României s-a observat ca fiind practicat doar de popoarele migratoare, fără a fi însuşit de cele autohtone”, mai susţine Ionela Slejiuc.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: