Finanţare de peste 6 milioane de euro pentru modernizarea Arsenal Park de la Orăştie

Finanţare de peste 6 milioane de euro pentru modernizarea Arsenal Park de la Orăştie

Tehnică militară la Arsenal Park

Fraţii Marius şi Emil Cristescu, cei mai bogaţi oameni de afaceri din Timiş, au câştigat un proiect European, pe axa “Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului”, în valoare de peste trei milioane de euro, pentru Arsenal Park.

Ştiri pe aceeaşi temă

Arsenal Park de la Orăştie, singurul parc cu tematică militară din Europa, se va moderniza în urma unei investiţii de peste şase milioane de euro. Jumătatea din sumă, nerambursabilă, vine de la Uniunea Europeană, pentru proiectul “Creşterea calităţii serviciilor turistice în cadrul Arsenal Park prin crearea unei infrastructuri de agrement specifice”.
 
Astăzi au demarat lucrările de construcţie pentru un loc de joacă pentru copii, traseul de căţărat în copaci, pista de biciclete şi plimbare. De asemenea, se va amenaja turnul pentru sporturi extreme, patinoarul, un skate parc şi un centru de agrement călare. Printre noutăţi se va număra şi cea mai lungă tiroliană din România.

”Complexul turistic cu profil militar Arsenal Park din Orăştie va beneficia de o investiţie de peste 6 milioane de euro în construirea unui parc de aventură cu şase trasee de diferite dificultăţi, pentru copii şi pentru adulţi, formate din peste 70 de platforme şi dispozitive amplasate la o înălţime de până la 25 de metri, nouă kilometri de piste de biciclete şi plimbare asfaltate şi un turn pentru sporturi extreme, cu o înălţime de 40 de metri, de pe care va porni cea mai lungă tiroliană din ţară, de 600 de metri, şi pe care va funcţiona un dispozitiv de bungee-jumping dotat cu frână hidraulică”, a declarat Emil Cristescu.

Centrul spa de la Arsenal Park va avea cu o capacitate de 600 de locuri, cu bazine cu tobogane pentru copii şi adulţi. Se va face şi un foraj pentru apă termală, care va asigura agent termic pentru buna funcţionare a spa-ului şi iarna. Este prevăzută şi o sală de sport cu dotări complete.
 
Al treilea obiectiv e un loc de joacă pentru copii cu dotări incitante, cu tematică militară.  Un alt obiectiv care va atrage este un traseu de căţărare în copaci, la zeci de metri înălţime.
 
Turnul de apă care va fi amenajat va avea 40 de metri înălţime. Acesta va fi dotat cu un lift care va duce la o terasă. De acolo se  va putea coborî cu o tiroliană, lungă de 600 de metri, care va fi cea mai lungă din ţară, sau cu bungee jumping, sistem dotat cu cu frână hidraulică, care va permite căderea 30 de metri, apoi frânează 10.
 
 
"Pentru amatorii de echitaţie, e prevăzut un centru hipic. Intenţionăm să organizăm plimbări călare inclusie pe dealurile din jur, care sunt extrem, de frumoase şi relaxante”, a mai spus Emil Cristescu.
 
Fraţii Cristescu au cumpărat o fostă fabrică de armament şi bază secretă a Armatei Române, de la Orăştie, în judeţul Hunedoara, unde au pus pe picioare Arsenal Park.  Au investit până acum aproximativ 15 milioane de euro pentru a o transforma într-un parc de distracţii cu specific militar.
 
Citeşte şi:
 
 
Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările